-schiță-
Costel se plimba furios prin camera hotelului. Gata! Va termina cu Nina, nevastă-sa. I-a suportat destul toanele, nu mai avea nervi să reziste la nesfârșit. Era hotărât să meargă până la capăt, fără niciun compromis. E-adevărat că mai avusese câteva tentative asemănătoare, dar acuma situația se modificase radical. Adică, apăruseră acele elemente care demonstrau indubitabil imposibilitatea continuării legăturii conjugale. Și asta numai grație caracterului ei autoritar, hrănit permanent de-un orgoliu maladiv, prezent în cele mai mici gesturi și atitudini.
Azvârli țigara și aprinse alta, reluându-și patrularea prin încăperea îmbâcsită de fum. Gata! Va începe o viață nouă, va fi liber să facă ce vrea. Și-a dorit dintotdeauna un asemenea statut, care-i oferea oportunități infinite de mișcare. Era unul din visurile sale nemărturisite, intime, în compania căruia se refugiase de atâtea ori în trecut; fusese salvarea sa, firul de lumină ca reper providențial menit a-i insufla doza optimă de supraviețuire. Nu-i păsa de ce vor spune alții. Nu-și vedea decât propriul interes, convins că va putea lua existența de la zero, că va reuși recuperarea măcar în parte a tot ce risipise cu frenezie în acești ani scurși aiurea. Era de datoria lui să încerce, încredințat că nu va da greș. Nu și-ar ierta-o niciodată dacă și de rândul acesta va dovedi aceeași slăbiciune avută deseori înainte, când doar simpla formulare a unei intenții îndrăznețe îi provoca un soi de teamă dezarmantă, ca și cum și-ar fi pierdut brusc busola, neștiind încotro s-o apuce.
Încremeni câtva timp lângă fereastră, pe urmă se urni iarăși, croind obișnuiții pași mărunți de la un perete la celălalt. Da, se va elibera! Înțelegea libertatea nu ca pe o noțiune teoretică, ci ca pe ceva viu, palpabil, aflat la îndemână și din care să te înfrupți ori de câte ori ai nevoie. Și el avea nevoie cu prioritate, era flămând, mistuit de o poftă cumplită ce creștea de la o zi la alta, debordând. Cum de răbdase atâta? Purtase chingile ca un idiot cu senzorii voinței amorțiți, pentru a rămâne în zona de ”respectabilitate” și a nu pierde, ce?
Hm, acuma datele problemei s-au schimbat, primează analiza lucidă și încrâncenarea de-a finaliza cu succes ideea. Da, asta e. Era liniștit într-un fel, meditase îndelung și concluzia venise aproape de la sine. Altă soluție nu exista, iar timpul îl va sancționa sever dacă va repeta ezitările anterioare. Va rezolva chiar azi, de ce să mai amâne? Starea de ambiguitate nu-i folosea defel, de ce s-o mai lungească?
Îmbrăcă raglanul, încuie ușa și predă cheia recepționerei. Cu un taxi, ajunse repede acasă. Părăsi mașina exact în clipa în care, alături de ei, frână o furgonetă și din ea coborî Nina.
-Ai picat la țanc! zise femeia văzându-l. Hai, ajută-mă!
Costel se apropie șovăind și puse mâna pe cutia impozantă din carton, lipită cu benzi orizontale de scoci.
-E un teve color, îi destrămă soția nedumerirea. Doar ți-am promis că-ți cumpăr.
Costel inspiră o dată adânc și-și suflecă mânecile. Într-adevăr, își dorise cu disperare un televizor în culori.