Revin la un subiect care mă apasă neslăbit: exodul medicilor din România. Tot mai mulți doctori părăsesc țara, stabilindu-se în prosperul Occident. Și care, ca să-i atragă, le pune la dispoziție locuințe confortabile, limuzine, salarii dolofane, bașca o primă de instalare de 5.ooo de euro!
În fața atâtor avantaje, puțini slujitori ai lui Esculap rezistă ispitei de a nu abandona plaiul natal. Foarte mulți pleacă pe neclipite, seduși de sclipirea banului și alte înlesniri materiale. Îndeosebi tinerii practicanți evadează cu prima ocazie, lăsându-și pacienții de izbeliște. Ce vor face aceștia, cum se vor descurca, treaba lor! Nicio dâră de regret sau compasiune pentru privarea lor de servicii medicale calificate! Nicio mustrare de conștiință – nimic care să-i lege de semenii ce au atâta nevoie de ei! Un singur aspect îi interesează: bunăstarea personală.
Pare-se că satisfacția împlinirii financiare reprezintă scopul/vrerea lor cea mai fierbinte. Dorința supremă, în numele căreia sunt gata să renunțe la orice, inclusiv la tratarea conaționalilor aici, acasă. Dezinteresându-se de ei, „doctorii cu arginți” demonstrează că, pentru dânșii, valoarea supremă nu o reprezintă viața omului bolnav, ci sfanții. Iar de nu-i pot avea în România, ei bine, îi vor obține oferindu-și serviciile străinilor, aidoma unor veritabili mercenari.
Rândurile acestea, așternute cu obidă, pot părea cam aspre. Dar când afli cu stupoare că, în 1O-15 ani, vom rămâne fără medici de familie și alți titulari de discipline, ce să mai zici? Cum să reacționezi înaintea unei perspective atât de sumbre? Sunt zone întregi din care au dispărut doctorii, fie că au emigrat, fie că au ieșit la pensie. Iar alți colegi de-ai lor, mai juni, nu vin din urmă.
În ciuda aceestei situații dramatice – culmea! – se mai organizează și așa-numitele workshop-uri (n.a. – târg de slujbe) privind recrutarea medicilor pentru a profesa… unde credeți? În statele bogate ale Occidentului, bineînțeles! În oazele belșugului – adevărate paradisuri ale îndestulării și fericirii individuale.
Când ai o asemenea penurie de personal în domeniul sănătății, tu, Stat român, mai aranjezi și „iarmaroace” prin care îndemni, pur și simplu, doctorii să plece!!?? Ce fel de logică stă la baza acestor decizii contrare intereselor noastre naționale? Ce rațiuni le ghidează, fiindcă e greu de înțeles o asemenea atitudine, de rejectare a unui corp profesional de o necesitate și importanță vitale?!
Sigur, se invocă Legea Liberei Circulații a Mărfurilor, Serviciilor și a Persoanelor, care dă dreptul fiecărui individ să se mute și să robotească unde vrea pe continentul european. Da, însă atâta vreme cât medicii „roiesc” numai de la noi, fenomenul ne dezavantajează profund. Și nu e vorba doar de doctori, ci și de inteligența tehnică (ingineri, electroniști, arhitecți, experți IT, fizicieni, muncitori cu înaltă pregătire etc.). Momindu-i cu recompense materiale grase, țările prospere ne deposedează realmente de o forță de muncă la afirmarea căreia n-au contribuit cu nimic!Tu, Stat român, crești studentul, îl instruiești, investești fonduri în el și, când să dea roadele scontate, apare te miri cine din geana norilor și ți-l confiscă automat, lăsându-te cu buza umflată și ochii în soare!
Dacă migrația competențelor s-ar produce în ambele sensuri la intensitate (aproximativ) identică, ar fi în ordine. Dar ea e unilaterală, favorizând tot țările bogate care n-au niciun scrupul în a ne racola crema experților din (mai) toate domeniile. Fiindcă aceeasta e realitatea. Un calcul sistematic și cinic ne rașchetează de valori productive, în loc să primim noi ajutor din partea Occiddentului. Ca țară subdezvoltată (cum ne cataloghează mereu vesticii), merităm un sprijin substanțial de la dânșii, atât financiar cât și tehnologic. Dar, mai ales, cu specialiști și, îndeosebi, cu doctori. Însă acest lucru nu se întâmplă. Dimpotrivă, tot noi le dăm din puținul nostru, tot noi le reparăm mințile și le bandajăm plăgile prin spitalele, azilele de bătrâni și sanatoriile lor.
Iar în vremea asta, aici, în patrie, vârstnicii noștri duc lipsă de personal adecvat, fiindcă nenumărați medici i-au lăsat în voia sorții. Între a-și trata compatrioții și a câștiga mai multe parale, au ales ultima variantă. Fapt exemplar, de natură a stârni admirația față de niște oameni care, odinioară, au jurat solemn să-și oblojească necondiționat bunicii, mamele și tații, dar care, seduși de magia banului, și-au abandonat misiunea de onoare asumată cândva. Încât, nu-mi pot reprima întrebarea pe care am mai pus-o și în sumarul altor articole: stimați posesori ai halatelor albe, ați absolvit facultalea ca să vă procopsiți sau ca să vindecați bolnavi?!
Interogație retorică, desigur, cu rezonanțe diferite în conștiința adresanților. Însă ce mă uimește cel mai abitir e poziția autorităților apropo de subiect. De peste tot apar semnale de alarmă privind criza de medici, dar oficialitățile nu întreprind (mai) nimic pentru stoparea sau măcar diminuarea fenomenului! Nu văd, nu aud, fiind legate de mâini și de picioare de acea Lege a Liberei Circulații a Mărfurilor, Serviciilor și a Persoanelor la nivel comunitar. Nădăjduiesc că atunci când va părăsi România și ultimul doctor, guvernanții se vor trezi și vor găsi un antidot interminabilului exod al servanților din sănătate. Și nu numai.
Legea pomenită mai sus avantajează net, cel puțin deocamdată, Occidentul. Este o reglementare cu iz neocolonial, întrucât centrul opulent absoarbe ca un vârtej valorile periferiilor sărace, exact ca pe vremea expansiunilor coloniale ale trecutului. Sub auspiciile aparent favorabile ale actului normativ, asistăm de fapt la o racolare în toată puterea cuvântului, fiind deposedați de o excepțională resursă umană. Resursă care, în loc să contribuie la propășirea propriei nații, sporește și mai abitir avuția altora! Simplu, curat și democratic, nu?
Așteptăm cu interes nedisimulat ca statele apusene superdezvoltate (și civilizate, se-nțelege) să ne trimită și nouă doctori și experți în varii domenii, ca să ne scoată odată din calicie și înapoiere. Poate nu sunt eu la curent, dar n-am auzit să primim un asemenea ajutor din partea lor. Și nici nu vom căpăta, din moment ce tot ei ne cer sprijin, ca să nu le moară cimotiile și cei dragi. Cât despre betegii autohtoni – să mai adaste. Nu degeaba se zice că românul are șapte vieți, așa că să conteze mai mult pe proverbiala-i rezistență naturală decât pe asistența medicală tot mai rarefiată și destinată nu oricui.
Statul român a sporit binișor lefurile medicilor, dar se pare că nu e suficient. Trebuie să le mai acorde un plus de salar, dacă vrea să-i mențină în vatră. Altminteri, destui „doctori” vor abandona fără rezerve România (și, implicit, pacienții băștinași), aterizând în Inglatera, Alemania, Franțuzia, Holandia și alte state putred de bogate. Și unde, indubitabil, își vor găsi fericirea și mult râvnita împlinire materială. Căci tocmai de asta au și urmat studii de medicină: întâi să procure franci, iar apoi să se ocupe (și) de bolnavi, respectând cu sfințenie jurământul lui Hipocrat.
În rest, ce să mai comentăm? Așteptăm organizarea de noi târguri de job-uri (n.a. – de muncă), în care să se facă reclamă spitalelor și azilelor din străinătate (condiții de lucru, remunerare, locuință, mașină, primă de instalare etc.). În felul acesta, poate, dovedim că suntem și noi buni la ceva. La cultivarea și întreținerea prosperității altora, fiindcă dăm tot, fără demnitate și discernământ, chiar și izmenele, dacă ni se cer!
Referitor la Legea Liberei Circulații a Mărfurilor, Serviciilor și a Persoanelor, se impune amendarea ei. În privința medicilor și a inteligenței tehnice să existe o clauză de reciprocitate vizând schimburile de personal calificat. Câți specialiști îți trimit eu ție, la fel aștept și de la tine. Scurt, cinstit și echitabil! Iar dacă experții importați (corect: ademeniți) nu-ți ajung, să ți-i crești singur! Să investești și să te zbați singur cu ei, nu să-i „culegi” ca pe o trufanda din goana jeep-ului ultramodern!
E-adevărat cu un doctor poate trata un suferind în orice colț de lume. Numai că atunci când îți abandonezi compatrioții asaltați de maladii „pentru un pumn de dolari” în plus, avem de-a face cu o chestiune de moralitate. De caracter, în fond. Căci, repet până la saturație: prioritară este sănătatea/viața pacientului și nu chivernisirea personală! Cei ce nu înțeleg acest postulat – afirm cu regret – nu sunt medici umaniști, ci sanitari de rang secund aserviți banului!