-tragicomedie într-un act-
Personajele:
BĂTRÂNUL
TÂNĂRUL
STRĂINUL
S c e n a I
Bătrânul, Tânărul
(Vârstnicul șade pe bancă, în scuar, și contemplă asfințitul, răstimp în care un june, îmbrăcat fistichiu, ia loc alături. Acesta scoate un cuțit si-l îndreaptă fulgerător spre celălalt.)
TÂNĂRUL: Știi, eu sunt criminal. Să-mi dai banii!
BĂTRÂNUL (măsurându-l în treacăt): N-am.
TÂNĂRUL: Dacă n-ai, te tai!
BĂTRÂNUL: Și de ce faci asta?
TÂNĂRUL: Fiindcă-s criminal. Iar criminalii sunt răi.
BĂTRÂNUL: (neobișnuit de calm): De unde știi?
TÂNĂRUL: Păi… am citit în cărți. Și am văzut la televizor. Așa că dă-mi banii!
BĂTRÂNUL: Ți-am spus că n-am.
TÂNĂRUL (energic): Atunci, te spintec!
BĂTRÂNUL (croind un gest de lehamite): Fă ce vrei…
TÂNĂRUL: (uimit): Cuum?!… Nu-ți pasă?!
BĂTRÂNUL: Nu!
TÂNĂRUL (bătând în retragere): De fapt… renunț la gologanii tăi. Și știi de ce?
BĂTRÂNUL: Nu-s ghicitor…
TÂNĂRUL: Fiindcă sunt un ratat. Nu mi-a reușit nimic în viață.
BĂTRÂNUL: Chiar nimic?
TÂNĂRUL: Zero barat! Până și cu jaful ăsta am dat greș. Și părea atât de simplu… (După o pauză.) Toate eșecurile mi se trag de la un defect major.
BĂTRÂNUL (curios): Adică?
TÂNĂRUL (oftând): Sunt un criminal milos. Iar din cauza asta… nu-i e frică nimănui de mine. Degeaba îi ameninț și-i sperii, că nu se tem. Ba unii chiar râd de mine, ca de ultimul om. (Pauză.) Și tu râzi de mine, așa-i?
BĂTRÂNUL: Nu. Te asigur că nu.
TÂNĂRUL (agitat subit): Minți! Mă trișați cu toții și vă bateți joc! De vrei să știi, am și dovada.
BĂTRÂNUL: Zău? Și care e ea?
TÂNĂRUL (fixându-l cu privirea): Nici măcar n-ai tresărit când ți-am arătat șișul. Iar asta nu înseamnă că nu m-ai luat în serios?
BĂTRÂNUL (schițând un zâmbet): Acuma, sincer, nu m-ai înfricoșat, fiindcă am observat de la început ce tip de armă ai. (Întinde brațul, ia cuțitul din mâna celuilalt și-l frânge prin îndoire.) E un pumnal de recuzită, din carton presat.
TÂNĂRUL (intempestiv): Și ce? Nu e bun?
BĂTRÂNUL: Pentru glume și farse, merge. (Pauză.) Ești cumva actor?
TÂNĂRUL: Încă nu, dar voi fi. Îmi plac dramele și tragediile.
BĂTRÂNUL: Comediile, nu?
TÂNĂRUL: Mai puțin.
BĂTRÂNUL: De ce?
TÂNĂRUL: În lume nu predomină veselia, ci tristețea. E multă suferință, nu crezi?
BĂTRÂNUL: Cam așa… Omenirea ar trebui vindecată de torentul maladiilor abătute asupra ei.
TÂNĂRUL: Când mă fac doctor, voi inventa un medicament vrăjit, ca să-mi ajut prietenii.
BĂTRÂNUL (surâzând vag): Ai face tu asta?
TÂNĂRUL (însuflețit): Sută la sută! Și încă ceva: aș vota legi aspre… ca să… să… În fine, aș drege multe, da’ nu-s sigur că voi reuși.
BĂTRÂNUL: Ești pesimist?
TÂNĂRUL: Sunt ratat. De aia nu izbutesc să încheg lucruri durabile.
BĂTRÂNUL (compătimitor): Nu te necăji. Am cunoscut semeni și mai nefericiți ca tine.
TÂNĂRUL: Chiar?!
BĂTRÂNUL: Evident. Față de ei, tu ai măcar un ideal: vrei să ajungi actor, medic…
TÂNĂRUL: Și criminal.
BĂTRÂNUL: Dacă ții morțiș… Dar un ”criminal” milos, nu?
TÂNĂRUL (dând iute din cap): Îhî… Și mai râvnesc să fiu solist.
BĂTRÂNUL: De folclor?
TÂNĂRUL: De toate genurile. Începând cu muzica populară și sfârșind cu opereta.
BĂTRÂNUL: Pentru asta, musai să ai talent. Crezi că te descurci?
TÂNĂRUL: Normal. De vreau, pot scrie și cărți. Poezii am mai compus, însă nu le-a citit nimeni.
BĂTRÂNUL: De ce?
TÂNĂRUL: Fiindcă erau ratate. Orice am plănuit, orice am încercat, a fost un eșec. O înfrângere dureroasă și nemeritată. Atunci m-am gândit să devin criminal și să jefuiesc în serie. Dar nici aici n-am avut succes. Ba, mai mult, m-ai și dezarmat și mi-ai distrus arma. Ne…
BĂTRÂNUL (întrerupându-l): Lasă, nu te frământa. În viață, mai sunt și căderi…
TÂNĂRUL (vădit îndurerat): Da, dar mi-e atât de rușine…! Când să dau și eu lovitura, mă trezesc deposedat de șiș, ca ultimul netrebnic! Încât, spune-mi: mai pot răbda ocara asta? Palma primită pe neașteptate? (Brusc, îl podidesc lacrimile și-și împlântă privirea în pământ.) Când plec din parc, mă otrăvesc. Ori mă înec. (Bocește în crescendo, tresăltând și oftând de-a valma.) Numai irosiri și pagube… Nu mi-a ieșit… ah… nimic…! Parcă-s ciumat!…
BĂTRÂNUL (apucându-l, ușor, de cot): Hai, gata!… Calmează-te… Uite, îți mărturisesc ceva: nu ești un perdant, ci, din contră. Auzi?
TÂNĂRUL (plângând în hohote): Dă-mi pace! N-am chef de nimic!…
BĂTRÂNUL: Doresc să-ți zic că, de fapt, ești câștigător. Că nici vorbă să fii ratat.
TÂNĂRUL (printre sughițuri): Da… Minți! Mă amăgești și tu, precum au făcut-o toți.
BĂTRÂNUL: Mă acuzi inutil. N-am nici cea mai vagă intenție să te derutez.
TÂNĂRUL (hlizindu-se): Nu?
BĂTRÂNUL: Desigur. Și, ca să te conving că rostesc adevărul, poftim! (Extrage din buzunarul hainei câteva bancnote și i le întinde.) Hai, ia-le!
TÂNĂRUL (încetând din bocit): Ce…? Ce-s cu ele?!
BĂTRÂNUL: Îți ofer câțiva lei. Nu asta ai vrut?
TÂNĂRUL: Ba da, însă nu așa.
BĂTRÂNUL: Dar cum?
TÂNĂRUL (ștergându-și lacrimile): Prin prădăciune. Cum am văzut în filme. Și la televizor.
BĂTRÂNUL: De ce să folosești violența, când poți obține ceva în mod pașnic? E mai la îndemână și nu riști atâta.
TÂNĂRUL (înseninat): Dacă-mi dai parale, înseamnă că jaful meu a reușit.
BĂTRÂNUL (reprimându-și un surâs): Mă rog…
TÂNĂRUL: A reușit, iar atunci lucrurile se schimbă.
BĂTRÂNUL: În ce sens?
TÂNĂRUL: Că nu sunt un ratat.
BĂTRÂNUL: A! Firește, doar ți-am confirmat că nu ești sortit numai eșecului. Ai și suișuri pe lângă coborâșuri.
TÂNĂRUL (numărând febril banii): He, he, ce te-am speriat! Așa-i că am vârât spaima-n tine?
BĂTRÂNUL: Până-n plăsele.
TÂNĂRUL: Păi vezi! Tot te-am înfricoșat, că nu degeaba am scos șișul. (După o pauză.) Ești singur?
BĂTRÂNUL: Poftim?
TÂNĂRUL: Ai familie, cu cine stai?
BĂTRÂNUL: Cu soția.
TÂNĂRUL: Copii ai?
BĂTRÂNUL: Doi.
TÂNĂRUL: Fete, băieți?
BĂTRÂNUL: Și, și.
TÂNĂRUL: Nu vrei să-ți tai lemne?
BĂTRÂNUL (surprins): Nu, mulțumesc…
TÂNĂRUL: De ce nu vrei?
BĂTRÂNUL: Am încălzire pe gaz.
TÂNĂRUL: Bine. Atunci… cu ce să te ajut?
BĂTRÂNUL: Cu nimic. Ai uitat că abia m-ai ”jefuit”? Ce fel de infractor ești, dacă susții victimele pe care le-ai prădat?
TÂNĂRUL (fâstâcit): Ăăăă… Eu… eu sunt un criminal milos. Și când bat pe careva, nu-l pocnesc tare. (După o pauză.) Iată, apar stelele! Și se aprind becurile din parc. Cineva mi-a spus că stelele sunt mai multe decât firele de păr din cap. Așa-i?
BĂTRÂNUL (tușind în pumn): Și decât firele de iarbă. Nimeni nu le cunoaște numărul.
TÂNĂRUL (entuziasmat): Aș vrea să zbor până la ele. Poate… cine știe… mă fac aviator și ajung acolo. Tu nu râvnești?
BĂTRÂNUL: La ce?
TÂNĂRUL: La călătoria în stele.
BĂTRÂNUL (meditativ): Hm… Nu zic că nu m-ar tenta o astfel de aventură, însă mai degrabă o las în seama voastră, a flăcăilor. Noi, de-acuma, mergem spre descreștere, nu spre înălțare.
TÂNĂRUL (conspirativ): Dacă devin pilot, te iau cu mine. Nu trebuie să te obosești cu ceva. Doar șezi pe banchetă și privești prin hublou.
BĂTRÂNUL (arborând un zâmbet): În regulă, mulțumesc… Când primești brevetul de cosmonaut, ne întâlnim și decolăm în univers. Voiajăm încotro dorești.
TÂNĂRUL (frecându-și palmele): Chiar?!… Vii cu mine? Hi, hi, ce chestie! Se vede că te-am jefuit ca lumea, fiindcă ești înțelegător. (Scoate din nou banii din buzunar și-i numără.) Hi, hi, îmi cumpăr dulciuri. Îți plac dulciurile?
BĂTRÂNUL: Da, însă n-am voie.
TÂNĂRUL: Ce te împiedică?
BĂTRÂNUL: Diabetul.
TÂNĂRUL (mirat): Ce-i aia?!
BĂTRÂNUL (didactic): O boală provocată tocmai de zahărul din alimente și fructe.
TÂNĂRUL (neîncrezător): Adică… ce? Îți cauzează la organism?
BĂTRÂNUL: Cam așa…
TÂNĂRUL (fluierând scurt): Eu n-am nici pe dracu’! Pot înfuleca orice și tot nu mă satur. (După o pauză.) De ce nu mă satur?
BĂTRÂNUL: Nu știu. Poate nu te hrănești suficient.
TÂNĂRUL: Nu! Mănânc destul, dar nu se prinde de mine. De aia sunt jigărit. Însă am forță, să știi…
BĂTRÂNUL: Se vede. Ești mai vânjos decât pari.
TÂNĂRUL: Păi! De aceea plănuiesc încă o acțiune.
BĂTRÂNUL: Care?
TÂNĂRUL (încântat): Să te mai jefuiesc o dată.
BĂTRÂNUL: Bon, dar nu mai ai cuțitul.
TÂNĂRUL (aparent derutat): Merge și fără. Îți proptesc degetul în coastă și strig: ”Eu sunt criminal! Să-mi predai banii!” Ce zici?
BĂTRÂNUL (cu o mină serioasă): Hm, nu-i rău. Însă am a-ți face o observație.
TÂNĂRUL (vădit interesat): În ce fel?
BĂTRÂNUL: Când spui ”Să-mi dai banii!”, trebuie să te încrunți, nu să zâmbești. Să fii dur, fioros… Să inspiri teamă, groază chiar.
TÂNĂRUL (scuturând din cap): Nu-i adevărat!
BĂTRÂNUL: De ce?
TÂNĂRUL: Pentru că eu sunt un criminal milos, ai uitat?
BĂTRÂNUL: A, da! Scuză-mă. Milos și… parcă… mai era ceva.
TÂNĂRUL: Ratat.
BĂTRÂNUL: Exact. Ratat.
TÂNĂRUL (aplecându-se nițel spre partener): V-am zis că nu mi-a reușit nimic în viață.
BĂTRÂNUL: Știu. Ai ratat tot ce se putea rata.
TÂNĂRUL (uimit): De unde știi?!
BĂTRÂNUL: De la tine. Nu mi-ai povestit tu?
TÂNĂRUL: Eu?!
BĂTRÂNUL: Sigur. Când m-ai jefuit prima oară.
TÂNĂRUL (hlizindu-se la celălalt): Și nu ți-a plăcut?
BĂTRÂNUL (luat pe nepregătite): Cum să-ți spun… A fost un jaf valabil… Ne…
TÂNĂRUL (retezându-i vorba): Iar ăsta va fi și mai și.
BĂTRÂNUL: În ce sens?
TÂNĂRUL (surescitat): Îmi predai banii, jumătate ți-i înapoiez și mergem la butic. La tanti Cătăniciu. (Pauză.) O cunoști pe tanti Cătăniciu?
BĂTRÂNUL: Nu.
TÂNĂRUL: E femeia aia grasă, care mi-a dat napolitane și praline pe gratis. Adică nu pe gratis, că i-am descărcat dubița cu marfă.
BĂTRÂNUL (consultându-și ceasul): În ordine… Și când începem?
TÂNĂRUL: Ce?
BĂTRÂNUL: Deposedarea, jecmănirea…
TÂNĂRUL: Te grăbești?
BĂTRÂNUL: Am zăbovit destul, așa că…
TÂNĂRUL: Imediat te jefuiesc, numai să-mi adun ideile.
BĂTRÂNUL: Până ți le aduni, s-ar putea să dureze. De aceea vin cu o sugestie nouă.
TÂNĂRUL: E valoroasă?
BĂTRÂNUL: Presupun că da. Uite: îți propun să renunțăm la faza cu împunsul în coaste și să trecem direct la miezul problemei. Pe tine te interesează banii, nu?
TÂNĂRUL: Da’ cum!
BĂTRÂNUL: Perfect! (Dă la iveală două-trei bancnote și un pumn de mărunțiș, și le remite celuilalt.) Na! Asta-i tot ce am.
TÂNĂRUL (zornăind monedele în palmă): Stai! Nu merge.
BĂTRÂNUL (mirat): De ce?!
TÂNĂRUL: Nu ești cinstit. Nu așa ne-a fost vorba.
BĂTRÂNUL: Nu înțeleg…
TÂNĂRUL: N-am promis că-ți las jumătate din parale? Iar cu cealaltă parte, n-am zis că ne ducem la tanti Cătăniciu, la butic?
BĂTRÂNUL (înjghebând o mină spășită): Pfii, ce uituc sunt! Vârsta începe să-mi joace feste.
TÂNĂRUL (vârându-i în buzunar o doime din sumă): Așa… Ce, nu te-am jefuit frumos?
BĂTRÂNUL: Vrei să-ți fac o mărturisire? Află că nimeni nu m-a prădat atât de fin.
TÂNĂRUL (exultând): Chiar?!
BĂTRÂNUL: De bună seamă. Mai mult: mă consider norocos că am nimerit un… un haiduc de talia ta. Ce mai, a fost o bucurie să te cunosc. (Aruncă o privire ceasului, apoi se ridică în picioare.) Acuma, gata, trebuie să mă retrag.
TÂNĂRUL (panicat brusc): Nu te du! Rămâi…!
BĂTRÂNUL: Regret, am depășit timpul…
TÂNĂRUL: Și când mai vii?
BĂTRÂNUL: Dorești să mai vin?
TÂNĂRUL: Da.
BĂTRÂNUL: De ce?
TÂNĂRUL: Fiindcă… pentru că îmi place să te jefuiesc.
BĂTRÂNUL (sobru): Bine. Mâine nu, dar poimâine… apar.
TÂNĂRUL: Tot aici?
BĂTRÂNUL: Tot.
TÂNĂRUL: Pe banca asta.
BĂTRÂNUL: Exact.
TÂNĂRUL (cu glas tremurat): Da’ să nu mă minți! Eu te aștept. Iar dacă nu vii… să știi că n-am să te mai jefuiesc nicicând!
BĂTRÂNUL (schițând un surâs): Liniștește-te, voi veni… (O ia domol către ieșirea din parc, răstimp în care, pe bancă, se instalează un ins blond, atletic, îmbrăcat în trening și bascheți.)
S c e n a a II- a
Tânărul, Străinul
STRĂINUL: E o seară splendidă, nu?
TÂNĂRUL: Poftim?
STRĂINUL: Remarcam că e o seară frumoasă. Temperatură optimă… cer înstelat… (Pauză.) Sunteți din zonă?
TÂNĂRUL: Adică?
STRĂINUL: Din cartier. Locuiți în apropiere?
TÂNĂRUL: Îhî… Dincolo de calea ferată.
STRĂINUL: Și nu vă deranjează?
TÂNĂRUL: Ce?
STRĂINUL: Zgomotul trenurilor.
TÂNĂRUL: Nu. M-am obișnuit cu el.
STRĂINUL: Înseamnă că aveți un psihic beton. Eu, unul, n-aș rezista la ”concertul” fierotaniilor: scrâșnetul roților, pocnetul tampoanelor, urletele megafoanelor… O hărmălaie infernală, care îți dă dureri de cap și te aruncă în depresie.
TÂNĂRUL (scobindu-se în nas): Sunteți mai sensibil, nu?
STRĂINUL (descătușat): O, da! Tocmai de aia prefer replierea, refugiul în solitudinea și aria protectoare a naturii izbăvitoare. Nu credeți că doar ea ne va salva?
TÂNĂRUL (nedumerit): Cine?
STRĂINUL: Mama natură, firea, mediul care ne împresoară și ne suportă cu infinită generozitate.
TÂNĂRUL: Habar n-am. Da’ știu ce iubesc.
STRĂINUL: Anume?
TÂNĂRUL (ritos): Gologanii. Îmi plac la nebunie!
STRĂINUL: Dorință normală, căci de le ea ne provine vigoarea.
TÂNĂRUL (sărind de la una la alta): Vă atrag filmele?
STRĂINUL: Unele din ele.
TÂNĂRUL: Eu mă fac actor.
STRĂINUL: Zău?
TÂNĂRUL: Păi! Iar după aia, cosmonaut. Pot să fiu și scafandru, fotbalist…
STRĂINUL (exclamând): Ia te uită ce înzestrare! Câte virtuți cumulate într-o singură și admirabilă ființă! De necrezut!
TÂNĂRUL (supralicitând): Mă pricep la multe. Însă cel mai tare mă seduc vedetele. (Pauză.) Și eu sunt vedetă.
STRĂINUL: Da…? În ce domeniu?
TÂNĂRUL (poticnindu-se): În… ăăă… sport. Alerg iute, dar nu mă primesc la concursuri.
STRĂINUL: Cum așa?
TÂNĂRUL: Din cauză că-i întrec. Și nu vor să fie bătuți de mine.
STRĂINUL: Înțeleg. I-ați face de rușine, nu?
TÂNĂRUL: Precis. Cui i-ar conveni să fie învins? De aia mă invidiază și mă resping. Peste tot, unde mă duc, îmi pun tălpi și frâne.
STRĂINUL (pe ton înmuiat): S-ar zice că sunteți ghinionist.
TÂNĂRUL: Tatăl meu, pe care nu l-am cunoscut, mi-a dat trei sfaturi. Primul…
STRĂINUL (întrerupându-l): O clipă! Cum v-a sfătuit, dacă nu l-ați cunoscut?!
TÂNĂRUL: Eu am avut mai mulți tați. Soseau și plecau pe rând.
STRĂINUL: Aha! Și ce v-a povățuit tata? Sau, mă rog, unul dintre tați?
TÂNĂRUL (încruntându-se): Na, că am uitat… În orice caz, era o chestie tare. Ceva cu… A, da! Mi-a spus așa: ”Când <<compostezi>> o femeie, să-i dai mai mult decât poate duce”. Nu e de nota zece?
STRĂINUL (încrucișându-și brațele pe piept): Interesant.
TÂNĂRUL (entuziasmat): Păi! Păcat că nu-mi amintesc și de celelalte două îndrumări. Erau și ele de top.
STRĂINUL: Sunt convins.
TÂNĂRUL (privind la raza becului de pe alee): Vedeți cum roiesc insectele? La fel viermuim și noi.
STRĂINUL: Mda… Mișcare haotică, incontrolabilă…
TÂNĂRUL: Poftim?
STRĂINUL: Vânzoleala asta necurmată și dezordonată ne e specifică… Ea defi…
TÂNĂRUL (retezându-i vorba): Sunteți profesor?
STRĂINUL: Nu, medic.
TÂNĂRUL: Serios?! Ce fel de doctor, de operație?
STRĂINUL: Nu. Citesc în sufletul oamenilor.
TÂNĂRUL (impresionat): Și în al meu… ce citiți?
STRĂINUL (apăsat): Că ești un nătărău, un idiot care trăncănește aiurea! (În clipa următoare dă la iveală un stilet și-l flutură amenințător spre celălalt.) Hai, decartează! Varsă tot monetaru’ din jeb!
TÂNĂRUL (uluit): Stai, că nu așa e prevăzut să se întâmple!
STRĂINUL (intrigat): Dar cum?!
TÂNĂRUL (disperat): Eu trebuie să te jefuiesc pe tine. Ca pe moșneagul de adineauri.
STRĂINUL (rânjind): Tu pe mine?!… Imbecilule! Ai habar cu cine discuți?
(Cortina)