Să ne aducem aminte că, imediat după decembrie ’89, s-a vândut, pe mai nimic, flota României. Consecințe? Imposibilitatea de-a face comerț exterior pe scară largă și pe distanțe lungi. Apoi, s-a desființat Comtim-ul. Urmarea? Scăderea producției interne și, în paralel, sporirea masivă a importurilor de carne de porc din Occident. Lichidarea uzinei „Tractorul” Brașov a condus, de asemenea, la achiziționarea accelerată a utilajelor agricole, ca să fim dependenți și de tehnica agrară străină.
Dacă la astea mai adăugăm cedarea Petrom-ului pe un contract păgubos, închiderea combinatelor siderurgice, demantelarea unor întregi ramuri industriale, invazia băncilor alogene, jaful din păduri, distrugerea mineritului, proasta negociere vizând rezervele de gaz și de țiței din Marea Neagră și, mai nou, scoaterea la mezat a terenurilor arabile, atunci avem în față dimensiunea reală a devastării colosale căreia i-a căzut victimă țara noastră.
Țelul acestor acțiuni demolatoare a fost (și este) bine ticluit: transformarea României într-o piață de desfacere – furnizoare de materii prime și de pălmași viguroși. Ceea ce s-a și reușit. Însă toate aceste nenorociri nu s-ar fi produs fără ajutorul coteriilor autohtone, care n-au avut strop de patriotism și demnitate! Dacă li s-ar fi cerut, și-ar fi târguit și plasma din artere, darămite niște „amărâte” de sectoare economice care – nu-i așa?- erau energofage și neprofitabile, numai bune de lepădat. Încât, timp de 30 de ani, ocârmuirile succesive chiar asta au făcut. Au azvârlit la gunoi unități productive ce puteau fi salvate și repuse în funcțiune. Dar cine să se ocupe de o asemenea treabă, când corifeii zilei erau seduși de propriile afaceri? Când ispita câștigului facil le zgândărea necurmat simțul pragmatic trezit brusc după prelunga interdicție comunistă!?
Oamenii aceștia trebuiau să întreprindă și ei ceva, nu? Să-și demonstreze spiritul concurențial, capacitatea antreprenorială, viziunea novatoare în care operația înmulțirii avea rol prioritar. Scăderea și împărțirea nu contau, ci doar adunarea, sporirea, ca elemente definitorii ale șuvoiului de reforme ce-au inundat țara în ultimele trei decenii. Și, cum în epoca totalitară n-au putut să-și etaleze calitățile, au făcut-o îndată după Revoluție. Cu sârg și vârtos, încât rezultatele se văd. Am predat aiurea crema avuției colective și ne-am pricopsit… cu ce? Printre altele, cu fabrici de anvelope, de ciment, de cauciuc și alte marafeturi, toate cu acționariat majoritar extern. Bune și ele, numai că au (și) o hibă: poluează excesiv. Adică strică aerul. Și de ce să otrăvească văzduhul patriei patronilor, când pot s-o facă la fraierii de români? Căci locul de muncă e sfânt și musai păstrat cu orice preț, chiar și cu acela al sănătății în pericol. Fiindcă așa sună deciziile și îndemnurile politicienilor, care, din fotoliile lor confortabile, știu al naibii de bine consecințele expunerii la noxe și la alți compuși nocivi.
Am dat doar un exemplu de adecvare la context, dar numărul lor e infinit. Precum infinită e și setea guvernanților de reforme. De implementări dense și multiforme, chit că „distorsiunile” pândesc la cotitură și te năucesc cu meandrele lor încețoșate..
Surprinzător cât de vastă e tagma pragmaticilor postdecembriști! Demnitari aparent cumpătați virează subit spre zona arghirofilă, unde impulsuri ciudate le deșteaptă brusc instinctul posesiv. Și astfel devin ași ai reformelor și nași ai metamorfozelor impresionante ce țin de soarta noastră comună. Aceea a devalizării și a nimicirii patrimoniului obstesc la cheful te miri cui, doar ca să nu fie acuzați de reminiscențe „comuniste” contrare capitalismului triumfal. Ori de nostalgii etatist-dirijiste, fiindcă nu dă bine în fața organismelor internaționale și înaintea cărora dregătorii băștinași fac sluj neîntrerupt. În fond, un spectacol penibil, grotesc, reluat la nesfârșit pe aceeași canava a umilinței ca ingredient principal al supraviețuirii nedemne.
Pare-se că statutul de serv convine de minune politicienilor mioritici, căci rar auzi pe vreunul ridicând tonul sau trântind cu pumnul în birou! Toți par o apă și-un pământ, fiind gata să aprobe orice și oricât, dacă li se ordină din exterior. Exact ca elevii docili, iau conștiincioși notițe, apoi trec urgent la implementarea noilor dispoziții și directive emanate de mecanisme suprastatale. Acuma, unele sunt acceptabile și merită a fi transpuse în fapt. Dar altele ba, întrucât nu angajează responsabilitatea juridică, ci exclusiv decizia propriei conștiințe. Și care-vai!- de cele mai multe ori capotează în fața prezumtivelor sancțiuni și represalii, în caz de ignorare a lor.
Ei bine, aici se vede cel mai clar lipsa demnității. A orgoliului protector – acea „agresivitate pozitivă” specifică națiunilor mândre și libere. Căci nimic nu e mai trist și mai înjositor decât să-ți prezervi la nesfârșit postura de nevolnic, de milog aflat mereu la cheremul altora. De ființă debilă, neputincioasă, zăpăcită și manipulată grosier, în vreme ce păpușarii, de aici ori de aiurea, încălzind coniacul în palme, surâd satisfăcuți. Și au și de ce, fiindcă le-a picat în plasă încă un neisprăvit. Încă un neghiob – gelatină moale, materie flască, taman bună de modelat fără probleme.
Adevărul e că, cu cât ești mai obedient, cu atât mai mult te expui disprețului. Remarcă valabilă nu doar referitoare la relațiile interpersonale, dar și la raporturile interstatale. Și unde ecuația e simplă: câtă demnitate ai, atâta respect culegi! Lașul, impostorul, n-a fost luat în seamă niciodată, deși s-a gudurat „artistic” pe lângă stăpân. Și care, în sinea lui, îl desconsidera profund, dar avea nevoie de el. De serviciile sale, fără de care jupânul nu-și putea pune planurile în aplicare. Neavând coloană vertebrală, starostele știa că îi poate pretinde orice. Inclusiv să-și renege obârșia, condiția, principiile, dacă așa își mulțumește năimitorul.
Din nefericire pentru noi, din categoria aceasta de indivizi apar destui politicieni care, prin atitudinea lor mizerabilă, ne întunecă viața și ne otrăvesc destinul. În concepția lor, țara e bună doar de muls și de vândut oricui se nimerește, ca la obor. Și, ca să vă convingeți încă o dată de virtuțile „democrației” noastre, e suficient să ne referim la balamucul din sectorul 1 al capitalei.
Și ce vedem aici? Vedem clar cum niște ticăloși joacă fotbal cu… buletinele de vot!!! Cu sufragiul d-voastră, stimați concetățeni! Cu alegerea bună/rea, dar în care v-ați pus speranțe. În care ați învestit o parte din crezul și vrerea intimă – un strop de nădejde în ceea ce considerați că merită a fi ales. Și, când colo, ce zărim în sala urnelor, unde nu se poate pătrunde decât în circumstanțe foarte bine statuate? Spre stupefacția noastră, descoperim o ceată de uzurpatori ce scurmă în sacii cu voturi mai ca minerii în filonul de aur! Imaginile filmate sunt elocvente și nu mai necesită niciun comentariu.
În acest caz – ca și în multele alte neștiute – democrația funcționează exact ca timpul probabil. Adică e și nu e, apare și dispare, după cum dictează interesele și tupeul. Mai ales tupeul – gros, șerpesc, inegalabil în expandarea și cinismul său. Deși dovezile privind frauda electorală sunt copleșitoare, încă nu s-a dat de capătul tărășeniei. Ancheta trenează, șchiopătând din amânări în amânări, cu toate că – repet – probele privind mistificarea datelor sunt covârșitoare. S-a furat ca la răspântie, deturnându-se voința cetățenilor care au preferat un anumit candidat și, în final, s-au trezit cu altul pe cap!
Într-o democrație autentică, o asemenea potlogărie ar fi fost pedepsită automat cu niscaiva ani de pușcărie. Numai la noi e altfel, căci trăim în suprarealism, unde cârdășiile politice sunt mai presus de lege și de Constituție! Însă, dacă s-a prădat în toate sensurile și domeniile, mai contează câteva mii de voturi șterpelite? Chiar are relevanță dispariția unor saci cu buletine de vot? Cei ce cred asta, din două una: ori sunt prea naivi, ori trăiesc pe altă planetă.
Indiferent cum, populația sectorului 1 pare anesteziată. Paradoxal, dar nu reacționează mai deloc! N-o impresionează nici falsificarea alegerilor, cu excepția câtorva activiste inimoase care se luptă cu morile de vânt. Ca o ironie a destinului, pentru docilitatea și devotamentul lor, restul locuitorilor primesc exact ce merită: tone de gunoaie strânse de „câștigătoarea” scrutinului! Nici că se putea un „cadou” mai nimerit!
Mă întreb, însă, ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi scotocit în urne membri aparținând de „ciuma roșie”? Probabil că Piața Universității ar fi fost neîncăpătoare, iar demonstrațiile contra „hoților ordinari” n-ar fi contenit. Deh, altă atitudine, altă luare de poziție. Participare masivă, indignată la culme, cu simțul civic zburlit la maximum și cu dorința furibundă de-a se face dreptate. Vinovații să fie judecați urgent, iar osânda exemplară, ca pentru ultimii tâlhari!
Ehei, ce mai spectacol! Ce festival al corectitudinii politice și al probității cetățenești! Oameni de caracter, oțeliți, cu principii beton derivând din înțelesul superior al existenței. Democrați până-n moleculă și campioni ai moralității diamantine. Cu asemenea propte etice, exclus să fi iertat pe cineva. Să-i fi trecut cu vederea vreo abatere sau malversațiune contrariind bunul-simț și, implicit, rigoarea normelor de conviețuire politică și obștească.
Ciudate firi, stranii alcătuiri! Suflete zbuciumate în căutarea perfecțiunii și a castității, dar navigând în gunoaie și contemplând impasibil uriașul „tun” electoral! Pas de mai pricepe ceva!