„Preaiubitul meu vlăstar,
Să știi că, pe lângă agoniseala pe care cu sudoare am zidit-o, iaca, îți las ca moștenire și niscaiva îndemnuri. Dacă le vei însuși temeinic, vei ajunge și mai înstărit, iar faima ta printre oameni va spori nemăsurat. Așa că ia seama acilea și bagă bine la cap.
Povața I-a. Singura ta călăuză să fie aurul. Adună-l, prăsește-l și închină-te lui, că de la el îți tragi snaga și virtutea.
Povața a II-a. Ocolește adevărul cât poți de tare. Nu el te mântuie, ci născocirea. Doar cu ea te cațeri în slujbe și măriri, fără multă osteneală și cheltuială păguboasă.
Povața a III-a. Mai însemnat ca șperțul nu e nimic. Cu el descui orice ușă sau iatac, acolo unde se pun la cale alișvelișurile și se împart sinecurile zemoase.
Povața a IV-a. Ferește-te de sarcini ca de ciumă, fiindcă îți seacă puterea și-ți scurtează viața. Înșfacă totul de-a gata și lasă-i pe sărăntoci să trudească, iar tu să culegi doar rodul proaspăt și gustos.
Povața a V-a. Să nu disprețuiești nicicând desfătarea și chermezele. Ele te înviorează negreșit, mai ales dacă sunt pe veresie și nu ști niciodată de unde sare iepurele.
Povața a VI-a. Când îți arde careva o palmă, să nu întorci și celălalt obraz. Trosnește-l sănătos, la temelie, până-l ologești. Astfel, ești sigur că nu va mai cuteza să te înfrunte în veci.
Povața a VII-a. Să n-ai milă de nimeni și de nimic, că nici altora nu le pasă de tine. Decât să plângă mă-ta, mai bine bocește mă-sa.
Povața a VIII-a. Camăta e sfântă. De aia, să nu-ți scape niciun prilej de-a te înălța pe spinarea pălmașilor, căci numai ei îți asigură reazemul spre bogăție și caftan.
Povața a IX-a. Doar prostul își ține cuvântul dat. Omul mintos nu dă doi bani pe făgăduială, care, în sine, n-aduce câștig. Așadar, promite vârtos, dar nu îndeplini nimic. Fugi cât poți de legăminte, fiindcă îți cauzează la sănătate și ar fi păcat să ți-o zdruncini anapoda.
Povața a X-a. În orice slujbă ori rang vei fi, nu renega trădarea. Vinde și pârăște oriunde și oricât, fără prihană sau alegere. Păcălește, înșală, dă de gol. Schimbă taberele, jură în necredință, spurcă de-a valma. Uneltește cât încape, cercetează, căci fructele iscodirii sunt dulci și poți dobândi folos însutit. Pe semenii cinstiți să-i izgonești, fiindcă virtutea lor e primejdioasă și aducătoare de năpaste. De aceea îți zic: Ferește-te de ei și nu te lăsa ispitit de fantasme. Mergi înainte pe calea ta și însoțește-te doar cu părtași ce te slujesc și în care ai încredere.
Astea sunt, preaiubitul meu Lăcustă, sfaturile ce ți le dau cu inima curată și cugetul împăcat. Îndeplinindu-le, vei ajunge în cele mai osebite și mustoase dregătorii, de unde vei păstori prostimea ce-ți va umple necurmat visteria și te va proslăvi nestins. Așa am purces și eu la drum, iar mărturie stau conacele, țarinele, iazul, pădurile, bașca rangul din Divan târguit pe-o tolbă de galbeni. Drept pentru care se cade să-mi calci pe urme cu aceeași vigoare și sete de preamărire, dacă nu și mai abitir.
Să știi, fiule, că am mari așteptări din partea ta și trag nădejde că, într-o bună zi, vei înmulți groscior tot ce-am izbutit eu să agonisesc. Și asta spre puterea și fala neamului nostru, care n-a prididit nicio clipită în a-și spori avuția, precum îi șade bine omului gospodar.
Așadar, credincioasa mea odraslă, ia seama la cerințele părintelui tău și vei căpăta deplină mulțumire și îndestulare. Iar de potrivnici hicleni și pizmași îți caută pricini și te vor la ocnă, năimește călăuze și fugi peste hotar, unde te poți aciua, fără a duce dorul baștinei sau amintirea cimotiilor apropiate. Căci de ai gologani, ai și țărișoară, și stare, măcar că nu cunoști limba și năravurile locului. Însă te obișnuiești iute și răzbești la liman, ca un biruitor sadea și nu ca plevușcă oarecare. Altcum să nu faci, de vrei să-ți iasă șnur toate daraverile.
Cu dragoste neîngrădită,
Hârciog – logofăt de obiceiuri la Curtea domnească.”
(Pentru conformitate: Alexandru Moraru)