Oricât ai fi de bine intenționat, de altruist, de iubitor al semenilor, nu vei izbuti să-i mulțumești pe toți. Nu vei întruni aprecierea/stima unanimă, indiferent de calitatea și amploarea serviciilor prestate. De ce? Fiindcă se vor găsi întotdeauna contestatari virulenți, opozanți acerbi sau chiar adversari sadea. Aceștia se vor reuni într-un cor al demolării nu din considerente principiale, de substanță, ci din satisfacția de a-ți macula imaginea. De-a te minimaliza, de-a te desființa, întrucât nu placi, nu convini unora sau altora. Și atunci ești supus tuturor tirurilor detractorilor, tuturor negărilor și refuzurilor, ca să nu mai pomenim de otrava injuriilor ori de condamnările fără drept la recurs.
În asemenea situații, ce rol mai au argumentele raționale? Dovezile irefutabile, justa relevare a evenimentelor? Cele de echilibru și de bun-simț? Cele de cumpănă și de reliefare a realității că nimeni nu posedă adevărul unic și că, în consecință, ar trebui să fim mult mai precauți în judecățile noastre de valoare. Și care, fatalmente, sunt minate de un subiectivism exacerbat și alternant, malaxând la hurtă stările psihice și emoționale ale individului.
Conform unor studii sociologice, 33% dintre oameni vor fi mereu de acord cu tine, 33% te vor combate, iar restul de 33% nu sunt interesați de subiect. Altfel spus, tematica îi lasă reci – preocupările lor debușând în alte direcții și planuri. Această nepăsare nu face altceva decât să ilustreze și mai pregnant dificultatea ajungerii la un consens, chit că motivația e una de impact major la nivel societar. Și asta întrucât orice ins percepe (și procesează) în mod particular datele supuse atenției sale. Ce îl seduce pe X, îl respinge pe Y. Ce îi bucură pe unii, îi întristează pe alții. Fiecare are puterea sa de înțelegere și de analiză – concluzia fiind trasă după utilizarea acestor două facultăți esențiale de pătrundere și interpretare.
În tot acest festival al desincronizării, un lucru este de netăgăduit: echilibrul. Cultivarea și menținerea lui ca element crucial al dreptei cumpeni. Al statorniciei orientative contrabalansând detenta excesiv voluntaristă și proiectând în prim-plan ponderea și chibzuința ca antidot al extremelor.
Asociat uneori cu frica sau chiar cu lașitatea, echilibrul este exact contrariul lor. El desemnează în primul rând stabilitatea, împăcarea, pacea și seninătatea. A judeca potolit un fapt ori o persoană, îți dă o altă perspectivă, o deschidere mai amplă (și mai realistă) a demersului tău reparator. Nu mai persistă acea pornire intempestivă calată pe prejudecăți și aprecieri partizane, ci pe calmul și imparțialitatea unei diagnoze corecte și liber asumată. De aici decurge justa estimare și încadrare a evenimentelor, plasarea în context, impactul și valoarea lor etc.
Însemnătatea echilibrului este unică dacă ne gândim că însăși planeta trăiește grație legităților sale. Orice perturbare sau rupere a cumpenei duce inevitabil la consecințe dramatice. Atât în plan fizic, material, cât – mai ales! – în schemă socială. Acolo unde fracturarea echilibrului provoacă, de regulă, agitație și răzmerițe, conflicte și pustiiri cât încape. Tocmai de aceea, înainte de a acționa, e bine să cugeți. Să vezi și cealaltă parte a lucrurilor. Alternativa. Mugurii concordiei, boarea pacifistă – tot ce poate constitui o trambulină pentru evitarea dezastrului. A distrugerii programate. A neantului, în fond. Excesele n-au adus cu ele nimic bun, iar extremele și fanatismele – nici atât. Dimpotrivă, au alimentat și mai abitir spiritul beligerant și erupțiile vindicative, care, de-a lungul istoriei, au iscat noian de abuzuri și nenorociri.
Dacă pornim pe o axă mediană, echilibrul desemnează nucleul, centrul ei. Acolo se află cumpăna – repartizarea egală a greutății – astfel ca niciuna din margini să nu strice simetria configurării. Rezultă, așadar, o reprezentare proporțională, armonioasă, bine adaptată în peisaj și optim reglată în privința dimensiunilor. Adoptând o asemenea poziție – de mijloc – omul își satisface dorința de conciliere, dar, în același timp, se expune și unui risc. Acela de a fi luat în tărbacă și hulit de către toți, indiferent de preferințele politice ori statut social. Prin situarea și atitudinea ta reușești să-i întărâți de-a valma, încasând apoi „ghiulelele” blamului și „schijele” reproșurilor lansate necurmat, deși nu faci altceva decât să-ți exprimi dreptul fundamental la libera opinie.
Am fost dintotdeauna adeptul dialogului onest. Consider că nu există problemă/litigiu care să nu poată fi rezolvat prin tratative. Dăinuie (și) o artă a compromisului benefic, iar de afișăm și o voință politică adecvată, atunci diferendele pot fi soluționate în termeni reciproc acceptabili. (Asta, desigur, când cerințele/pretențiile celeilalte părți nu sunt exagerate, contravenind interesului național și bunului-simț).
Viețuim într-o lume tot mai bulversată, minată de pauperizare, nesiguranță, resetare globală, competiție hegemonică, războaie ș.a.m.d. Circumstanțe în care păstrarea neutralității constructive a jurnaliștilor devine tot mai dificilă datorită presiunii exercitate de feluriți actori ai scenei politice autohtone și internaționale. Dar mai cu seamă a celei externe, ca urmare a influenței crescânde a suprastructurii comunitare și a grupurilor de interese pe care aceasta le reprezintă. În ciuda evidenței, însă, gazetarul de vocație nu va dezerta de la rostul și menirea sa: aceea de a informa cu sinceritate și profesionalism publicul. De a-i înfățișa realitățile așa cum sunt ele și nu cum ar pofti alții să fie: retușate, pomădate, sau de-a dreptul mistificate.
Spuneam, cândva, că, deși Homo Sapiens a ajuns să mânuiască cea mai sofisticată tastatură, te poate lichida cu exact aceeași plăcere cu care te-ar fi ucis strămoșul din Comuna primitivă! La nivelul afectelor, precum vedem, nu s-a schimbat nimic. Mizele sunt aceleași dintotdeauna: setea de Putere, foamea de arginți, dominarea celuilalt și acaparări cât cuprinde! Motivațiile pot fi diverse, dar, în esență, lucrurile stau le fel. Diferă doar mijloacele uzitate în procurarea câștigului. De la bâtele preistorice la bombele „inteligente” e o deosebire, nu? Ciomagul rudimentar te omoară brutal, pe când rachetele te răcesc „chirurgical”, cu incizii fine, (re)ajustând spectaculos anatomia individului! Ăsta da progres! Să mai afirme careva că n-am evoluat!