Cu cât înaintez în vârstă, cu atât realizez mai abitir frumusețea existenței. Lipsa de zădărnicie a vieții. Absența deșertăciunii ei cuprinsă între două repere nodale: ivirea și stingerea. Creșterea și descreșterea. Iar între ele – lungul și magnificul șir al cunoașterii și succesului, al evoluției și înfloririi pe toate planurile.
Mărturisesc că m-a curtat dintotdeauna dorința de răzlețire. De singularizare fie în vad ascetic, fie cu minime tangențe colective. Progresul și modernitatea, însă, m-au adus la grămadă, formând din mulțimea noastră puzderie de furnicare suprapuse. Încât, de pretutindeni, o foșgăială uriașă îmi inundă vederea și auzul, marcând rezonanțe imprevizibile și, totuși, mereu aceleași. Din tot acest peisaj inedit și atractiv, am ieșit și mai întărit. Nu mai sunt zidit în interioritatea mea, de unde, până deunăzi, evadam arar și temător, cu pași mărunți și ezitanți. Și asta întrucât noua stare de spirit a eclipsat superficialitatea tinereții și letargia păguboasă a maturității, inducând un alt raport de evaluare/analiză a existenței.
Potrivit acestuia, e extraordinar de tonic să te trezești în zori și să afli cu cât și-au rotunjit averile, peste noapte, miliardarii Terrei. Sau cum se repartizează apa între statele prospere și cele nevoiașe. Primele consumă 4oo-6oo de litri pe zi per capita. Celelalte, neavând atâtea dușuri și piscine, folosesc câteva bidoane. De asemenea, echitatea în lume e fascinantă! 4% din populația globului deține 96% din bogățiile planetei, iar 96% posedă 4% din resurse! Cum să nu exulți în fața atâtor realități minunate? Cum să nu te bucuri de reușitele altora (mereu aceeași), care te cuceresc prin arta lor în a stoarce parale și din ecoul șoaptelor!? La fel, ce extaz te învăluie când afli cât armament au vândut marile puteri unor amărâți ce se încaieră pentru te miri ce! Și cum sunt „consiliați” să se păruiască și mai strașnic, ca să târguiască și mai multe pușcoace de la țările superdemocrate și fanatice iubitoare de pace!
Beatitudinea ce te cuprinde când descoperi cifra de afaceri a unor firme și companii e neasemuită! Și ce dacă externalizează toate profiturile suculente? Bravo lor, că procedează așa! Ce, nu asta e legea de bază a capitalismului? Căratul lovelelor „afară”, la sediul-mamă al multinaționalelor care au devenit atât de semețe încât mai au puțin și ajung cu ultimul etaj la cer.
Dar încântarea cea mai amplă e reprezentată de prezența băncilor, supermarket-urilor, caselor de amanet și a pub-urilor (scuze, al barurilor) care au lăstărit ca pălămida după umezeală! Acesta e cel mai elocvent indiciu al prosperității, incluzând, însă, și un (aparent) paradox. Infrastructura mai sus pomenită răsare, de regulă, pe un sol sărăcit, dar nu lipsit cu totul de rentabilite. De „elemente nutritive”, în speță. (Aici, aș veni cu o propunere. Să se construiască mall-urile și tavernele direct la poarta fabricilor, minelor și a uzinelor, ca pălmașii să-și poată cheltui lefurile imediat ce le primesc. Așa scapă iute de ele, returnându-le acelorași patroni care le asigură stabilitatea locurilor de muncă. Ar fi un circuit economic firesc, reciproc avantajos, de mare impact emoțional și de cert randament productiv).
Iată doar câteva motive ca să mă declar satisfăcut de calitatea vieții pe care o duc. Și mai ales de modul în care pune ea bunăstarea la îndemâna tuturor. Ce desfătare mai mare pot avea eu, creatură măruntă și bicisnică? Plăcerea mă îneacă, jubilarea mă îmbată, euforia mă azvârle dincolo de simțuri…! Ah, ce trai mirobolant! Ce destin paradisiac!
De bună seamă că, în viitor, viețuirea va fi tot mai palpitantă. Actuala rânduială a lumii va avea grijă de asta, căci ea nu trebuie stricată. Eventual corijată nițel, dar, în esență, păstrată în tipare prestabilite. Ceea ce, normal, mă face să delirez de bucurie, anticipând parcarea în eden cu cel puțin două trimestre înainte de termen. Dacă nu și mai repede, dată fiind iuțeala cu care corifeii zilei plivesc monetarul sădit de timpuriu. De aceea, încerc să procesez prezumata delectare nu ca pe o noțiune periferică, ci ca pe o stare de grație fortificând psihicul în perioada următoare, când faptele enumerate vor exploda și mai abitir. Fiind un entuziast notoriu, șocurile viitorului nu mă vor destabiliza. Rămân același optimist incurabil, vrăjit de farmecul dăinuirii și de permanenta veselie indusă de ea. În fond, ce-și poate dori omul mai mult? La ce să mai aspire, când mulțumirea îi umple sufletul și mintea?
Și dacă tot sunt în faza confesiunilor, să știți că ingratitudinea nu m-a definit defel.Tocmai de aia, aduc recunoștință sorții care mi-a dăruit un asemenea climat de tihnă, stimă și echitate. De veselie și deliciu continuu. De speranță și dragoste neștirbite, bașca forța supraviețuirii în orice mediu. Chiar toxic de-ar fi, tot depășesc inconvenientul, datorită spiritului cuplat definitiv la „priza” regenerării subite și constante.
Ca dovadă că, astăzi, așa stau lucrurile, vă spun iarăși „Bună dimineați!” și declar că sunt stup de prospețime voioasă. De exuberanță baș, cu atâtea miracole și splendori care mă împresoară. Ce să mai zic? Totul e superb, depășind imaginația șocată și ea de extensia fabuloasă a binelui pe mapamond. Poftim? În folosul cui? Ei, na! Nu v-am livrat destule informații? Și pe asta vreți s-o știți?!
Iată o primă mostră de nerecunoștiință la nivel cetățenesc. Și la care, bineînțeles, nu subscriu. Nu mă lasă mustrările de conștiință, lestul păcatului ce mă sufocă sub apăsarea lui. Ca beneficiar al atâtor daruri și facilități consistente, cum le-aș putea ignora incidența asupra mea? Și totuși, fatalmente, ceva trebuie să intervină. Să-ți strice buna dispoziție și să-ți întoarcă stomacul pe dos! De unde se vede că nu-i dat omului să-și savureze mulțumirea pe deplin, fiindcă mereu apare o piedică. Un obstacol, o stavilă – ceva anti, contra, gata să spulbere încrederi și nădejdi nemărginite. Cum mi s-a întâmplat deunăzi, când, întâlnind un ortac, acesta s-a pus pe smiorcăială. Că nu mai rezistă, că n-are bani de facturi, că băncile îi iau casa… Ba, mai mult, l-au concediat și de la serviciu, iar nevasta i-a intentat divorț. Și, pe deasupra, din cauza stresului, i s-a reactivat și o suferință mai veche, care musai tratată de specialiști și costă o groază de creițari.
Și dă-i, și arde-i cu văicăreala, că m-a amețit. De la tânguire a virat brusc la ocări și a început să-i spurce pe toți de-a valma, până mi-a sărit muștarul. Sincer, așa un provocator nemernic n-am mai întâlnit! Auzi, dom’le! Să deformeze realitatea în asemenea hal! Și taman în fața mea, ins sensibil și răbdător, ce cunoaște la centimă binefacerile orânduirii!? Baș mie s-a găsit să-și reverse zoaiele veninului, care am primit chiar ieri majorarea cu O,4% a pensiei?! De necrezut!
Cum insultele și sudălmile amicului nu mai conteneau, l-am lăsat să turuie cât vrea și am cotit-o spre casă. N-avea niciun rost să-i mai ascult aberațiile și minciunile debitate torențial. Calomnii ordinare, mustind de ură și lipsite de orice fundament rațional! Ce mai încoace și încolo – o mostră perfectă de intoxicare și propagandă distructivă, căreia, însă, nu i-am căzut victimă.
Ajungând, în fine, la domiciliu, aflu de la administrator că mi s-a pus sechestru pe apartament. Ha, ha, bună glumă! Precis, trebuie să fie o eroare. Doar nu datorez nimănui nimic, cu excepția… Ah, da, cu excepția…Cum am uitat!? Asta, însă, nu mă oprește să vă urez, ca de fiecare dată, „Bună dimineața!”