Când dezavuezi un demnitar al partidului de guvernământ, indiferent cine ar fi el, nu înseamnă că, automat, acorzi credit omologului său aflat momentan în Opoziție. Acesta din urmă, cândva, la Putere fiind, s-a dovedit aidoma de intolerant și de obtuz ca și rivalul său în funcție. A folosit aceleași metode și tertipuri, aceleași manevre și combinații cu nimic inferioare celui dintâi. A combătut la fel de strașnic, a înfierat furibund și a ocărât vârtos. Restanța la răbdare și bun-simț – identică. Râvna la cheag și jindul la glorie – similare. Încât, practic, diferențele dintre ei sunt minime și ele se reduc, probabil, la servitul cafelei. Unul o preferă mai amară, celălalt – mai dulce.
România se găsește într-o perioadă dificilă recunoscută unanim. Cu toate astea, însă, nu există un program anticriză ferm și coerent. Nici Puterea, nici Opoziția n-au un plan riguros, viabil, de redresare a țării. Doar idei disparate, păreri conjuncturale sau vagi reprezentări a ceea ce-ar putea constitui o soluție la situația dată. Schițe amatoristice, proiecte diletante, incapacități funciare de-a concretiza tactici și strategii pe termen mediu și lung – cam asta ne oferă, în păr, politicienii.
La trei decenii de la Revoluție, ”performanțele” partidelor succedate la conducere sunt excepționale și le vede oricine. Ele au debutat cu torpilarea infrastructurii industriale, au continuat cu descurajarea/minimalizarea însemnătății muncii constante și oneste, iar acuma se reflectă în diluarea progresivă a autorității Statului. Subiacentă ei, carența etică a nației expandează non-stop, încât binețea e înlocuită cu mârlănia, vorba aleasă – cu invectiva, surâsul – cu grimasa… Procente notabile din populație se spurcă și se încaieră frenetic. Bunătatea e la pământ, altruismul suspendat, omenia îngropată… Noua morală postdecembristă și-a impus valorile, propulsând în prim-plan superba garnitură a ”umaniștilor” fermecați de concret. Poate contesta cineva materialitatea unui patrimoniu vast, de pildă? Robustețea sa, forma lui singulară inserându-se ca plasma în artere? Relevant nu este cum l-ai procurat, ci că-l ai și că sugi mierea scursă generos din fagurii abundenței mereu împrospătați. Asta e totul, în rest palavre, speculații sterpe induse de psihologii strâmbe nutrite excesiv cu ser dubitativ și aplomb justițiar.
La 30 de ani de la evenimentele decembriste, românii se găsesc mai dezbinați și mai pesimiști ca oricând. Celebră cândva, lozinca ”Să trăiți bine!” nu mai inspiră decât lehamite și greață. Cât de revolută pare ea azi, contrastând flagrant cu realități care o dezmint categoric! Cum a bulversat ea lumea, narcotizând conștiințele cu timbrul persuasiunii șerpești! Câte speranțe a indus ea la nivel individual și colectiv, stârnind pasiuni și aprinzând imaginația? Iar acuma, în prezent, ce s-a ales de ea?
Devenită un simbol al populismului ieftin, de paradă, respectiva zicere condensează în esență parametri structurali ai neputinței noastre generalizate, deși, inițial, s-a dorit a fi capsa de explozie a vitalității creatoare. O fantastică eliberare de energii capabile să împingă Reforma către ”stele”, ba chiar și dincolo de ea, pe miriștea infinitului.
Astăzi, a mai acorda credit cuiva, reprezintă un act hazardat. Ori, mai degrabă, de curaj imprudent, nemaivorbind de adeziune parafată sau – și mai rău – de militantism sadea. De ce? Simplu. Mai devreme ori mai târziu, va surveni o stare extrem de neplăcută și care te va răscoli profund: dezamăgirea. Hâda decepție. Senzația aceea închegată pe fondul înșelării așteptărilor, a deziluziilor și a descurajării etapizate. Pas cu pas, ea macină ființa, demoralizând-o și propulsând regretul opțiunii sale primare în reper psihologic traumatizant. De aici și riscul unor asemenea decizii care te pot marca puternic și definitiv. Iar cei ce, totuși, se încumetă în a servi pe față o anumită cauză, propovăduind în numele ei, din două una: ori sunt prea seduși/ahtiați după lefuri și caftane, ori nu realizează primejdiile la care se expun. Pericolele în care intră de bunăvoie, ghidați (poate) și de intenții onorabile, dar mai mereu deturnate și spulberate pe parcurs.