Nu putem să nu observăm, în viespăria politică actuală, un fenomen interesant. Și anume că, după încheierea mandatelor, înalți demnitari ai Statului ajung de nerecunoscut. Pur și simplu renasc! Devin infinit mai eficienți. Mai plini de har. Mai implicați în problematica țării și mai clarvăzători. Mai atașați valorilor și intereselor naționale, cu viziuni novatoare și forță ziditoare îndoită. Cu principii strașnice și determinare maximă în concretizarea lor benefică. Dar, mai ales, cu soluții-beton pentru orice chestiune sau subiect, indiferent de anvergură ori complexitate. Cu alte cuvinte, acești foști dregători etalează, odată ușurați de ranguri, calități excepționale care te lasă cu gura căscată. Căci, practic, nu există domeniu de activitate sau zonă a cunoașterii la care corifeii în cauză să nu se priceapă. Din acest motiv expertiza lor e sacră, ancorată solid cu parâmele învățăturilor dobândite în școli vestite și exercitate impecabil pe durata ocupării funcțiilor oficiale.
Bine, bine, te întrebi, dar de ce n-au demonstrat însușirile respective cât erau pe post? Când aveau pâinea și cuțitul și, dintr-o trăsătură de condei, dărâmau norme și croiau destine? De ce nu și-au afirmat atunci destoinicia, valoarea, dotarea rarisimă în descâlcirea și buna rânduială a cerințelor obștești? De ce această iscusință formidabilă se manifestă ulterior pierderii slujbei și nu în intervalul îndeplinirii ei?
Legitime, toate interogațiile enumerate presupun un singur (și invariabil) răspuns: insuficiența mandatelor. Fie că vorbim de ex-președinti, de prim-miniștri, de senatori sau deputați, cu toții se plâng de același aspect: puținătatea și scurtimea împuternicirilor conferite de alegători. Ca diriguitori ai Statului, ei vor să facă treabă, să fie utili, dar nu le ajung delegațiile. Sunt prea reduse, prea limitate în raport cu amploarea (și grandoarea) proiectelor elaborate, care necesită investiții uriașe de energie, timp și inteligență. Tocmai de aceea, numărul mandatelor musai sporit, ca garanție a succeselor ce nu vor întârzia să apară.
Importanța alocării dregătoriilor este atât de mare încât demnitarul, abia înscăunat, revendică deja următorul… mandat! Nu contează cum începe și cum se va sfârși prima ungere electorală. El știe una și bună: că trebuie să obțină neapărat prelungirea șederii sale la cârmă. De ce? Pentru că numai așa își poate materializa planurile, răsturnând tot ce au durat predecesorii și impunând reguli și directive noi. Vocația lui constructivă debordează, e-adevărat, dar ce păcat că răstimpul întrupării e atât de meschin! Lucrurile ar sta total diferit dacă ar avea la dispoziție barem cinci – șase mandate. În primele 2 – 3 stadii doar s-ar antrena nițel, însă în ultimele – da, atunci ar dovedi de ce-i în stare. Atunci ar arăta lumii adevărata lui tărie, măreția gândirii, forța năprasnică a analizei și sintezei creatoate! Situație în care, cine i-ar mai putea reproșa ceva? Evident, nimeni!
Surprinzător cât de profund îți ascute simțurile pierderea ”coroanei”! Fortuită sau nu, ea relevă titularului o altă dimensiune a existenței cu accentul nu pe ce ”a fost”, ci pe ce ”va fi”. Sens în care trecutul e șters, contând doar viitorul ca plajă de etalare a unor capacități cognitive până mai deunăzi în stare latentă, dar resuscitate acuma brusc cu vigoare înzecită. Ca exemplificare, putem invoca traiectoriile politice și umane a doi demnitari de prim ordin. Unul ex-președinte al Republicii; celălalt – fost prim-ministru. După debarcarea din caftane, amândoi au cunoscut un proces uimitor de transfigurare spirituală. Au devenit profeți! Primul pozează în Mentorul Suprem. Al doilea – în Prototipul Neamului. (Mai avem și un al treilea smerit care, cel puțin deocamdată, nu se erijează în Donatorul de Gene).
Ambii ”ex” au dezvoltat aptitudini extrasenzoriale de finețe, încât zăresc și peste ”gard”, acolo unde se pârguie ideea și piere incertitudinea. Cu asemenea echipamente, nu-i de mirare că tandemul livrează în permanență sfaturi pe rețelele TV și explică doct cum trebuie guvernată țara. Știu totul, cunosc amănunțit, la precizie, necesitățile și cerințele poporenilor și în numele cărora ar fi gata să suporte povara a încă o duzină de mandate, dacă norodul le-ar mai încredința o asemenea cinstire. Ce să mai spui? Pilduitoare dăruire, nobilă putere de sacrificiu! Delegațiile în plus le-ar da ocazia ca, în sfârșit, să și clădească ceva viabil, nu doar să valseze printre iluzii și proiecte, căci înțelepciunea dobândită în răstimp i-ar ajuta decisiv în misiunea lor.
M-am tot muncit cu mintea și am ajuns la o concluzie. Când cineva, de la înălțimea unei tribune, primește aplauze, e ”pierdut”. Intră în metamorfoză. Adică în schimbare. În clipele acelea se produce revelația. Constată că e deosebit, că n-are nimic comun cu ceilalți. Destinul lui e unul aparte, falnic, incomparabil cu traiectoria celorlalți semeni. El are o menire, un rol de îndeplinit, n-a apărut aiurea pe pământ. Rostul său e să lumineze și să conducă mulțimile însetate de ziceri frumoase și făgăduieli îmbelșugate, care găsesc în ele leacul tuturor dorințelor. Al tuturor vrerilor ascunse și neascunse, de la opincă până la vlădică, într-o minunată și infinită horă a speranțelor întreținute savant.
Ei bine, contemporan fiind cu asemenea compatrioți de elită, e normal să nu profiți de pe urma lor? Să nu le valorifici potențialul imens întru relansare economică și redresare morală? Ar fi o eroare de neconceput, o culpă majoră, să ignori așa competențe grase – adevărate tezaure de spirit enciclopedic și embleme băștinașe. E drept că în primele mandate nu s-au arătat atât de vrednici, dar acuma să-i vezi! Mănâncă jar, bată-i norocu’ să-i bată! Abia astăzi s-au slobozit la minte și la plisc, în fața televizoarelor, unde nu există pricină pe care să n-o cunoască și să n-o rezolve instantaneu! Au soluții și teorii pentru orice problemă, depășind ca nivel de acumulare a informației chiar și cele mai performante computere!
Din acest motiv – și din încă multe altele – cred că n-ar fi o idee rea să-i reînscăunăm. Să-i repunem în funcții. Însă, de data asta, să facem o rocadă. Pe cel scund și zbanghiu să-l ungem vizir (adică prim-ministru). Iar pe cel spătos și oacheș să-l proclamăm sultan (adică președinte), că tot se zbate el de amar de vreme să ajungă capul nației.
Într-o asemenea eventualitate, temerile și neliniștile noastre nu-și mai au justificare. Repetarea mandatelor i-ar dezinhiba deplin pe ambii corifei, care și-ar pune la bătaie toate resursele creatoare în folosul obștii. Și care ar conduce, în cel mai scurt timp, la un boom al prosperității nemaiîntâlnit pe olaturile carpatine. Căci asta reiese mereu din interviurile lor televizate – că posedă secretul propășirii generale și cheia deschiderii spre orizonturi nici măcar bănuite.
Adevărul este că oricine are dreptul la a doua șansă. Te poți afirma mai abitir în runda secundă, chit că în prima repriză ai dat (aproape) faliment. Dar gura bogată și neodihna plăsmuitoare te slujesc de fiecare dată, fiind catapulta ce te (re)proiectează în lume. Fluent sau tărăgănat, verbalismul gâdilă spornic timpanele auditoriului, răscolindu-i sensibilitatea prin șerpuiri persuasive repetate non-stop. Și nu de la grai începe totul? Nu el atrage atenția și stârnește interesul, relevându-se ca antecamera curiozității?
Precum vedem, arta retorică nu e joacă. Dacă o deprinzi temeinic – ori te-ai născut cu ea – poți transforma eșecul din trecut într-o viitoare izbândă. Aici vorbim de un talent mai rar și cu atât mai prețios. De multe ori, beneficiul creat de elocință e mai presus decât succesul repurtat pe câmpul de luptă. Câteva fraze bine ticluite pot echivala forța unei armate întregi. Și una, și alta, cuceresc. Oștirea – teritorii și populații; cuvântul – sufletul și conștiința.
Așadar, să nu disprețuim povețele foștilor înalți demnitari, căci de la ei poate demara renașterea, chiar dacă pe vremea ocârmuirii lor n-au excelat în fapte memorabile. Dar și-au revenit spectaculos, iar astăzi, pe post de ”pedagogi naționali”, ne țin admirabile prelegeri referitoare la tehnica administrării țării spre limanul bunăstării și al fericirii colective. Este o lecție, într-adevăr, magistrală despre tăria recuperatorie a politicianului strivit inițial în teascurile istoriei, dar reapărut în prim-plan printr-o formidabilă voință și perseverență! Iar insistența, doar se știe, a adus multora, nu o dată, câștig de cauză.
Dincolo de toate aceste considerații frapează mecanismul revirimentului individului. Înțeleg că omul se poate redresa/reabilita/reconfigura. Că e posibilă schimbarea, primenirea, înnoirea, regenerarea etc. Dar să nu-ți asumi nicio vină, niciun insucces din timpul propriei guvernări, asta n-o mai pricep! Râvna de-a apărea imaculat în ochii publicului, ce denotă? Cu certitudine, două lucruri: o ambiție hipertrofiată și o sete infinită de putere – tandemul ce definește plenar profilul insului sedus iremediabil de drogul plenipotenței. Al convingerii nestrămutate că el e centrul universului, că de la pornesc angrenajele vieții și că numai el deține matrița adevărului. Din pricina asta nici nu se potolește, fiind într-o continuă agitație psihomotorie și absolut încredințat că, fără dânsul, întreaga societate va colapsa. Nemaifiind consiliată de el, națiunea nu poate depăși pragul nimicniciei rezultate tocmai din lipsa îndrumării sale axate pe facultăți profetice și uimitoare clarviziuni. E debusolată, chiar infirmă, așteptând nesățioasă perlele cugetării extrase din străfunduri conceptuale unice și de impact decisiv. Încât reciclarea unor asemenea foști înalți demnitari se impune cu prioritate și maximă celeritate, chiar dacă în primele mandate n-au strălucit în fapte. Și asta nu din nepricepere sau din indolență, ci pentru derutarea adversarului care musai surprins prin originalitate și tehnici novatoare – elemente esențiale ale izbânzii garantate.
Din cele relatate până aici, reiese limpede că astfel de ortaci reprezintă comorile neamului. Cu un potențial ziditor subtil și expansiv, aceștia împrăștie necurmat, în toate punctele cardinale, sâmburii viitoarelor rodnicii. Să-i cinstim, așadar, cum merită, urându-le și pe mai departe aceeași eficiență și destoinicie dovedite și în era mandatelor anterioare! Așa să-i ajute bursa și cursul valutar!