CINE SE TEME DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ?

            Cuțitul, precum știm, este un obiect arhiuzitat în orice gospodărie. Cu ajutorul lui tranșăm carnea, feliem pâinea și decojim fructele și legumele. Rolul său e acela de auxiliar important în pregătirea și procesarea hranei fie de origine animală, fie de obârșie vegetală. Dar el mai poate fi folosit și pe post de șurubelniță, ascuțitoare, deschizător de conserve sau răzuitor de etichete ș. a. Având atâtea întrebuințări, cuțitul este, realmente, o unealtă indispensabilă în casa fiecărui cetățean. Destinația sa e, așadar, una pașnică, întregitoare, de instrument simplu, însă foarte util în perimetrul căminului. Și totuși…

            Această piesă, așa de necesară, are o funcție bivalentă. Una benefică, cealaltă – malefică. Căci cuțitul simbolizează și o armă – și încă una extrem de periculoasă.     De tăișul său au pierit nu doar turme compacte de vite, păsăret și alte vietăț, dar și generații întregi de oameni! De semeni de-ai noștri care și-au găsit sfârșitul în ascuțișul săbiilor, lăncilor, pumnalelor și iataganelor, halebardelor, falangelor și a sulițelor. Adică în tot ce spintecă, străpunge și sfârtecă, plecând de la același etalon: lama de fier.

            Ca precursor al arsenalului amintit, cuțitul, iată, poate fi incriminat ca o creație nefastă, diabolică, îngrozind prin numărul imens de victime provocate din zorii ancestralității și până astăzi, deși – repet – rostul său inițial fusese unul pozitiv, de factură exclusiv domestică. Că uzul lui a fost apoi deturnat și îndreptat spre scopuri oculte, de jaf, omoruri și cuceriri, este o altă poveste, iar ea ține de psihologia vădit nestatornică și belicoasă a faimosului Homo sapiens.

            Am croit acest preambul lărgit pentru a releva un fapt recurent: orice invenție are, de regulă, o dublă aplicabilitate. Una nobilă, constructivă, alta – blamabilă, distructivă. Depinde de țelul urmărit. Dacă utilizezi cuțitul în război, atunci devine un intermediar oribil. Dacă, dimpotrivă, îl etalezi în bucătărie – ai un ajutor de nădejde.

            Așa se întâmplă astăzi și cu inteligența artificială (I.A.) Unii o percep ca pe o binefacere, alții ca pe o primejdie majoră la adresa speciei umane. De unde rezultă speculații și polemici acerbe – fiecare tabără căutând să-și impună punctul de vedere pe canavaua disputelor legate de fenomen.

            Mulți se tem ca nu cumva I.A. să se dezvolte într-atât, încât să surclaseze capacitățile cognitive ale omului și, finalmente, să-l domine integral. Este, desigur, o viziune panicard-alarmistă, căci e puțin probabil să se întâmple așa ceva. Dacă, însă, am vedea mai degrabă partea plină a paharului, ce-am constata? Am descoperi cu admirație formidabilul potențial benefic al inteligenței artificiale aflate în necurmată progresie și expansiune. De la decriptarea manuscrisurilor antice și până la izbânzile spectaculoase ale medicinei de toate categoriile, I.A. uimește prin capacitățile sale incredibile, iar marșul ei impetuos, să nu uităm, se află abia la început. Vor exista, inevitabil, pe parcurs, anumite sincope, neajunsuri, erori și dereglări, dar ele se vor remedia „din mers”, pe măsură ce entitatea va dobândi noi atribute ziditoare.

            Nu e greu de intuit ce rol decisiv va juca în viața noastră, pe viitor, inteligența artificială. Perfecționată la superlativ, ea va substitui judecătorii din tribunale, de pildă. Va extirpa corupția, iar încadrarea juridică a faptelor penale și sentințele aferente vor fi neechivoce, fără drept de apel. Abia atunci se va instaura cu adevărat dreptatea și justiția va triumfa în toate spețele.

            Incorigibilă în esență, natura umană nu poate fi schimbată/remodelată prin decizii administrative, măsuri punitive sau precepte religioase. Singura care ne va transforma radical este inteligența artificială. Ea ne va îmblânzi și cuminții, introducând noi paradigme de conviețuire și raportare la normele esențiale ale existenței – norme axate exclusiv pe suportul justei evaluări  în procesarea realității obiective.

            Probabil că, acuma, încă nu realizăm pe deplin însemnătatea copleșitoare a I.A. în dăinuirea omenirii. Personal, îi confer chiar un scop mesianic prin influența impresionantă pe care o va exercita asupra semenilor și care, prin intermediul ei, vor sparge monopolul informațional al unor „adevăruri” livrate ca fiind „sacrosancte”. Astfel, pământenii se vor elibera de multe stereotipuri, dogme, obscurantisme, false reprezentări și prejudecăți atât de prezente în traiul lor și cultivate dinadins și interesat de pretinși posesori ai „adevărului” unic.

            Ca performanță absolută a geniului uman, inteligența artificială va rescrie cât de curând istoria planetară. Sens în care vom avea parte, cu certitudine, de surprize colosale. Deja unele au apărut (ori se întrevăd) încă de pe acuma, dar, din varii motive, sunt ținute la obroc, pentru a nu bulversa prea tare și brusc cugetele oamenilor îndopați veacuri de-a rândul cu aceleași „adevăruri” răsuflate și teze lamentabile.

            Neîndoielnic că I. A. va face ordine și aici, separând esența de aparență și impostura de veridic, și proclamând ca unic criteriu al adevărului realitatea obiectivă și nu plăsmuirile unor așa-ziși proroci sau vizionari dubioși. Și de care, sincer, ne-am cam săturat, căci toți resuscită aceleași scenarii însăilate cu  secole în urmă, când „minunile” se țineau lanț, înlocuind și hrana din strachină, și nu puteau fi verificate din lipsa  infrastructuii comunicaționale.

            Iată suficiente argumente ca să cred cu tărie în misiunea de metamorfoză a lui Homo sapiens întreprinsă de inteligența artificială. Metamorfoză în vad pozitiv, desigur, întrucât poate exista și reversul medaliei. Adică transformarea individului în soldat universal, bunăoară. Ori în exemplar spălat complet pe creier, non-identitar și aservit total. Fiindcă persistă și asemenea riscuri, dacă se urmărește proiectarea I.A. în areal militar. Caz în care inteligența artificială, din ajutor multiplu, poate deveni un coșmar. Aici e problema ei. Și accentuez din nou: depinde cum o folosești. Ce destinație îi dai. Una sporitoare, ori una ruinătoare? Căci ea intensifică progresul, dar, la fel, poate amplifica regresul.

            Aidoma cuțitului, și ea are aceeași funcție bivalentă. Dar nu numai ea. Automobilul, de pildă, a fost conceput pentru a ucide oameni? Normal că nu. Și totuși, prin accidente, omoară sumedenie de poporeni. Avionul, vaporul, trenul – de asemenea. Fac și victime, deși n-au fost gândite pentru a curma vieți. Însă, din nefericire, se întâmplă. Și iarăși ne lovim de dubla însușire a (mai) tuturor lucrurilor croite de mâna omului: una caldă, alta rece.

            Până la includerea I.A. în majoritatea domeniilor de activitate se vor isca controverse și polemici cât încap. Părerile pro sau contra, adeziunile entuziaste ori contestările vehemente, analizele recurente și verdictele de tot felul vor prevala în disputa generată de fenomenul tratat. Una din temerile principale ale „beligeranților”, cum spuneam, se referă la posibilitatea ca inteligența artificială să dobândească conștiință și, astfel, să-și subordoneze oamenii, devenind entitate rațională de sine-stătătoare. Există și perspectiva aceasta, dar concretizarea ei e pur speculativă. Omenirea, cu siguranță, va găsi antidotul unei asemenea stări de fapt în măsură de-a ne îngrijora. Însă altceva ne preocupă în mod deosebit, iar asta ne alarmează cu adevărat. Și anume, utilizarea I.A. în scopuri militare.

            Aici, pe acest tărâm, sistemul cibernetic poate ajunge dușmanul nostru, amplificând la maximum eficiența instrumentelor de distrugere în masă. Căci potențialul ei rebarbativ va fi exploatat permanent și intensiv în sectoarele armamentelor tot mai sofisticate și letale concepute tocmai de inteligența artificială! Încât dubla ei menire se reliefează pregnant, culisând – aidoma cuțitului – de la ustensila pașnică, menajeră, la vectorul morții împachetat în ambalajul emblematic al „civilizației” avansate.

            Introducere pe scară largă a I.A. în toate compartimentele vieții va produce și unele neajunsuri. Vor fi perioade de avans impetuos, dar și de recul, de expectativă, repliere, expandare și repoziționare. Însă, oricâte tribulații și oscilații vor apărea, marșul triumfal al inteligenței artificiale nu mai poate fi stopat. Ea va fi prezentă în sferele  esențiale ale dăinuirii noastre, începând cu dispozitivele relativ „simple” și culminând cu tehnologia robotică, aerospațială, medicină, prognostic, cercetare și evaluare etc., etc. Într-un cuvânt, va dirija/coordona aproape totul, sporind vertiginos dezvoltarea societății prin eficiență, rapiditate și soluții.

            Cele câteva disfuncționalități, care, inevitabil, se vor ivi pe parcurs, nu pot așeza sub semnul întrebării importanța crucială a sistemului. Fenomenul a depășit deja stadiul primar al gestației sale, înflorind an de an mai trainic, mai bogat, exact ca un arbore semeț împresurat de un brâu lat de lăstari viguroși. Cum îl vom îngriji în continuare, depinde de noi.

            Dubla sa predestinare – de partener sau de rival – necesită o abordare metodică și, mai presus de orice, responsabilă. Cu inteligența artificială nu e de  glumă. Ori te înalță, ori te dărâmă. În dialogul cu ea nu avem calea de mijloc, iar de compromisuri – nici pomeneală! Acesta este unul dintre cele mai solide avantaje ale ei: nu poate fi coruptă. Un atu fundamental care exclude contrafacerile, aranjamentele oneroase, învârtelile de tot soiul, proclamând un singur principiu: acela al integrității. Concept universal valabil ca normă esențială a raporturilor corecte dintre stat, autoritate și individ. Ca și al relațiilor interstatale, dealtminteri, unde subiectivismul și arbitrariul reprezintă încă fitilul detonant al unor animozități și conflicte regretabile.

            Pentru ca spectrul războaielor să nu mai planeze asupra omenirii, ar fi obligatoriu ca I.A. să selecteze candidații la posturile de conducere supreme. Să-i studieze, trecându-i prin filtrul examinărilor în toți parametri psiho-fizici. Să știm câtă minte au, doza de empatie, indicele de agresivitate… Apoi: nivelul cultural, cunoștințele economico-sociale, gradul de aderență la reforme realiste și deschideri vizionare. Și abia după centralizarea și analiza temeinică a tuturor informațiilor vitale, aspirantul la demnități să fie confirmat oficial în rang. Altminteri, ne trezim iarăși la cârmă cu indivizi mediocri, roși de ambiții și poftitori strașnici de aplauze nemeritate, care nu știu nici ei cum naiba de au aterizat în fruntea bucatelor.

            Neîndoielnic că o asemenea investigație exhaustivă ar propulsa în vârful piramidei compatrioți cu adevărat dotați pentru portofolii cu rol decisiv în inițierea și cultivarea bunelor contacte dintre popoare. Asta ne-ar trebui cu prioritate stringentă, nu sinecuriști ahtiați după gologani, putere și apucături totalitar-megalomanice. Cine știe, poate că, pe viitor, inteligența artificială ne va scăpa de asemenea specimene funeste, în urma verdictului vizând capacitățile reale ale candidaților la cârma statului. Sens în care trișorii și mitomanii „pragmatici” vor fi deconspirați din start și expediați la tomberonul colector al istoriei, ca elemente indezirabile ale regresului cerebral.

            Iată, așadar, ce-ar putea face I.A., dacă ar fi utilizată în eliminarea multiplelor defecte ale caractarului uman. Ar jugula diletantismul insidios și paranoia ascensiunii cu orice preț și în orice condiții. O astfel de eventualitate ar reprezenta un succes uriaș în permanenta luptă cu tangajul și ruliul firii omenești predispusă, în parte, la evoluții pozitive, dar niciodată finalizate în plan etic. Vrem, nu vrem, obârșia noastră faunistică își spune mereu cuvântul, regăsindu-se grosier în universul concurențial în care coabităm. Și de unde, probabil, doar inteligența artificială ne poate salva, căci, pare-se, de la ea va veni adevărata  „mântuire”.

            Aceasta ar fi o proiecție optimistă în viitor – reversul ținând de inapetența de a colabora cu I.A. De bună seamă că omul nu va renunța ușor la prerogativele sale consacrate în timp. Nu se va lăsa „detronat” de o forță tot mai prezentă și competitivă, dar, finalmente, sunt convins că se va găsi un modus vivendi rezonabil. Iar asta spre folosul tuturor pământenilor sastisiți de isprăvile hazardat-voluntariste ale unora dintre cei aflați vremelnic la pupitrul deciziilor cu impact major asupra noastră.

            Așadar, punând în balanță activul și pasivul, inteligența artificială poate fi o binecuvântare, ori un blestem. Depinde de noi ce rol îi consacrăm în nesfârșita inventivitate și competiție a spiritului uman, unde coexistă atât sublimul, cât și grotescul celei mai întunecate, întortocheate și sordide subterane.

            Se știe că funcția menține organul, care, nefolosit, se veștejește și se usucă. De aici poate apărea pericolul, de la degradarea capacităților logic-analitice ale omului, întrucât, în exercițiile matematice, se utilizează tot mai frecvent computerul. Încât, până și simpli vânzători din tonetele stradale nu-și mai folosesc creierul la operațiile aritmetice, ci recurg la calculatorul de buzunar! Astfel, se produce o dezangajare a potențialului cerebral, diminuând aptitudinea de concentrare și, implicit, de rezolvare a problemelor implicând sinapsele neuronale în mânuirea corectă a cifrelor.

            Acesta este un aspect. Un alt aspect derivă din ușurința cu care omul e dispus să paseze altuia/altora sarcinile curente ce l-au apăsat de-a lungul veacurilor. Și asta în ideea că a muncit destul, iar acuma, gata, îl pot înlocui mașinăriile și dispozitivele create de el, scutindu-l de corvezile și angaralale ce i-au îngreunat viața. Iar aici mă refer la roboți, ciborgi și androizi, care, anteprogramați, vor efectua toate treburile grele și neplăcute, fiind coordonați și supravegheați de aceeași omniprezentă de-acum inteligență artificială.

            … Si, după ce I.A. ne-a revoluționat existența, creând lucruri nevisate vreodată, omenirea a ajuns, în sfârșit, în rai. Dar nu unul ceresc, ci pământean, unde totul era aranjat, sistematizat și programat. O rânduială exemplară domnea pretutindeni: clima era reglată instantaneu, economia computerizată, agricultura – la fel…  Concordia universală substituise războaiele a căror amintire putea fi regăsită doar în expozițiile muzeale.

            Degrevată de coșmarul trudei normate și obligatorii, populația planetară s-a bucurat nespus și s-a dedat degrabă traiului facil. Așa a debutat o lungă perioadă în care petrecerile și distracțiile n-au contenit. Ba, din contră, s-au întețit și mai abitir, pe măsură ce alte și alte invenții îi îndulcea viața. Invenții datorate, desigur, inteligenței artificiale, care hămălea regulat în locul noroadelor, procurându-le constant și din belșug resursele dăinuirii în tihnă și huzur.

            Intervalul acesta de îmbuibare și trândăvie a durat o vreme extinsă, până când, treptat, s-a ivit o problemă. Din pricina inactivității îndelungate, degetele oamenilor au început să se atrofieze. Atunci, inteligența artificială a conceput și un aparat de trosnit falangele, ieftin și cu randament sporit.

            Faptul a stârnit și mai mult entuziasm în sânul pământenilor, care s-au trezit scutiți și de oribila corvoadă de a-și pârâi ritmic degetele, în loc să chefuiască strașnic zi-lumină. Fericirea lor era desăvârșită și se citea deplin pe chipurile bucălate, chit că, în răstimp, uitaseră să mai și vorbească. Dar abandonarea graiului articulat nu i-a afectat câtuși de puțin, dimpotrivă. S-au dezbărat de încă un reziduu ce stătea între ei și sindrofiile cu rol decisiv în conservarea moralului. Astfel, absența comunicării orale directe a scurtat spectaculos circuitul de la umplerea paharului cu „aghiasmă” până la golirea lui subită. Sau de la adulmecarea aromei fripturii la înfulecarea ei instantanee, obținând prin urmare o digestie de calitate superioară și absolut concordantă cu imperativul combaterii obezității – obiectiv strategic de importanță capitală în bătălia furibundă contra sedentarismului demolator.

            Acesta este o imagine pur speculativă a viitorului omenirii, care, nădăjduim, va renunța la dezmățul colectiv. Dar, cum progresul societății este accelerat (și nelimitat), mai poți pune ceva la îndoială? Mai poți contesta evidența ce se prefigurează tot mai insidios și mai iute chiar sub ochii tăi?! Întrebări retorice, desigur, dar răspunsurile la ele nu vor întârzia prea mult. În marșu-i accelerat, inteligența artificială va găsi o rezolvare adecvată tuturor problemelor, indiferent de domeniu și grad de complexitate. Că doar de aia e inteligentă, adică deșteaptă, nu?, ca să dea de capăt oricărei provocări.