-schiță-
-Mă bucur că m-ați primit, zise Aristide înclinându-se ceremonios. De când aștept să vă întâlnesc…!
Maestrul zâmbi larg și, cu un gest seniorial, îl invită să ocupe loc în fotoliu.
-Cu ce ocazie pe la mine? întrebă el afabil. Acuma am ceva timp la dispoziție, așa că…
Încurajat de atitudinea relaxată a gazdei, musafirul surâse la rându-i și rosti precipitat:
-Cum să vă spun… Știu că sunteți o somitate a literelor… V-am citit cărțile, însă constat că nu sunt apreciate la adevărata lor valoare.
-Credeți?
-Absolut, replică Aristide.
-Și care să fie motivul?
-Dezgustătorul subiectivism uman ce stă, fatalmente, la baza evaluării lor corecte. Afirmând asta, nu vizez doar palmaresul dumneavoastră, ci, în general, opera tuturor confraților. Din fericire, însă, acest neajuns major nu ne va mai deranja.
-Adică?
Oaspetele se aplecă nițel în față și șopti conspirativ, cu ochii mari, apoși, strălucind ciudat:
-Am inventat un aparat de încadrare axiologică a beletristicii. Un mecanism subtil și delicat, care va elimina complet arbitrarul atât de manifest și de nociv al unora.
-Chiar?! făcu surprins amfitrionul. Și cum funcționează el?
-Ca un distribuitor de carduri, dar infinit mai sofisticat. După o pauză, reluă imediat: Introduci cartea în dispozitiv, apoi senzorii electronici o analizează în toți parametri ei. De la A la Z. În final rezultă o estimare exhaustivă a volumului, cu toate consecințele de rigoare: adio parti-pris-uri, elogii suspecte, interese extraliterare etc. Nu e grozav?
-Pare captivant, admise gazda. O noutate, neîndoielnic.
-Evident! Gândiți-vă câte injustiții va înlătura invenția mea. Câte false oglindiri și jurizări trucate, câte premii și distincții atribuite tendențios… Câți impostori va dezbrăca. Cu ajutorul aparatului vom reinstaura dreapta cumpănă, demersul critic onest și lucid, examinarea profesionistă… Cronicile gonflate atipic vor dispărea, la fel laudele hipertrofiate și nemeritate.
-Presupun că toate caracteristicile cărților sunt afișate pe un ecran, nu?
-Desigur, maestre. Grila de ierarhizare, de clasament, dacă vreți, e vizualizată pe o scară de la unu la zece. Sub numărul 5 se situează rebuturile și maculatura. Între 5 și 7 apar tomurile mediocre. Poziția a 8-ta desemnează opurile meritorii, iar peste cifra 9 plasăm volumele deosebite și capodoperele.
-E seducător ce prezentați, interveni scriitorul, dar născocirea dumneavoastră nu poate greși? Este ea infailibilă?
-Indubitabil! Aici vorbim de judecata logică și rece a angrenajelor de tip cibernetic, imposibil de influențat și de corupt. Prin urmare, nota conferită de un asemenea ansamblu este esențialmente justă, constituind un pisc al integrității morale. Și nu asta caută în permanență artiștii? Nu după așa ceva aleargă în disperare, invocând cele mai frumoase și nobile precepte etice? Ei bine, unealta aceasta nu face altceva decât să consacre echitatea ca normă fundamentală de apreciere legitimă a valorii și importanței unei lucrări.
-Și cum rămâne cu criticii? Nu credeți că vor pieri?
-Nicidecum, stimate maestre. Dimpotrivă, invenția îi va salva.
-Nu înțeleg…
-Datorită concurenței electronice, vor fi obligați la un comportament responsabil. Adică să-și ia rolul în serios și să nu mai emită verdicte anapoda, după țâfne momentane sau indici hormonali. Altminteri, aparatul îi va plasa într-o crasă inferioritate, expunându-i ridicolului corosiv. Sincer, nu cred că-și vor asuma riscul și se vor înhăma la treabă.
Amfitrionul săltă nițel din umeri, răstimp în care celălalt se repoziționă în jilț. Afișa aceeași fizionomie aparte, crispată, străluminată parcă de reflectoare cu raze variabile. Solemnă, liniștea încăperii se asorta deplin cu mobilierul sculptat, masiv, degajând maiestăți în năpârlire.
-Emanați un optimism debordant, constată scriitorul mai încolo. Și molipsitor, totodată. Chiar că mi-ați stârnit curiozitatea și aș dori…
– … o mică demonstrație, nu? anticipă musafirul.
-Exact. Dacă se poate…
-Bineînțeles, îl asigură Aristide. Tocmai de aia am și venit aici, să omologați instalația, și vă mulțumesc pentru încredere și receptivitate. E inutil să vă mai reamintesc ce impact are girul domniei voastre asupra proiectului.
-M-am gândit – reluă gazda – să testăm un roman considerat de critici ca fiind cea mai izbutită creație a mea. Ce părere aveți?
-Perfect! Nici că se putea o alegere mai nimerită.
Și, spunând asta, scoase din valiză un instrument de mărimea unei mașini de scris, prevăzut cu leduri și butoane. Apoi, prin fanta largă, introduse cartea în aparat, smuci o manetă și răsuci un comutator. Imediat, răzbi un bâzâit și o pereche de ecrane se însuflețiră, colorându-se în mov.
-Rezultatul se obține în aproximativ cinci minute, preciză Aristide. Aceasta e perioada optimă de reacție.
Prozatorul dădu înțelegător din cap și amândoi așteptau încordați decizia mecanismului, sentința sa definitivă și irevocabilă în contul estimării obiective. Mai ales amfitrionul stătea ca pe jar, curios și nerăbdător deopotrivă, fascinat de perspectiva catalogării rapide și integrale, căci niciodată nu-I prisosise timpul și trebuia să profite din plin de el.
-Mai sunt două minute, anunță Aristide la un moment dat. ”Veverița” muncește intens.
-Cine?!
-”Veverița”. Așa am botezat aparatul.
-Amuzant! De ce l-ați numit astfel?
-Fiindcă e harnic și iute ca surata lui din natură, îl lămuri inventatorul. Impulsurile nervoase la veveriță se succed cu o viteză incredibilă, iar în mecanismul meu – la fel. Altminteri, n-ar fi în stare să decodifice și să încadreze rapid, în grilă competițională, lucrările examinate. Acesta e principalul avantaj al sistemului, punctul său forte.
Brusc, se auzi un fâșâit intens, apoi, în partea opusă a agregatului, se ivi romanul, care, în secundele următoare, fu expulzat pe tăblia mesei. Imediat, pe monitor se închegă un text și autorul începu să-l parcurgă: ”Narațiune facilă, cu însușiri estetice minore. Transfigurare artistică precară. Stază imaginativă cu pierderi masive de substanță conceptuală. Clasificare: submedie. Nota: minus 6. Nivel axiologic: mediocru.”
Alb ca varul, cărturarul da vădite semne de sufocare și Aristide se repezi la el.
-Nu vi-e bine? îl chestionă uimit. Ce s-a întâmplat?
În loc de răspuns, scriitorul întinse brațul spre ecran și abia îngăimă:
-Acolo… acolo…
Celălalt citi rezoluția emisă de circuitele aparatului, pe urmă, privindu-l fățiș, rosti calm:
-Nu vă îngrijorați, maestre. Bucurați-vă că ați trecut onorabil testul. Putea fi și mai rău.
-Ce… ce?!… horcăi romancierul. Cum mai rău?! Glumești?
-Ce acuzație gravă! Nu mi-aș permite așa ceva. Nu sunteți o somitate? Un reper național? N-ați scris o duzină de cărți – toate premiate și lăudate la unison?
Gazda încremeni cu gura căscată și ochii ficși, iar Aristide continuă:
-Invenția mea n-a făcut altceva decât să vă evalueze corect. Altfel spus, v-a redat în parametri reali. Sens în care îmi sunteți dator.
-Eu… eu dator?!
-Întocmai. V-am prestat un serviciu unic, recuperându-vă adevărata dimensiune. Pe suportul ei vă puteți revigora elanul creativ și – de ce nu? – chiar să redactați lucrări valoroase.