Mă amuză teribil anunțurile gen „Românii preferă concediile în străinătate.” Sau: „Românii cumpără vile la prețuri exorbitante.” Ori: „Românii aleg mașinile de lux.” Din cele spuse de crainicele câtorva televiziuni, rezultă că românii – dar absolut toți românii – o duc ca-n rai, permițându-și cheltuieli mirobolante și-un trai pe măsura unor formidabile potențe financiare. Rostite pe ton persuasiv, respectivele ziceri ale știristelor induc ideea unei false prosperități la nivel general, făcându-se vinovate de, cel puțin, dezinformare. Dacă nu chiar de manipulare sadea.
Acuma, din două una: ori nu cunosc realitatea și se iau după ureche, ori servesc interese obscure în rol de portavoce. Corect ar fi să prezinte informațiile astfel: „Unii dintre afaceriștii români preferă vacanțele în străinătate.” Ori: ”O parte din românii bogați achiziționează locuințe la prețuri exorbitante.” Sau: „Românii înstăriți târguiesc limuzine de colecție.”
O asemenea formulare ar fi cea mai exactă, oglindind veridic realitatea de fapt și nu una presupusă, dospită doar în mințile șpicherilor. Când afirmi că „toți românii” doresc ceva, chiar așa stau lucrurile?! Baș „toți” gândesc și acționează la fel? Taman „toți” au resurse materiale identice, scăldându-se la unison în oaza mirifică a îmbuibării?!
Precum observăm, există tendința de-a ne băga, la hurtă, în aceeași cofă. De a ne uniformiza prin raportare unanimă la un eveniment/act ce deține momentan capul de afiș în mass-media. Cum ar fi, de pildă, moartea unui semen cu o oarecare notorietate. Caz în care televiziunile se și reped să titreze: „O țară întreagă e în stare de șoc!” Sau: „O tragedie cumplită lovește toată națiunea!”
Desigur, compasiunea noastră pentru nenorocirea compatriotului. Dar chiar așa, „o țară întreagă în stare de șoc”?! Nu e prea mult? Nu e exagerat? Majoritatea populației nici n-a auzit de răposat, dar e în „stare de șoc”?! Adică de izbire, de zguduire, de bulversare maximă?!
La fel se întâmplă și cu alte episoade, când sunt folosiți aceeași termeni pentru a desemna împrejurări ce nu concordă cu evidența faptică, ci cu procedeul generalizării arbitrare și subiective. Un om poate avea o valoare deosebită, indiscutabil. Comparativ cu mulți alții, însușirile sale sunt net superioare. Tocmai prin ele se diferențiază de restul semenilor, dobândind, în decursul vieții, un statut aparte. Și totuși, în pofida tuturor calităților, nimeni nu e de neînlocuit. Nimeni nu e atât de unic, de special, încât să genereze la nivel social seisme sufletești extreme debușând în „stare de șoc”. O astfel de stare se poate simți față de familie sau de ființele apropiate, dar nu vis-`a-vis de terți, oricât ar fi ei de utili și de faimoși.
Expresii ca „lovitură de teatru”, „răsturnare de situații”, „bomba zilei”, „luat cu asalt”, „aruncă în aer”, „rupe tăcerea” ș.a., sunt cu nemiluita în presa noastră postdecembristă. Când aud că un borfaș „rupe tăcerea”, transpir de plăcere. Îmi și imaginez cum procedează. Înșfacă zdravăn „tăcerea” și, după ce o scuipă între ochi, dă strașnic cu ea de pământ! Uite-așa, o face țăndări, chisăliță, fărâme, mama ei de nemernică! Și, ca să fie sigur că „tăcerea” a pierit definitiv, o mai calcă și în picioare, ca să scoată din ea și ultima suflare! Să nu se mai refacă în vecii vecilor, tulburând traiul oamenilor harnici și cinstiți.
Și totuși… După ce izbește năprasnic cu „tăcerea”, rămân iarăși șocat. Zdruncinat, bulversat, zguduit și distrus. De ce? Fiindcă știrista TV anunță că toată România e devastată. Zdrobită și copleșită de o pierdere imensă și ireparabilă. Pricina? Cât se poate de dureroasă. Înapoindu-se de la o paranghelie prelungită, fiul scripcarului Gâlmă a derapat cu limuzina în fosa septică. Pățania, desigur, a produs o stare de șoc total, încât, preț de câteva minute, s-au oprit și ceasurile în loc! Până și brabeții au amuțit pe ram, fiind, la rându-le, șocați de anvergura dezastrului la nivel național.
Și iată cum, pustiiți și ruinați sufletește, suntem siliți a supraviețui din șoc în șoc printre pălituri de teatru, rostogoliri de situații, grenade jurnalistice, fracturi de muțenii, dezvăluiri frapante, acuze și amenințări, arestări și evadări ca-n filme… Un caleidoscop de spectacole insolite, unele mai dihai decât altele, însă cu efect identic: de răscolire a simțurilor prin generarea… ați ghicit, nu? A șocului, bineînțeles. Cu cât mai crud și neașteptat, cu atât mai atractiv și penetrant. Și neapărat extins la nivelul întregii obști, altminteri șocul n-ar mai fi șoc. Ar fi ceva cu totul neînsemnat, un mizilic, colea, fără niciun chichirez. Pe când așa, livrat la foc automat și non-stop, e altceva. Altă musaca. Mai savuroasă, cu gust aparte incendiind cerul gurii și procesoarele senzațiilor olfactive. Iar când se vâră și „nucleara” – ca apogeu (și superlativ) – al informației absolute – atunci să te ții! Dispare șocul și apare frati-su: cataclismul! Marea catastrofă!! Dislocarea cosmică!!!
Un conglomerat gigantic de cutremure afective și de sfâșieri geologice, care strâmbă axa planetară și întârzie metabolismul inițial. Urgie abisală, calamitate inexprimabilă! Încât amenințarea prăpădului cumplit ne paște la grămadă – prilej pentru crainice de a debita noi vești legate de liniștea noastră lăuntrică axată pe viziuni pașnice și colaborări fructuoase.
Dacă cu starea de șoc și cu ruperea tăcerii am rezolvat-o cât de cât, mai rămâne o sintagmă de lămurit: răsturnarea de situație. Și asta, bat-o cucu’, e pârdalnică, nu jucărie! Una-două, se dă de-a dura! Apoi, se răsucește și se învârtește în draci, și, când să crezi c-ai priponit-o, vine de-a-n boulea mai ca bolovanul în hău! Și unde iar se-nvălătucește, încolăcește și se rotește, până se-mbățoșează și-o ia de la capăt. Mai proaspătă, mai vie, cu suflu înzecit și spor redobândit în prăvălirea-i iuțită și plină de mister.
Deși, la prima vedere, dezechilibrul ei pare un handicap, lucrurile nu stau deloc așa. Dimpotrivă, necurmata bâțâială e chiar un avantaj, întrucât scoate la lumină formidabila gamă a oscilațiilor cinetice nocturne și diurne. Adică a mișcărilor pendinte de anvergura prăbușirii, înălțimea căzăturii și duritatea solului afectând „situația” în cădere.
Precum observăm, răsturnarea aceasta nu este una banală, fără valoare și ecou. Ea înglobează parametri multipli și ciudați, în stare să anuleze până și legile fizicii, darămite niște biete reglementări născute din mințile semenilor și aplicate consecvent. Căci ele ajută și dezvoltă nestins, eliminând răsuciri, poticniri și stavile duium, bașca împotmolirile recurente și curbele intempestive. Ca să nu mai pomenim de balansurile fine, fluctuările imprevizibile sau de vibrațiile mobilizatoare. Laolaltă, alcătuiesc ABC-ul șpicherițelor tv, care drâmboiesc neobosit tot soiul de răsturnări, zdruncinări, clătinări, striviri și amețeli, bulversări, scuturări etc. Tot felul de zgrepțănări și julituri, destrămări și zgâlțâieli, răscoliri în boji și dărăciri în stuf.
Cu atâta materie primă la dispoziție, nu-i de mirare că receptăm știri eclatante și vizualizăm imagini mirobolante, parcă desprinse din povești. Realmente, ne îndopăm cu ele. Ceea ce nu-i departe de adevăr, căci însăși existența noastră este un basm tivit cu stări de șoc, ruperi de tăceri și răsturnări de situații. Și nu e splendid? Incitant la culme? Ba bine că nu! Mai ales când crainicele anunță sentențios: „Românii iau cu asalt băncile și bancomatele.” Sau: „Rezervele valutare ale românilor întrec orice așteptări.” Ori: „Românii renunță la limuzinele scumpe în favoarea iahturilor.”
Așa este, stimate duducuțe. Riguros exact! Și eu care credeam să românii sunt săraci lipiți! Ce surpriză, dom’le! Îi vezi gârbovi și scofâlciți, dar, în fond, te îngroapă în mahmudele! Hm, ce ți-e și cu diferența asta dintre aparență și esență! Să pici în depresie, nu alta! Noroc că m-a remontat, la timp, o știre meteo mai mult decât reconfortantă: „România sub teroare! Apocalipsa bate la ușă!! Unde lovește uraganul cu rafalele sale înspăimântătoare!? Oare vom scăpa teferi?”