-schiță-
Înapoindu-se din concediu, Anca se opri mirată. Parterul blocului în care locuia îi oferea acuma o cu totul altă imagine decât cea etalată de-a lungul timpului. Fusese renovat și, în locul vechiului magazin de legume-fructe, apăruse o librărie. Împodobită cu pliante și cărți de formate și culori diverse, vitrina atrăgea privirile ca un magnet. La fel și firma reprezentând un toc și o călimară pe o coală de hârtie împistrițată cu litere răsturnate dintr-un corn al abundenței.
Sedusă de noul decor, Anca vru să pătrundă în local, dar se răzgândi. Era prea multă lume în spațiul acela sacru, intim, unde educația și cultura făceau o casă așa de bună. Oamenii tot ieșeau și veneau, însă majoritatea intrau și îngroșau și ei rândurile deja existente acolo. Atâta public laolaltă o intimida, mereu se ferise de mulțime, și tocmai de aia căuta să o evite.
Pe când se pregătea să plece, răsări o limuzină și din ea coborâră un bărbat și o femeie. ”E scriitorul!”, auzi de undeva și-și încordă atenția, dar nu-l putuse zări decât din spate, fiindcă omul pieri iute pe ușa librăriei întâmpinat de aplauzele asistenței.
Brusc, o năpădi ideea de-a rămâne. Nu văzuse niciodată un literat veritabil, în carne și oase, un ins atât de deștept încât să scrie romane și povești fermecătoare cu ușurința cu care ea, de pildă, gătea un prânz. Trebuie să fii cu adevărat deosebit ca să poți săvârși asemenea minuni, să legi impecabil cuvintele și să le dai viață.
Stârnită de curiozitate, apăsă clanța și descinse în librărie. O clipă emoția îi acceleră ritmul cardiac, apoi sfiala se diminuă. Luată de val, nici nu realiză că se alipise unui șir de vizitatori ce avansau încet spre o masă la care stătea scriitorul flancat de câteva persoane. Observă că orice participant primea câte o carte pe care, în prealabil, autorul o deschidea și nota ceva în ea.
Mai mult împinsă dindărăt, progresa și ea, reducând pas cu pas distanța până la prezidiu. Ajungând, în sfârșit, la pupitru, simți o stare de epuizare dublată brutal de frisonul tracului.
-Cum vă numiți? înregistră ca prin transă și se fâstâci complet când scriitorul îi surâse amabil.
-Anca… murmură ea. Berci Anca…
-Sunt onorat că asistați la inaugurarea librăriei, continuă literatul. În semn de prețuire, vă ofer un mic dar. Este vorba despre cel mai recent volum al meu, pe care insist să-l acceptați.
Femeia îngăimă un ”mulțumesc” firav și luă cartea, nu înainte ca autorul să-și depună iscălitura pe una dintre file. Pășind din nou în stradă, Anca inspiră adânc. Parcă îi luaseră foc obrajii, iar pulsul slaloma și el haotic, dijmuindu-i aerul. Bine că scăpase din atmosfera aia sufocantă, căci fusese cât pe ce să leșine din pricina căldurii și a frământării excesive. Nu participase niciodată la un eveniment similar, însă, dacă se gândea drept, meritase efortul. Căpătase o tipăritură pe gratis, admirase lume selectă și, mai presus, întâlnise în premieră un artist autentic, care îi vorbise și-i zâmbise cuceritor.
Urcă degrabă la etajul doi și năvăli în bucătărie, unde soțul ei tocmai isprăvi de mâncat. Cu mișcări delicate, scoase tomul din poșetă și-l așeză, ușor, pe colțul bufetului.
-Ce-i asta?! întrebă el nedumerit.
-O carte. Am primit-o acuma de la librăria de sub noi.
-Poftim?!… făcu bărbatul. N-ai cumpărat-o?
-Nu. Mi-a dat-o scriitorul cadou. Și mi-a mai scris ceva pe ea.
Consortul săltă coperta și, terminând de citit, izbi violent cu pumnul în masă.
-De unde-l cunoști tu pă ăsta? mârâi el.
Anca tresări, speriată de tonul și uitătura celuilalt.
-Nu-l cunosc, zise ea timorată. Azi l-am văzut prima dată.
-Și atunci de ce ți-a dat hârțoaga?
-Păi… așa se obișnuiește. Ca să atragă clienții…
-Asta să i-o spui lu’ mutu! strigă bărbatul. Mă crezi fraier? Auzi aici ce-ți scrie: ”Doamnei Anca, sentimentele mele deosebite”. Dacă nu te știe, cum își permite să te ia așa?
Femeia se mici pe scaun, răstimp în care soțul trânti iarăși cu palma în masă.
-Te rog, Ștefi, nu fă scandal…! se milogi ea. Nu e ce-ți închipui tu. Ai…
-Gura! i-o reteză el. Las’ că vă aranjez eu! Acuma vii cu mine, să aflu de când mă încornorați!