„Ți-e rușine că ești român?” – iată o interogație care, dacă nu te „încuie” instantaneu, te provoacă fățiș. Întrebarea aceasta mi-a fost pusă, recent, de un fârtat și care, raportat la inflexiunea vocii, aștepta un răspuns afirmativ. După un moment de uimire și chiar de enervare, m-am calmat îndeajuns încât să-i pot replica: „Bre, nu mai pot de <<rușine>>! Mă sufocă <<rușinea>>! Dar nu fiindcă sunt român, ci pentru că mă-ta și tac-tu au greșit nepermis când te-au însăilat în jgheab!”
L-am părăsit degrabă acolo, în stația de tramvai, unde îl întâlnisem ocazional. Ins mărunt, urechist, colportor de duzină și admirator nedisimulat a tot ce emană din exterior. Amprenta autohtonă îl deranjează, considerând-o inferioară comparativ cu istoriile altor nații. Și în fața cărora croiește reverențe, ignorând și minimalizând efortul și contribuția băștinașă la tezaurul comun al omenirii.
Asemenea conaționali avem destui pe olaturile noastre. În opinia lor, n-am înfăptuit nimic revelator. Vegetăm la cota de jos a civilizației ca simpli asistenți și nu ca făuritori ai propriului destin. Motiv pentru care ar fi mai nimerit să ne predăm cu totul altora, care să ne dirijeze corect, luminându-ne calea. Cât despre demnitate, patriotism – aiurea! Astea sunt concepte prăfuite, de toată jena! Ele reflectă o gândire arhaică, reducționistă, în defazaj flagrant cu noile postulate ale modernității. Deschidere – iată cuvântul de ordine actual, cu sinonimele sale: desfacere, crăpătură, despicare… Și, adiacent lor: despuiere, străpungere, pătrundere etc. Adică desfoiere continuă, vastă, până la goliciunea absolută, ca dovadă supremă a transparenței noastre exemplare. Precum observăm, astăzi, fără limpezime nu exiști. Se cultivă diafanul, străveziul, cu maximum de claritate la periferie, ca suport esențial al centrului profetic și coordonator. Al propășirii, în fond, în ciuda opacității sale derivând din structura-i particulară plină de mister.
Ei bine, acești compatrioți au ajuns și formatori de opinie. Părerile lor sunt urmărite de numeroși semeni care văd în ei depozitarii unor adevăruri irefutabile. Numai că, din toate expunerile, conferințele și prelegerile lor, lipsește un lucru fundamental: sentimentul apartenenței. Trăncănesc verzi și uscate, ore și zile în șir, dar nu pomenesc (mai) nimic de Țară! De baștină, de vatra străveche! Parcă ar fi niște venetici ce cunosc relativ bine limba română și… atât! Nimic care să te încălzească, să te miște sufletește! Să-ți sporească încrederea în virtuțile neamului, cimentând teza coeziunii etnice și, implicit, a unității statale. Din acest punct de vedere, intervențiile privind (re)trezirea conștiinței naționale sunt mai rare ca indexările oferite pensionarilor. Altfel spus, aproape inexistente.
Într-un asemenea climat, de abandonare a reperelor identitare, apar indivizi fie îndoctrinați programat, fie din convingeri proprii, care vântură substitute nocive realităților consacrate în răstimp. Și – fapt interesant – mulți figurează ca membri ai unor ONG-uri cu sediul în străinătate! Acuma, unele dintre aceste asociații acționează în sens pozitiv și în concordanță cu interesele noastre specifice. Însă altele, și nu puține, sunt realmente dubioase, promovând obiective obscure, mergând de la trunchierea datului istoric și până la sabotarea pravilei supreme: Constituția! Încât, cârdășiile în cauză nasc exemplare umane de factură aparte, numai bune de pus la „rană”. Și, culmea tupeului, tocmai ei te întreabă dacă nu ți-e rușine că ești român! Ei, care s-au lepădat de neam, alegând calea adeziunii tarifate și, alăturat, supunerea necondiționată față de omnipotența starostelui alogen!
Ce poți clădi/înălța/construi cu astfel de caractere? Evident, nimic. Specializați în torpilarea tuturor inițiativelor favorabile, indivizii respectivi reprezintă imaginea perfectă a coloanei a V-a și de care, din nefericire, România n-a dus lipsă nicicând. Intră Țara în dispută/polemică cu alt stat? Pac – apar „pacifiștii”! Invariabil, țin cu partea adversă! Degeaba prezinți dovezi, înscrisuri, argumente pertinente, ei tot pe tine te înfundă! De ce? Fiindcă așa prevede noua ordine mondială. Jugulați tot ce e tradițional, negați, desființați etosul străbun și înlocuiți-l cu valorile globalismului „salvator”! Datini, eresuri, cutume – scrânteli mitologizante, anacronisme penibile, obiceiuri detestabile… Tot ce contează e racordarea, integrarea în noile paradigme înjghebate de alții și impuse nouă cu sâsâitul insidios al șarpelui corupător.
Picurată strop cu strop, relativizarea programată devine, în timp, extrem de nocivă. Ea subțiază până la dispariție esența de aparență, autenticul de impostură, valoarea de nulitate. Aidoma cancerului, roade tenace pilonii organismului statal, contribuind decisiv la șubrezirea și, în cele din urmă, la prăbușirea sa.
Ei bine, acest scenariu sumbru n-ar fi posibil fără ajutorul cozilor de topor din interior. Fără colaborarea lor incluzând sporii letali ai disoluției pe toate planurile. Încât, pe bună dreptate, te întrebi: de unde această pasiune pentru felonie, aplecarea ardentă spre delațiune, infidelitatea manifestă!? De unde arta înșelării, perversitatea denunțului ordinar, ghesul necredinței?
Răspunsul nu e greu de dat. Din cauză că acestor ipochimeni le e rușine că sunt români. Natura lor sensibilă îi predispune la alergii recurente față de tot ce e autohton. Însă, concomitent, deschide larg supapa admirației absolute vis-`a-vis de influențe alogene cu impact major asupra conștiinței lor. De aici, din izvoare externe, se adapă necurmat, uitând gustul laptelui matern, dar sugând zdravăn din „ugerul” finanțatorului străin. Abia acuma, poate, le înțelegem mai clar jena de a declara că sunt mândri de originea lor valahă. Sfiala aceasta, chiar timiditatea, îi relevă și în latura lor modestă, care însă piere instantaneu când dau de țâța valutară și-o mozolesc frenetic, indiferent de timp și de locație
Dar ei mai știu și altceva. Că vânzare fără remunerare nu există. Conceptul i-a vrăjit dintru început și țin le el ca la ochii din cap. Fiindcă e simplu: orice hiclenie musai plătită. Doar nu te chinui în zadar să-ți predai neamul și țara, nu-i așa? Efortul tău trebuie răsplătit și cu cât tariful e mai gras, cu atât și mulțumirea ta e mai deplină. Fapt ce te stimulează și mai abitir, întrucât se știe că pofta vine mâncând și simți nevoia unor performanțe tot mai mari. Încât, vei trăda cu și mai multă osârdie, oriunde și oricând, fiindu-ți nu rușine că ești român, ci de-a dreptul greață. Ori scârbă abisală, că-i totuna.
Mai nou, avem un alt tărăboi iscat de așa-zisele cărți de identitate electronice. Și din care lipsesc trei elemente cruciale: stindardul tricolor, adresa, iar la definirea anatomică a persoanei apare substituentul „gen”, în loc de consacratul „sex”!
Dintre aceste omisiuni impardonabile, cea mai gravă mi se pare absența Tricolorului de pe frontispiciul buletinului! Și stema este importantă, fără îndoială, dar Steagul o excede în semnificație. De ce? Fiindcă el reflectă concretețea statală, datul particular (și esențial) pe acest pământ! El reprezintă în cel mai înalt grad Țara și locul ocupat în spațiul geografic hărăzit, farul unic și principalul constituent al triadei noastre identitare: drapelul, stema și imnul.
O națiune fără steag, practic, nu există. Nu contează, fiind tratată nu ca un popor distinct și unitar, ci ca o simplă populație debusolată și amorfă navigând haotic printre capcanele perfide ale globalismului dizolvant. Asta se dorește? Probabil că da, din moment ce se iau astfel de măsuri în dezacord cu năzuințele majorității cetățenilor, care nu agreează asemenea manevre suspecte.
Nu neg că noul document de identitate electronică n-are și avantaje. Dar defectul său major întrece foloasele, întrucât induce la nivel individual și colectiv un sentiment greu de suportat: acela al dezrădăcinării. Al deznaționalizării forțate și al alienării, căci nu mai știi cum și cui te raportezi. Dispare acea convingere tonică a apartenenței, faptul că ții de un neam deslușit, de o credință străveche și de un trecut istoric pregnant.
Până și comunitățile puțin numeroase, răspândite pe întreaga suprafață a planetei, au flamurile lor specifice. Și cu care se mândresc oriunde și oricând, căci, fără ele, n-ar însemna (mai) nimic. Tocmai de aceea valoarea simbolică a steagului n-are echivalent în conștiința națională. Sens în care călăuza supremă a țării, Constituția, stipulează clar, la articolul 12: „Drapelul României este tricolor; culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roșu.”
Se afirmă că introducerea noilor buletine ține de o decizie a Uniunii Europene și că toate statele trebuie să se conformeze, altminteri vor fi luate la refec, iar în final – sancționate. Deci coerciții serioase, precum îi șade bine unui organism suprastatal și care vrea/tinde să controleze absolut totul. Inclusiv sexul copiilor, crezurile religioase ale părinților, evoluțiile economice, politice, sociale și culturale ale societăților democratice.
Dacă tot vor fruntașii de la Bruxelles să dicteze ce și cum, i-aș sfătui s-o ia din extremitatea vestică a continentului. Începând cu Spania, de pildă. Căci – ce să vezi? – regatul iberic are postat pe cartea de identitate baș steagul național! Franța – la fel. Sora noastră mai apropiată – Italia – are și ea drapelul plasat la locul firesc, încât știi, la verificare, cu ce nație ai de-a face și-i acorzi respectul cuvenit.
Lucrurile se schimbă însă radical când e vorba de România. De ce? Fiindcă înghițim totul pe nemestecate, fără o minimă tresărire de orgoliu! Doar supunere și slugărnicie, acceptare și resemnare! Nimic care să dinamizeze, să smulgă din letargie și nepăsare gândirea/acțiunea celor ce vremelnic ne conduc! De trei decenii încoace cultivăm un servilism dezgustător, de extracție morbidă, fiind la cheremul tuturor neaveniților buni de gură și iuți de mână. Ai așa-numiților „amici” și „parteneri”, care abia așteaptă să ne vadă strâmtorați și dezbinați, pentru a ne „salva” apoi pe calapodul lor „umanitar”.
Dacă țări impozante ca Spania, Franța și Italia își afișează steagurile pe buletine, noi de ce nu putem? Să fi pierit integral patriotismul din conștiința politicienilor băștinași?! Baș atât de ușor aderă la tot ce scot pe „gușă” jupânii alogeni?! Vrem dinadins să facem pe placul te miri cui numai din dorința neghioabă de-a demonstra ce oameni permeabili și înțelegători suntem? Pedalând pe „logica” asta, înseamnă că vom fi în stare să îndeplinim orice directivă europeană, chiar și pe aceea de-a ne spânzura in corpore la comanda/indicația Centrului.
După cum decurg lucrurile, din două una: ori am ajuns iarăși subiect de experiment pe o temă dată, ori ne-am anesteziat spiritul atât de mult încât nu ne mai pasă de nimic! Atitudine extrem de periculoasă, întrucât vizează fibra națională cu reperele ei identitare fundamentale, dintre care imnul, stema și drapelul se plasează, de departe, pe locul întâi. Atâta timp cât majoritatea membrilor U.E. și-au păstrat pe buletinele lor aceste marcaje inconfundabile, nici noi nu trebuie să renunțăm la ele! Dacă-i musai, cu plăcere, dar să fie pentru toți!
P.S. De ce nu adoptăm, de pildă, atitudinea cetățenilor americani față de steag? Ei își imprimă drapelul național până și pe îmbrăcăminte, iar noi nu-l mai fixăm nici măcar pe cartea de identitate!? Incredibil!