Să recapitulăm: carnagiu pe șosele, boli cu toptanul, emigrație continuă… Sinucideri, accidente de muncă, crime tot mai numeroase… Pe scurt – un haos generalizat ilustrat printr-un număr sporit de victime. Adunate, ele dau o cifră incredibilă oglindind degringolada unei societăți prea puțin atentă cu membri ei. Împrejurare în care procesul depopulării, corelat cu scăderea accentuată a natalității, devine mai mult decât alarmant. Chiar dramatic, dacă ne gândim că în intervale reduse de timp România pierde un număr de locuitori echivalent cu rezidenții unor orașe de mărime medie!
Ei bine, ca și cum situația aceasta precară n-ar fi fost de ajuns, s-a mai ivit încă o năpastă. Încă o nenorocire, ca o molimă cruntă abătută năprasnic din toate azimuturile. Și la care, înainte de decembrie ’89, nici nu visam: consumul de droguri.
Am importat din Occident, de-a lungul vremii, vrute și nevrute. În general, lucruri utile, inovatoare, cu influențe și randamente apreciabile. Dar, în paralel, am preluat și apucături blamabile, năravuri și obiceiuri distructive. Iar printre cele mai periculoase sunt metehnele reprezentate de invazia insidioasă a narcoticelor.
Cu timpul, România a „progresat” binișor. De la țară de tranzit s-a transformat, treptat, în spațiu degustător. Astfel că banalele etnobotanice – ori substanțele psihoactive – au fost substituite rapid cu stupefiante mai „tari”: cocaină, opiu, heroină ș.a.m.d. Precum și cu variante sintetice sau medicamente înglobând conținut halucinogen de mare impact somatic și cerebral.
Cu adevărat că țara noastră e atipică. Dispar ogoarele semănate cu „anacronicul” grâu sau porumb, dar, în schimb, apar tarlale cultivate cu… canabis! Ori cu cânepă, că-i totuna. Prelucrată savant, ea sloboade acel component magic, ce duce iute la descătușarea trupească, deschizând apoi calea către sminteli și mai adânci. Adică spre senzații și trăiri și mai avane croite însă de stupefiante de calibru superior. Iar de aici și până la subjugarea ta deplină nu mai e decât un pas. Și pe care, atras irezistibil de beția simțurilor, îl faci automat și (aproape) inconștient. Încât, pentru recurența și prelungirea episoadelor euforice, ești capabil de orice. Chiar de fărădelegi, dacă n-ai parale și musai să-ți administrezi neapărat drogul. Serul ori pastila „salvatoare” cărora le-ai ajuns sclav și-ți terciuiesc conștiința cu fiecare doză administrată.
Neîndoielnic că ne lovim de un veritabil flagel, ce a penetrat toate straturile societății. Întâlnim drogați la volan, în școli, licee și facultăți, unde fenomenul face ravagii. Îndeosebi tânăra generație e cea mai expusă, fiind mai receptivă la ispitele traficanților lipsiți de scrupule. Și care, în ambiția câștigului facil, nu prididesc a momi și a strâmba destinele unor copii seduși de vraja clipei, dar azvârliți apoi cu asprime în ghearele sevrajului insuportabil. Iar pentru calmarea lui e necesară o nouă priză, un alt comprimat, și tot așa, până la, de regulă, pustiire completă. (Cu vreo doi ani îndărăt, din latura unui bloc, s-a ivit un cuplu de flăcăi. Să fi avut cam 17 – 18 ani. Vederea lor m-a oripilat, întrucât erau, literalmente, desfigurați. N-am să uit niciodată ochii holbați, ficși, și mersul în zig-zag, împleticit. Își bălăbăneau brațele și, când ziceai că pică pe asfalt, se redresau anevoie și-și reluau înaintarea poticnită. Aduceau perfect cu o pereche de marionete dezarticulate oscilând haotic în jurul propriei axe. Inițial, am crezut că tandemul traversează o criză de epilepsie sau de altă tulburare nervoasă însoțită de convulsii. Doar mai târziu am realizat că, de fapt, imberbii consumaseră stupefiante și, din pricina lor, abia se mai țineau pe picioare. Terifiantă, imaginea aceasta m-a urmărit mult timp, întrucât am văzut pe viu, în premieră, ce efecte devastatoare au folosirea narcoticelor asupra organismului).
În acțiunea lor iresponsabilă – chiar criminală! – dealerii de droguri pervertesc sufletele adolescenților, oferindu-le, contra-cost , iluzia evadării în oaza fericirii. Naivi și curioși în egală măsură, tinerii cad lesne pradă promotorilor de „extaz în plic”, devenind apoi subordonați viciului ce trebuie (re)alimentat constant. Puțini reușesc eliberarea din menghinea patimei devoratoare, plătind cu suferință îndoită rătăcirea lor vremelnică. Majoritatea, însă, rămâne prizonieră cusurului și furnizoare de gologani misiților, care jonglează cu viața lor.
Cum negustorilor de himere nu le pasă câtuși de puțin de soarta și calvarul semenilor pe care-i intoxică și-i distrug premeditat, s-ar impune ca și Statul să aibă exact aceeași atitudine față de ei! Același regim dur, inflexibil, concretizat prin sporirea drastică a pedepselor aplicate traficanților! Cu un sistem de detenție sever și îndelungat, vânzătorii de fantasme se vor rări simțitor până, sperăm, la dispariția lor completă. Dar asta, numai dacă autoritățile vor cu adevărat extirparea comerțului cu stupefiante, care, în ultima perioadă, a proliferat nepermis de mult și de ușor. A fost nevoie de câteva coliziuni rutiere și de o masivă publicitate mediatică pentru a ne da seama de amploarea fenomenului. Și care, conform statisticilor recente, a scăpat de sub control, devenind o epidemie vastă și contagioasă la nivel național.
Se știe că, la scară globală, industria drogurilor procură venituri de miliarde de euro și de dolari. Există carteluri specializate pe acest domeniu, care trăiesc și prosperă otrăvind metodic mintea și trupul persoanelor vulnerabile. Dar „moartea albă” nu e destinată doar păturilor paupere, de jos, ci și claselor sociale sus-puse. Adică elitei, care se înfruptă și ea din deliciile pregustării prafurilor „fermecate”. Desigur, calitatea lor diferă de cea a pulberilor ingerate de vulgul comun și primitiv. High-life-ul preferă hapurile selecte – un cocteil subtil și rafinat, ce îi teleportează direct în paradis sau în alte dimensiuni metafizice. Motiv pentru care și prețul e pe măsură, însă, cum protipendada n-a dus niciodată lipsă de creițari, achită instantaneu tariful și lansează o nouă comandă. Dacă se poate, și mai sofisticată, cu efect și mai vârtos, care să justifice costul enorm al „tratamentului” autoadministrat. Aici, în zona aceasta a societății se încheagă cele mai profitabile afaceri și tranzacții, căci beneficiarii dispun de mari resurse financiare și nu vor să rateze asemenea oportunități prospective. Mai ales „antrenamentele” psihedelice și tot ce presupune zgândărirea la paroxism a trăirilor înlesnind flotarea în abis și cablarea cu inefabilul „mântuitor”.
Și, uite-așa, cererea diversifică oferta, iar amândouă „asudă” la demolarea individului însetat de „planare siderală”. Și care, pentru dealeri, are importanță doar din postura de plătitor, altminteri nu valorează nimic. Semnificația lui, ca om, e zero, fiind anulată tocmai de statutul său precar: de narcoman dependent. De rob aflat la cheremul oricărui analfabet, ce vinde la colțul străzii pudra degradării premature și, ulterior, „elixirul” morții subite sau agonice.
Perceput ca o calamitate, negoțul cu narcotice îngroașă permanent și insidios rândurile toxicomanilor. Și, în special, atrag spre dezmăț și anihilare viitorul națiunii: tineretul. Dacă nu se adoptă măsuri concrete și aspre, să nu ne mirăm că proxima generație va fi una, probabil, de zombi sau mutanți. Bipezi cu care nu poți construi nimic și pe care nu-i interesează decât două lucruri: praful și seringa. Cu alte cuvinte – numai universul virtual, în afara timpului și spațiului, populat exclusiv cu balsamul reveriei și fiorul infinitului. Astfel, trasul pe nară și injectarea intravenoasă au devenit moduri de existență nu doar pentru odraslele de bani gata – „surmenate” de îmbuibare și odihnă prelungită – ci și pentru oamenii de rând, cu monetar puțin, dar cu speranțe vii în puterea seducătoare și perversă a drogurilor.
Din nefericire, însă, lațul plăsmuirilor tarifate se extinde accelerat, cuprinzând în strânsoarea lui autorități și instituții ale Statului. Mass-media a relatat deseori despre polițiști, magistrați și politicieni care au fost depistați/surprinși sub influența substanțelor halucinogene. De beizadelele unor potentați – ce să mai vorbim! Unele dintre acestea au retezat brutal viața unor compatrioți inofensivi, fie prin caramboluri rutiere, fie prin încăierări ori alte isprăvi violente. Consecințe tragice – un singur vinovat: drogul. Hapul, pastila, serul diabolic menit a frânge aripi și de a curma timpuriu destine inițial promițătoare.
Cazuistica este deja îngrijorătoare și tinde să ajungă dramatică. Costul evadării în beatitudinea artificială e mult prea mare ca să nu ne pună în gardă. Încât, inevitabil, răsare întrebarea: ce facem cu elevii și studenții? Cu cei ce „vin din urmă”? Luăm măsuri drastice întru jugularea urgiei sau lăsăm molima să prolifereze nestins? Să acapareze toate segmentele societății, condamnând-o la faliment spiritual și regres biologic? La aneantizare, în fond?
Răul nu se poate trata cu blândețe. Cu permisivitate nătângă ori cu îngăduință suspectă. El trebuie stârpit degrabă, altminteri se multiplică nemăsurat în vad prielnic, fiind apoi imposibil de eradicat. Sau barem diminuat semnificativ, mai ales în ce privește școlarii și liceenii – victime inocente ale traficanților abominabili.