Ca suprafață, Olanda este o țară modestă. Are vreo 40.000 de kilometri pătrați, cam cât Basarabia noastră. Sau, cu alte cuvinte, reprezintă sub un sfert din întinderea României. Dacă, din punct de vedere teritorial, Olanda nu impresionează, deține, în schimb, o forță economică semnificativă. Ea provine atât din acumulările trecutului ei – ca putere maritimă și comercială – cât și din truda perseverentă și eficientă a populației sale, care, în prezent, atinge un standard de viață remarcabil.
Această națiune mică a izbutit, prin manevre politice și acțiuni militare, să încherbe, în secolul 17, un redutabil imperiu colonial (cu posesiuni în Africa de Sud, Indonezia, America de Nord și de Sud). Oameni îndrăzneți, pragmatici și doritori de cheag, olandezii, de-a lungul istoriei, au obținut profituri fabuloase din exploatarea intensivă a ținuturilor căzute sub stăpânirea lor. De bună seamă că acest instinct viguros al proprietății s-a transmis și generațiilor actuale – dovadă fiind poziția lor față de România.
De amar de vreme, Olanda ne barează accesul în spațiul Schengen. Ea se opune cu obstinație aderării noaste, de parcă am fi ciumați. Încât, nu poți să nu te întrebi: ce i-a cășunat pe noi?! Ce i-am făcut?! Tot ce vine din partea României se lovește de dreptul ei de veto. Căci olandezilor nu le convine nimic. Ei sunt aprigii susținători al M.C.V.-ului (Mecanismul de Cooperare și Verificare), ei te beștelesc și te urechează mereu, ei intervin intempestiv la Guvern, Președinție și la alte instituții ale Statului! Ei fac și desfac ce vor aici, la noi acasă, ca și cum am fi un dominion oarecare, de rang secund. Și toate astea în virtutea faptului că sunt unii dintre principalii investitori din România (locul șase, cu fonduri totale de 4 miliarde de euro), și, vezi doamne, se cred intangibili!
Am observat cu stupoare cum ambasadorii lor derulau traficul de influență pe față! Fără jenă, fără scrupule, exact cum ai proceda cu o simplă populație din olaturile exotice luate cândva cu japca. Faptul că au plasat aici un morman de parale, le dă dreptul să se amestece pretutindeni?! Să ordone, să impună, să lege și să dezlege discreționar? Și investiția, ce, o face din spirit caritabil? Din milosârdie ori solidaritate creștină? Haida-de! Au alocat banii ca să scoată profit. Să câștige din gros, îndoit și înzecit, ca dintr-un zăcământ prețios și inepuizabil. Având nas fin și o sete strașnică de procopseală, au mirosit rapid unde sunt alișvelișurile zemoase și au îndesat acolo gologanii care, apoi, lăstărind copios, le umplu șnur visteria.
În pofida acestei realități benefice pentru ei, olandezii sunt tot nemulțumiți. Tot cârâie și mârâie, pufnesc și zbiară la uluci. De ani de zile ne pun la colț, găsindu-ne noian de hibe apocaliptice și metehne intratabile. Iar de nu le dibuiesc, le inventează, doar ca să ne împiedice la accederea în zona Schengen. În viziunea lor, nu îndeplinim (încă!) toate criteriile necesare alipirii la spațiul european de liberă circulație. Principalele acuze? Aceleași dintotdeauna: corupție, asocieri mafiote, absența „predictibilității” și a „sustenabilității” etc., etc.
Precum vedem, Olanda recurge la felurite pretexte și tertipuri, doar-doar vom ceda și le vom oferi trofeul râvnit din răsputeri: portul Constanța. Asta e pohta lor supremă, perla coroanei, pentru care se zbat obsesiv și în contul căreia ne presează cu neobrăzare. Parcă îi aud: „Vreți în Schengen? OK, însă numai dacă ne dați ce dorim.” Un șantaj ordinar, de esență neocolonială, un troc mizerabil propus de către cine? Tocmai de către Nederlanden (n.a. – numele oficial al Țărilor de Jos), care se erijează în campioana democrației continentale!
Greu de suportat o aemenea ipocrizie și duplicitate! Dar ea, totuși, nu trebuie să ne mire, întrucât emană din partea unui stat ce a știut mereu să-și fructifice interesele în dauna altora. Și metodele au fost invariabil aceleași: constrângeri psihologice, lobby deșănțat, șpagă ș.a. Iar acolo unde aceste năravuri n-au funcționat, au recurs la amenințări concretizate în refuzul sprijinirii României în promovarea scopurilor sale legitime.
Acuma, oricâte investiții ar sădi cineva în Valahia, asta nu-i conferă privilegiul de-a se amesteca în treburile noastre interne, ignorându-ne suveranitatea. Dar iată că politicienii din patria lalelelor o fac! De ce? Din cauza slăbiciunii și a servilismului guvernanților autohtoni. Admițând că olandezii ne-ar propune „bine, mai investim un făraș de euro dacă mâncați rahat”, ce-ar zice cârmuitorii mioritici? Le-ar satisface sau nu cerința? Le-ar cânta în strună, oferindu-le și ce n-au pretins, așa cum procedează, de regulă, de 30 de ani încoace? Încât, în supărarea mea, iarăși mă întreb: unde e demnitatea națională?! Ținuta sobră, verticală? Ne lăsăm călcați în picioare de fitecine? Răbdăm de la orice venetic umilințe, jigniri și dispreț? Dar banii noștri sunt buni, nu? Dobânzile grase ispitesc, nu? Alea pe care afaceriștii alogeni le cară cu tomberoanele în olaturile lor, „externalizându-le” cu nespusă voioșie.
După toate indiciile, pare-se că olandezilor li s-au reactivat instinctele coloniale și ne-au găbjit taman pe noi ca să le exerseze din nou. În mărinimia mea, însă, le-aș recomanda altceva. Să-și îndrepte atenția (și apetitul) spre arhipelagul Antilelor, de exemplu. Ori către Surinam sau alte meleaguri pe care, odinioară, le-au „îmbrățișat” cu drag, gospodărindu-le intensiv și unde au presărat amintiri de neșters. Acolo se se (re)afirme plenar, ca vajnici promotori ai progresului triumfal și ai inițiativelor futuriste. În felul acesta am scăpa și noi de ei, și ei de noi, iar lucrurile ar reveni în matca lor firească. Adică fără precondiții, șantaj, presiuni… Fără ingerințe la nivel înalt și imixtiuni crase în mecanismele politice și economice autohtone. Iar de nu le convine – ura, și la gară! Dragoste cu forța nu se poate! Vreți relații corecte cu noi? Respectați-ne conform regulei uzuale a reciprocității! Lăsați aerele/țâfnele de jupâni medievali și comportați-vă civilizat, dacă doriți deferență firească! Altcum, nu merge!
La recenta „inspecție” în țara noastră, prim-ministrul olandez Mark Rutten a declarat că, în principiu, Nederlanden nu este împotriva aderării României la zona Schengen, dar musai purtate discuții când condițiile vot fi îndeplinite de către noi. Și iarăși mă întreb: care condiții?! Se referă cumva la portul Constanța? La alte hatâruri financiar-bancare, la cedarea de resurse ș.a.m.d.? Despre ce condiții e vorba?!
Aceeași melopee uzată, aceeași îndărătnicie stupidă în acceptarea unui adevăr limpede: România, ca și Bulgaria, de altfel, întrunesc ansamblul cerințelor pentru a fi admise în spațiul Schengen. Probabil că, de ne vom lăsa despuiați și de ultimele active importante, vom fi acceptați nu doar în aria Schengen, ci și pe orbita circumterestră! Abia atunci vom primi calificativul de „integrați deplin”, numai buni ca material didactic cu specific unic.
Așa se întâmplă când unui te miri cine i se pune pata pe un obiectiv și ține de el ca râia de scoarță. Crede că, plantând la noi niscai parale, i se cuvine totul. Inclusiv rolul de supervizor al acțiunilor statale care nu concordă cu planurile și interesele reprezentate de străini. În cazul de față – cu pretențiile insolente ale Olandei, ce, în poziționarea sa, depășește deja cota absurdului. Sens în care, pe viitor, nădăjduim ca deciziile majore ale Uniunii Europene să nu mai fie adoptate cu unanimitate de voturi, ci cu un cvorum de două treimi. În felul acesta, state mici, ca Olanda, de pildă, nu vor mai putea bloca prin veto accesul celorlalte națiuni în arhitectura continentală. Este inacceptabil ca destinul economic și politic al unor popoare să depindă de ifosele și deciziile arbitrare ale unei singure țări și care, în megalomania ei, se închipuie buricul pământului!
Iar acuma să cercetăm mai îndeaproape ce e și cu nația asta batavă, care se crede atât de verticală și de perfectă. Adevărul este că Nederlanden nu ne poate da lecții de moralitate. Ea are grave probleme legate de comerțul (și consumul) de narcotice, trafic de carne vie, prostituție endemică, crimă organizată, pedofilie, spălare de bani ș.a.m.d. Cu ce e ea mai presus, mai brează ca noi? E cumva ruptă din cer? Neprihănită ca hreanul? Are ea un ascendent etic asupra altora, un duh virtuos, imaculat? Ilustrează ea chintesența impecabilului, a bunei-cuviințe?
Realitatea demonstrează exact contrariul. Olanda este un paradis al decadenței moravurilor, matca desfrâului girat oficial și al tuturor preversiunilor posibile. Rar țară care să-și înjosească în halul ăsta femeile, exploatându-le sexual în fel și chip! Mai nou, răfuielile dintre bandele de interlopi au loc în plină stradă, iar numărul infracțiunilor de tot soiul cunoaște o recrudescență accelerată. (Și, în completare, un mic remember istoric. Să nu uităm că urmașii coloniștilor olandezi – burii/afrikaander – au promovat și legiferat inumanul sistem de segregare rasială, cunoscut sub denumirea de apartheid, și care a durat până în anul 1991, când, la presiunea internațională și tulburările interne, a fost abrogat de guvernul Republicii Sud-Africane. Era un mecanism politic de o brutalitate extremă, ce a provocat un autentic genocid la adresa populației de culoare majoritare, care a plătit cu un număr imens de victime aspirația ei de libertate).
Din cele expuse mai sus, rezultă clar că Nederlanden nu se află în postura de-a ne ține prelegeri de integritate. N-are căderea aceasta, dimpotrivă! Repet: faptul că a pompat un ciubăr de creițari în economia noastră nu-i dă dreptul să-și bată joc de noi! Căci la asta se pretează ei de ani buni, animați de un gen de masochism ce, pare-se, le procură plăceri similare cu picanteriile lubrice în care sunt experți incontestabili.
Și, întrucât politicienii olandezi ne tot verifică și paraverifică, le institui și eu un tip de control. Mai precis – un Mecanism de Redare a Demnității Umane (M.R.D.U.) El vizează cu precădere situația/statutul precar al femeilor supuse abuzurilor emoționale și molestărilor fizice în „edenica” societate batavă. Și asta nu doar pentru simetrie, ci realmente în numele unei justiții consacrate acestor nefericite ce reflectă elocvent fața reală a celor ce pozează în stâlpi ai corectitudinii și pedagogi infailibili ai deprinderilor sănătoase. Poate că în felul acesta se mai potolesc și ei, văzându-și mai concret lungul nasului.
Prin politica sa arogantă și obstrucționistă, Olanda periclitează solidaritatea europeană, făcînd caducă deviza ei fundamentală: Unitate în diversitate. Nu te afirmi căutând mereu nod în papură, când tu însuți ai destule bube în cap. Întâi fă-ți ordine în propria ogradă și lasă aerele de superioritate de care, sunt convins, majoritatea compatrioților s-au sastisit. „Ce e mult nu-i sănătos” – relevă un vechi proverb românesc. Izvorât din înțelepciunea populară, acest adevăr simplu și fertil ar trebui cunoscut și de către toți cei ce confundă bunul-simț cu prostia și răbdarea cu pasivitatea neghioabă.
Dar, oricât am incrimina Olanda pentru atitudinea sa refractară, ea nu este, totuși, singură în caruselul refuzului perpetuu. Ea reprezintă, în fond, portavocea nucleului dur al Uniunii Europene, un fel de pivot scos la înaintare, care sondează și pregătește terenul în vederea obținerii de noi privilegii din partea cârmuitorilor băștinași. Este o tactică vicleană – un mod, aș zice, pervers de manifestare, întrucât faptele sale sunt coordonate și supervizate tacit de principalii membri fondatori ai U.E. Exact ca într-o spirală a complicității reciproc avantajoasă – sens în care Nederlanden joacă rolul de „Gică-contra”, urmărind și speculând orice breșă în structura de protecție autohtonă vizând asaltul (și „implementarea”) intereselor alogene în economia și, implicit, existența noastră. Adevăr ce s-a demonstrat neechivoc acuma, când ștafeta încontrării necurmate a fost preluată de Austria. Și care, precum știm, s-a opus prin veto alipirii României la zona Schengen, deși ne-a asigurat, până în ultimul moment, că ne va susține.
Evident că acțiunile celor două țări sunt unitare, ele având un singur scop: stoarcerea de profituri uriașe din Valahia – teritoriu pe care îl căpușează cu tenacitate și lăcomie tipic coloniale. Dar, privitor la rapacitate, Austria întrece chiar și insațiabila Olandă, căci e mai dihai ca ea în tescuire și prăduire multiplă. După ce că ne rad pădurile ca termitele și ne sug petrolul ca buretele, urmașii habsburgilor ne dau cu flit! Tupeu mai mare ca ăsta – nici că există! Trebuie să fii nesimțit cu desăvârșire arborând un asemenea comportament, față de cine? Față de cei care ți-au oferit atâtea facilități și beneficii nemeritate, iar tu, ca un ticălos perfid și arogant, îi înfigi pumnalul pe la spate!
Acesta este chipul real al unui „partener” pus pe jaf și căpătuială cu orice preț. Fără milă, fără scrupule, animat exclusiv de dorința maladivă de-a dobândi cât mai iute și mai multe foloase materiale. Pe ei îi interesează doar cheagul, creițarii, câștigul zemos și rapid, care, transferat în Austria, le asigură un standard de viață ridicat. Adică bunăstare. Piindcă oamenii se respectă, nu? În definitiv, ce au ei cu alții? Cu românii, de pildă? Lor să le meargă bine, că în rest…
Aserțiunea cu migranții, cum că majoritatea celor ajunși ilegal în Austria trec prin România, este un pretext rizibil. O teorie răsuflată. La mijloc sunt puternice motivații de ordin economic: afaceri cu carburanți, bănci, domenii forestiere, industria alimentară ș.a.m.d. Austriecii s-au înfipt tare aici, la noi, fericiți că au întâlnit asemenea ortaci de negoț, ca valahii. Oameni sensibili și deschiși, zâmbăreți și binevoitori. Nici nu cască bine gura habsburgul, că negociatorul mioritic și supralicitează. Vrea austriacul 1 ha de codru? Românașul îi dă 10 ha. Râvnește vienezul un luciu de hidrocarburi? Primește îndoit, numai să scape ocârmuirea de povara administrării lui. (Cazuistica reporturilor comerciale nefavorabile nouă este atât de stufoasă, încât ar fi nevoie de volume întregi pentru a le releva in extenso. De aceea și sintetizez faptele la maximum, renunțând la grafice, tabele și statistici, pentru a face economie atât de spațiu tipografic, cât și de a evita accentuarea stării de angoasă și dezgust la adresa guvernanților care au cedat așa de ușor – și aproape pe nimic – resursele patriei. Și care, conform Constituției, sunt ale noastre, ale întregului popor, și nu ale unor pâlcuri de șnapani lipsiți complet de viziune politică și patriotism).
Dar, ca să ilustrez și mai clar complotul Olandei și al Austriei contra României, îmi imaginez următorul dialog dintre păpușarii celor două nații: „Herr Șlitz”, i-a spus batavul, vienezului. „Vezi, că i-am tocat ani în șir pe mitocanii de valahi. Dar sunt prea rezistenți și am obosit deja. Damblaua lor e că vor neapărat în Schengen. Adică în clubul european select. Așa că preluați voi stafeta în frânarea opincarilor și trântiți-le în continuare ușa în nas, până căpătăm ce poftim: noi – portul Constanța. Voi – modificarea legii offshore și obținerea dreptului de preempțiune asupra gazelor din Marea Neagră.” „Gata, mister Van Koy” – i-a replicat austriacul. „Vom proceda întocmai. Să-i punem la pământ pe mârlani! Auzi, dom’le! Ce nerușinare! Să nu ne dea ce pretindem! Obrăznicie ca asta – mai rar!”
Olanda – Austria… State cu apetit arghirofil extrem și sete „diabetică” de a domina (cel puțin financiar). Nu excelează în dimensiuni, însă performează la capitolul ingratitudine și rapacitate. După reacțiile lor, sunt nemulțumite de tratamentul autohton. Pare-se că nu le-am dat destul. Nu le-am cadorisit deplin, oferindu-le și linia orizontului sau laptele matern.
Iar acuma, în încheiere, am o nelămurire care se leagă de rolul președintelui Iohannis. Știm cu toții ce conexiuni strânse are dânsul cu Austria. (I s-a decernat chiar și o medalie din partea austriecilor). Nu demult, a primit în audiență o delegație a companiei OMV-PETROM, cu care a purtat discuții serioase. De asemenea, relația cu banca Raiffaisen este notorie, întrucât o filială a instituției a avut sau își are încă sediul într-una din multele case ale domniei-sale. La fel – raporturile cu o mare firmă din industria lemnului sunt cunoscute.
Ei bine, în pofida acestor contacte excelente, șeful statului n-a reușit să ne „bage” în Schengen! Ca principal exponent (și răspunzător) al politicii externe, n-a izbutit să ne integreze. Acuma, din două una: ori nu se mai bucură de trecere în ochii partenerilor „habsburgici”, ori la mijloc mai sunt și alte motive care, deocamdată, îmi scapă. Însă știu precis un lucru: atât Olanda, cât și Austria, ca foste imperii, nu s-au lepădat de mentalitatea feudală, afișând o superioritate în care apucăturile hrăpărețe și absența empatiei alcătuiesc portretul lor psihologic real.
Acesta este răspunsul dânșilor la așteptările noastre. La ofrandele pe care guvernanții români le-au oferit cu inconștiență și supra de măsură, pendulând, de regulă, între prostie congenitală, subminarea economiei naționale și trădare de țară! Iar alogenii au profitat și s-au înfruptat, uimiți și ei de nesăbuința și delăsarea noastră proverbiale. Să deții atâtea bogății, iar tu să le mătrășești pe daiboji – e incredibil! Ce țară a mai făcut așa ceva?! Ce stat s-a descotorosit în halul ăsta de averile/activele sale, lăsându-și compatrioții în sărăcie, pentru a umple conturile străinilor și propriile buzunare?!
E greu, dacă nu imposibil de găsit un achivalent la ceea ce s-a întâmplat cu așa-zisele „privatizări” din România postdecembristă. Jaful și prăpădul e atât de amplu, încât, pur și simplu, cifrele te amețesc! Mita, șantajul, traficul de influență, tranzacții dubioase, subevaluări crase, spolieri, abuzuri – toate au stat la temelia devastărilor economice de către o clasă politică profund coruptă, incompetentă și antinațională. În fond, o guvernare de tip comprador, în care ocârmuirile interne au pactizat cu cele externe pentru pauperizarea/falimentarea propriului popor! Trist, dar adevărat!
Așadar, Olanda și Austria nu ne acceptă în Schengen, dar ne vor gazele, țițeiul, pădurile, terenul arabil – în general resursele naturale. Deștepți băieții, nu? Aidoma unor gurmanzi vorace, înghit și aspiră materiile noastre prime, obținând câștiguri enorme în dauna românilor vrăjiți de calitatea lor de „investitori strategici” cu papion. Mai corect zis, de prădători sadea, cinici și trufași, cu ifose imperiale și caracter mizerabil. Una promit, și alta fac, așa cum s-a văzut la votul din 8 decembrie a.c., în consiliul JAI.
Mai nou, cancelarul nu-știu-cum-îl-cheamă, ne-a amenințat că, de vom continua boicotul împotriva lor, vor pleca din România. Nu zău!? Și dacă vor părăsi Austria cohortele de pălmașii români, împreună cu bonele și miile de infirmiere, ce vei face? Îi argățești tu pe ai tăi? Îi vei îngriji tu, ușurându-le suferințele și bătrânețile în căminele, casele și azilele voastre? Ca să nu mai spun că pierdeți țâța, creițarii, izvorul belșugului întruchipat de zăcămintele valahe, care vă fascinează prin volum și calitate. Așa că las-o mai moale cu cărăbănitul, că nu sperii pe nimeni. Nu trăim din mila voastră, ci din propriul efort depus constant și demn. Căci unde demnitate nu e, nimic nu e!
Sper ca, în sfârșit, guvernanții să înțeleagă că nu mai e de glumit cu avuția neamului. Precum vedem, nu ne iubește nimeni și toți uneltesc să ne jupoaie, întrucât ni s-a dus buhul că suntem ușor de fraierit și de cumpărat. Bravo politicienilor mioritici, în mâinile cărora ne-am încredințat soarta! De asta i-am ales, ca să ne condamne la calicie și înapoiere, sta-le-ar ciolanul în gât!