-pamflet-
Suntem invadați, de câțiva ani încoace, de o maree a filmelor de acțiune. Îndeosebi americane. Iar eroii sunt, invariabili, aceeași. Tipi cu fețe împietrite, bărbii pătrate și priviri înghețate. Oameni fibroși. Lemnoși. Dacă te aproprii de ei, miros a rășină. De turbă sfârtecată de copitele mustangilor sau de roțile jeep-urilor supraturate în tentativa de-a scăpa de potere. Căci nu există unul care să nu fie hăituit, alungat, pândit. Toți se filează și se spionează între ei, indiferent de meridian ori de starea vremii, ca într-o competiție furibundă a anihilării reciproce.
Indivizii aceștia au mereu ceva de împărțit. De revendicat. Dar, mai ales, de ripostat. Aici, pe replică, sunt imbatabili. Nu-i întrece nimeni, într-atât apar de eficienți. O extraordinară stăpânire se sine, altoită pe lipsa afectelor, îi ajută să înfrunte orice risc. Orice situație primejdioasă care i-ar supune unor încercări de maximă dificultate, suprasolicitându-le excepționalele însușiri combatante. Dar protagoniștii în cauză mai au o calitate. Una strașnică și definitorie: muțenia. Fiind mereu încăierați, n-au timp de taclale, încât nu cască gura decât pentru a-și înjura rivalii. Sau ca să-i amenințe și mai vârtos, sporindu-și astfel șansele de câștig în dovedirea oponenților.
Mărturisesc că mă încearcă invidia apropo de inflexibilitatea și determinarea lor. Inși de caracter, dintr-o bucată, din popor și din topor, care lichidează cu egală ușurință șobolanul din bătătură și familia vecinului din copilărie! Și asta fără nicio remușcare, fără a le tresări barem un mușchi pe figurile încenușate, searbede, cu mandibule pronunțate și măsele încleștate. „Mda…”, mi-am zis. „Ăștia da bărbați! Au jar în foale și te înfulecă cu solzi cu tot!”
O asemenea încrâncenare, recunosc, n-o are fitecine. Musai să fii plămădit din aluaturi speciale ca să-ți spârcui pe neclipite dușmanii cunoscuți sau inventați. Și mai ales să dormi bine noaptea, ca și cum te-ai fi înapoiat de la sindrofie și nu de la un masacru! Știu că orice acțiune violentă naște reacții ale organismului. Crește tensiunea arterială, se usucă tegumentele, frecvența cardiacă sporește și ea… Apar senzații de frică, clipe de slăbiciune, gol în stomac… Genunchii se înmoaie, respirația se îngreunează, instalându-se starea de sufocare. Pe scurt – un set de metamorfoze psihofiziologice de mare amplitudine și atât de proprii ființei umane. De care, însă, eroii peliculelor de acțiune nu par afectați. Dimpotrivă, îi regăsim în afara acestor transformări penibile și neavenite, considerând sensibilitatea un defect major, iar duritatea – un atribut esențial al bărbăției validate prin focul luptelor cu oricine și oricând.
Cu aceste date la îndemână, nu e clar că ne aflăm în preajma unor supraoameni? Specimene cu abilități și rezistențe fizice singulare? Și care, după ce au fost torturați în subsoluri, de teroriști și gangsteri fioroși, evadează și, în aceeași zi, aruncă în aer iahturi, vile și depozite, nu înainte de a stârpi plutonul de bodyguarzi al potrivnicului, bașca rubedeniile până la gradul VII. Ce denotă asta? Evident, capacități unice de orientare și străpungere a apărării adverse, plus percepții extrasenzoriale inaccesibile muritorilor de rând.
Spre bucuria fanilor cinefili, nici femeile nu rămân mai prejos. Și ele bat strașnic și spulberă înzecit, lăsând pajiștile sterpe în urma lor. Te uiți la eroină și vezi că are 50 de chile cu tot cu pampers, dar dă de pământ și răpune zdrahoni de 90-100 de kilograme! Și nu unul sau doi, ci de la 4-5 în sus, ca să ia aminte și să-i sature de mardeală. Pentru coloratură, isprăvile amazoanelor sunt acompaniate de explozii și incendii fastuoase: limuzine detonate, terenuri pârjolite, clădiri dinamitate, iazuri și baraje nimicite… Arsenalul utilizat în obținerea rezultatelor planificate este și el pe măsură: pistoale, mitraliere, grenade, bombe, rachete teleghidate, raze laser, dispozitive sofisticate de filare și control.
Astea la înțeleg, dar ce nu pricep e următorul aspect: femeiuștile acestea, care zdrobesc și ucid metodic, mai pot iubi? Mai pot procrea, îndeplinindu-și astfel principalul rol în diagrama existenței? Ocupate/obsedate de artele marțiale, pare-se că au substituit misiunile gospodărești cu tehnicile de spârcuire și de schilodire a semenilor. Și pe care îi snopesc la orice cotitură, fie vinovați, fie nu, cu aceeași forță implacabilă și copleșitoare proprie zeităților răzbunător-justițiare.
Precum constatăm, nici ele nu sunt atinse de slăbiciunile (și necesitățile) natural-lumești. Cum ar fi, bunăoară, pierderea sutienului în toiul sforțărilor din păruiala generală. Sau despicarea fustei în zona „crepusculară”. Devotate plenar și eficiente exemplar, nu bagă în seamă asemenea detalii complet irelevante. Tot ce contează se rezumă la zdrobirea adversarului și a cimotiilor sale, ca să nu mai rămână nici amintirea de ei. Praf îi face, zob, clăbuci, pe dealuri, pe la răscruci, în fund de mlaștină din aria de baștină! Rupe, sfarmă, altoiește, spintecă și nimicește, potopește cu urgie, de la prunc pân’ la stafie!
Aidoma masculilor caftitori, și ele excelează la capitolul condiție trupească. Impecabil reglat, organismul le permite supraviețuirea în orice mediu, chiar și subacvatic, unde rezistă glorios în lupta cruntă cu rechinii oceanici. Ăia enormi și de-o ferocitate depășită doar de ambiția acerbă a femeiuștilor de a-i elimina din peisajul lor recognoscibil. Astfel ideea de echitate, în final, va triumfa. După peripeții mirobolante și măceluri savante, adevărul și dreptatea vor ieși la suprafață, chiar dacă vor fi greu de recunoscut în urma deflagrațiilor suportate și care le-au mutilat în ultimul hal.
Acesta este mesajul filmelor în care corifeii ambelor sexe stârpesc răul, ciomăgind aprig, în sistem paușal, fauna și flora planetară. Dar și opozanții sunt de același calibru, dovedind fantezii nesecate în bumbăciri, ologiri și tranșări anatomice. Metode subtile, rafinate, reflectând interesul maxim față de constituția omului, pe care o cercetează cu minuție și determinare. Și aceștia au elitele lor care extrag și molecula din tine, darămite divulgarea unui nume, adresă ori număr de cont din bănci simandicoase. Aici vorbim de o artă elaborată, nu de un sistem primitiv și repugnant constând dintr-o simplă decapitare croită la subsol. Ori de o banală sluțire fizionomică. Sau de asigurarea unei invalidități permanente. Nu, aici se are în vedere organismul în ansamblul său ca element principal de exersare (și aplicare) a științelor de graniță vizând structura intimă a corpului și capacitatea acestuia de-a face față multiplelor teste de anduranță. Mă refer la probele fizice, desigur, căci examenele intelectuale nu intră în discuție. De ce? Din cauza unei trăsături comune tuturor protagoniștilor: muțenia.
Aici e marea ciudățenie! Oamenii aceștia bat și zvântă năprasnic, dar nu scot niciun cuvânt! Iar dacă, totuși, reușesc să închege o propoziție, o fac cu un efort infinit mai amplu decât cel alocat pentru decimarea unui front inamic. Sau a unor concurenți incomozi, care le amplifică la maximum capacitatea de ripostă setată pe distrugerea instantanee și completă. „Tăcere și acțiune!” – pare să fie deviza lor cimentată în timp și de ea se agață cu strășnicie. Sens în care dezavuez opinia unor așa-ziși experți ce susțin că doar idioții tac, fiindcă n-au cultură. Asta n-o mai cred! Ce, filosofii nu tac? Și ce, sunt tâmpiți? Aiurea! Scot numai perle pe gură, că te crucești câtă minte au și cum toarnă gargara în tipar!
Analizând toate caracteristicile invocate, am ajuns la o concluzie aparte. Atât de neașteptată, încât m-a șocat, transmițându-mi fiorii spaimei. Și anume că toți eroii filmelor, îndeosebi americane, sunt extratereștri! Căci doar așa îmi explic enormul potențial de distrugere, lipsa empatiei și inepuizabila energie etalată în cele mai dure și lungi conflicte. În cele mai teribile încleștări, din care protagoniștii ies mereu învingători, fără a nutri nici cel mai palid sentiment de regret sau compasiune apropo de stivele de cadavre și de răniți presărate pe traseu.
Asta da tărie de caracter! Victorie cu orice preț și împotriva oricui, ca factor decisiv în menținerea apetitului belicos, care nu trebuie să scadă, căci adversarii sunt mulți și musai puși cu botul pe labe. Adică înfrânți, risipiți, cazați la gherlă ori în cimitir, numai să dispară de pe scoarța pământului. Să înceteze odată cu amenințările și teroarea la adresa cetățenilor loiali și responsabili, buni plătitori de taxe și impozite.
Majoritatea acestor supermeni au și slujbe, fiind stipendiați ai serviciilor secrete, agenții de spionaj sau ONG-uri cu însărcinări speciale. Rivalii lor? Aceeași dintotdeauna: teroriști apocaliptici, insurgenți notorii, iscoade malefice, extremiști furibunzi, sabotori abominabili, dezaxați doctrinari, rebeli incurabili. O pegră întreagă de lepădături antidemocratice – scursori umane reunite cu un singur (și sinistru) scop: să atenteze la tihna și bunăstarea semenilor harnici și cinstiți. De aceea și sunt vânați non-stop și fără milă, mai ca guzganii prin canale! Recuzita depistării lor este și ea de excepție: sateliți, dispozitive de filaj, aparatură de localizare, telefonie performantă etc. O tehnologie ultrasofisticată ce descoperă nu doar tâlharul periculos și iminent, ci și prezumptivii bandiți ce conspiră pe altarul fărădelegilor. Ea le reglează și metabolismul, menținându-i în erecție combativă cu randament de neegalat. De aici și suspiciunea că respectivii corifei cinematografici au obârșii siderale, întrucât nu se supun legităților terestre care fac imposibile recordurile lor apropo de capturarea și repauzarea în trombă a vrăjmașilor.
Dexteritatea lor e, într-adevăr, atât de uimitoare încât fac sex pe lustră, înoată sub preș și înghit cianură în loc de whisky, nemaivorbind de tocarea inamicului la foc încrucișat! Și toate astea în același timp și la turație maximă! Situație în care ne punem o întrebare de bun-simț: se poate măsura cineva cu ei? Zmei autentici ai securității mondiale?