-scenetă-
(Un cabinet de policlinică. La birou, doctorul scrie, absorbit, într-un registru. La auzul bătăii în ușă, saltă fruntea.)
MEDICUL: Intră! (Ușa se deschide încet și apare un ins în vârstă, cocoșat, cu mers împleticit.) Luați loc. Ce vă aduce la mine?
INSUL: Să trăiți, dom’ felcer!
MEDICUL: Să trăiești și dumneata, dar nu sunt felcer.
INSUL: Nu?! Da’ ce ești?
MEDICUL: Doctor. Care e mai presus de un felcer. Adică de un asistent.
INSUL: Și ce?
MEDICUL: Poftim?
INSUL: Păi ce, nu lecuiți amândoi betegii?
MEDICUL: Ba da. Doar că…
INSUL (întrerupându-l): Apăi, dacă vrei să știi, mă cheamă Țâpuraș și mi-s tare amărât.
MEDICUL: De ce?
ȚÂPURAȘ (oftând): Mă roade la foale.
MEDICUL: De când?
ȚÂPURAȘ: De astă-primăvară. De aia am și slăbit, că niciun țol nu mai șade pe mine.
MEDICUL: Ce tratament ai luat până acuma?
ȚÂPURAȘ: Ha?…
MEDICUL (mai apăsat): Ce medicamente ai folosit?
ȚÂPURAȘ: Boambe?
MEDICUL: Da, hapuri, pastile…
ȚÂPURAȘ: Aha, înțeleg… Apăi… am înghițit vișine murate în vinars. O minune, nu alta, `tu-i cucuruzu’ ei de viață! Tri damigene am ținut în șpais.
MEDICUL: Și mai ai vișine?
ȚÂPURAȘ: Nu, că le-am gătat pe toate. Le sugeam și seara, și dimineața.
MEDICUL: Și ți-au plăcut?
ȚÂPURAȘ (înseninat): Au, maica mea! Eu așa boambe n-am mai avut. Lux!
MEDICUL: Ar fi cazul să nu le mai mănânci. Nu-s bune pentru stomac.
ȚÂPURAȘ: Ha?…
MEDICUL: Vișinata îți dăunează. Crește aciditatea și a…
ȚÂPURAȘ (retezându-i vorba): Păi cum! De mic am fost țapăn. Am lucrat în mină. Și la pădure…
MEDICUL: Nu despre asta discutăm. Trebuie să ții regim, altminteri boala se va agrava.
ȚÂPURAȘ (semețit): Da, da, s-o creadă ea! Știți cum îs muierile. Când veneam, noaptea, de la birt, femeia mă lua în șuturi: ”Bărbate, iar te-ai îmbătat și ai căzut!” ”Mă nevastă”, îi ziceam. ”Eu, când beau, mă agăț de ceva și nu pic. Numai când mi-s treaz pic, fiindcă nu mă agăț de nimic”.
MEDICUL (măsurându-l mai atent): Mă rog, asta e altă poveste. Eu mă refeream la necesitatea de-a avea un mod de viață echilibrat, fără excese. Pricepi?
ȚÂPURAȘ: Ba bine că nu! Dacă Țâpuraș nu pricepe, atunci cine?
MEDICUL: Așadar, îți prescriu o rețetă și vei lua tratamentul de la farmacie. E clar?
ȚÂPURAȘ (hlizindu-se la el): Ha?…
MEDICUL (repetând): Tratamentul… pastilele… Le ridici de la…
ȚÂPURAȘ (intempestiv): ”Sigur, că-s fraieru’ tău!”, i-am spus.
MEDICUL (intrigat): Cui i-ai spus?
ȚÂPURAȘ: Muierii. ”Ce, mi-s cătană, iar tu ghinărar? Ia vezi, că te altoiesc una-două, ca la Verdun!” (Pauză.) Eu, dom’ doctor, îs fecior fain, da’, la provocație, e bucluc! Mi se pune o ceață pe ochi și nu mai judec oblu. Iar pe Filofteia… o mulg eu, n-ai grijă. Baș deseară, să mă ție minte.
MEDICUL (pe un ton de îngrijorare): Doar n-o să iști un scandal!?
ȚÂPURAȘ: I-am târguit și galoși. Jur pe ce vreți că n-am lăsat-o desculță. (După un moment de tăcere.) Știți ce mi-a făcut ultima dată?
MEDICUL: Ce-ai pățit?
ȚÂPURAȘ (furios): Mi-a substras cheia de la beci. Ca să nu mai intru acolo.
MEDICUL: De ce?
ȚÂPURAȘ (răbufnind): Pe motiv închipuit.
MEDICUL: Adică?
ȚÂPURAȘ: Zice că sug și drojdia din buți. Auzi, dom’le, ce ocară! Mă simt atât de înjosat, că-mi vine greumânt de la lingurică!
MEDICUL (tușind în pumn): Mă rog… Ne-am îndepărtat de subiect.
ȚÂPURAȘ (intempestiv): Și eu mă îndepărtez de ea. Țacum-pacum! Îi și zic: ”Filofteia, ori mă știmezi și-mi dai îndărăt șperaclu’ de la hrubă, ori te bag la divorț, la tribunal”. Ce părere aveți, se poate corija?
MEDICUL (dând semne de nerăbdare): Onorabile domn… Te sfătuiesc să te calmezi. Stările de agitație dăunează sănătății…
ȚÂPURAȘ (izbucnind): Aha! O abțigui eu, n-ai grijă! Asta nu se mai îndreaptă până-i hău’! Are vână de diavol în ea, să crăp!
MEDICUL (înmânându-i rețeta): Poftim, e a dumitale… Fii atent, să n-o pierzi.
ȚÂPURAȘ (vârând hârtia în buzunar): Și aialaltă… unde e?
MEDICUL: Care ”aialaltă”?!
ȚÂPURAȘ: A nevestii. Ei nu-i scrieți boambe?
MEDICUL: Adică?
ȚÂPURAȘ (aplecându-se spre doctor): Îi bolândă la cap! Cum nici nu gândești! Dacă o cercetează un felcer, n-o mai sloboade!
MEDICUL: Chiar așa?
ȚÂPURAȘ: Dară! N-are material cenușiu, că, de-ar fi avut, mi-ar fi poprit cheia de la beci? Spuneți-mi și `mneavoastră: ar fi făcut manevra asta?
MEDICUL (arborând o mină sobră): Nu, normal că nu…
ȚÂPURAȘ: Vedeți! De aia, socot s-o osândesc. Să scap de ea.
MEDICUL: În ce fel?
ȚÂPURAȘ (conspirativ): Îi torn sodă în terci și – aleluia! Sau o ridic în furcă.
MEDICUL (tresărind): Ai fi în stare de așa ceva?
ȚÂPURAȘ (avântat): Ba bine că nu! Una-două o stâlcesc! E deformată la cap, ceara mamii ei azi și mâine încă!
MEDICUL (privindu-l insistent): Ești sigur de ce spui?
ȚÂPURAȘ (impetuos): Mie la mie! Așa batjocură n-am înghițit de când mi-s! Auzi: să-mi fure cheia de la pivniță!? Unde s-a pomenit grozăvie mai mare? (Pauză.) Numa’ că… ce mai! Ți-o pun eu la punct și atunci…
MEDICUL (întrerupându-l): Dacă situația e atât de gravă… mă rog… Uite, primești o rețetă și pentru soția dumitale. Doar că ea se eliberează la cabinetul 19, etajul 3. Te duci acolo și vei căpăta actul.
ȚÂPURAȘ: Și ce le zic?
MEDICUL: Că vii din partea mea.
ȚÂPURAȘ: Da’ nu-mi dați o recomandație?
MEDICUL: Ba da, desigur. (Scrie câteva cuvinte pe un bilet și i-l remite.) Când ajungi la camera 19, îl prezinți la intrare. Înțelegi?
ȚÂPURAȘ: Os!
MEDICUL (sculându-se de pe scaun și conducându-l la ușă): Bon, în regulă. Acuma, gata, mergi sănătos.
ȚÂPURAȘ (străluminat la chip): Apăi… văd că treaba-i oablă. No… servus! (Iese și se oprește înaintea cabinetului cu numărul 19, unde, pătrunzând, îl întâmpină doi haidamaci în salopete albastre și cu bonete pe creștet. Unul dintre ei îl înfășoară rapid într-un combinezon cu mâneci lungi și groase, în vreme ce ortacul său umple o seringă cu un ser incolor. Proptită de birou, o femeie în halat alb le urmărește, atentă, mișcările.)
ȚÂPURAȘ (luat prin surprindere): Da’ nu-mi trăbă haine, țucă-vă! Am destule gioarse.
FEMEIA (către unul din haidamaci): Mașina e pregătită?
HAIDAMACUL: Vine acuși.
FEMEIA (autoritar): Îl duceți direct la stabiliment. Din informațiile colegului de la ”interne”, se pare că avem de-a face cu un pacient dezvoltând un pronunțat potențial criminogen. Tocmai de aceea se impun investigații complexe sub strictă supraveghere. Ai înțeles?
HAIDAMACUL: Da, doamna doctor.(După o pauză.) Îmi permiteți o părere?
DOCTORIȚA: Spune.
HAIDAMACUL: Îmi cer scuze, însă cred că problema lui e alta.
DOCTORIȚA: Anume?
HAIDAMACUL: Uitați-vă bine la el. Are față de pilangiu. Dacă toarnă pe gât o drojdie, își revine. DOCTORIȚA: Hm… E prea simplu ca să fie real. Și-a amenințat nevasta cu otrăvirea și spânzurarea – ceea ce dovedește că e periculos și trebuie izolat.
ȚÂPURAȘ (impulsiv): Nu-mi place cămeșa asta! Vă mulțumesc pentru dar, însă încap tri ca mine în ea. Așa că scoateți-o de pe mine! (Pauză.) Ba nu, i-o puteți da lu’ Filofteia.
DOCTORIȚA: Cine-i Filofteia?
ȚÂPURAȘ: Soața mea.
DOCTORIȚA: Aha… Aia pe care vrei s-o lichidezi?
ȚÂPURAȘ: Ha?…
DOCTORIȚA: S-o cureți, s-o termini…
ȚÂPURAȘ (jovial): Apăi… domniță dragă… muierea mea îi curată. De când am luat-o, tăt așa o fost. Amu… ce să zic? Dacă o picat în glod, poate s-o îngălat. Da’ nu asta e hiba ei.
DOCTORIȚA: Și care e?
ȚÂPURAȘ (cu năduf): Mi-a răpit șperaclu’ de la hrubă. Și mi-a strigat vorbe grele.
DOCTORIȚA: Te-a înjurat?
ȚÂPURAȘ: Vai mie! M-a suduit și m-a porcăit în fel și chip! Însă nici eu nu i-am rămas dator. Am feștelit-o cum mi-a venit la gură, că doar nu mi-s prostu’ ei!
DOCTORIȚA: Și totuși, care e motivul certurilor voastre?
ȚÂPURAȘ: Zice că beau și zeama dintre doage. Și că din pricina asta se usucă buțile.
DOCTORIȚA: Și e adevărat?
ȚÂPURAȘ (ocolindu-i privirea): E… povești de-ale ei… Consum și eu ca omu’ – o litră, două… Iar pentru asta, ca să vezi, îmi scoate ochii mereu.
HAIDAMACUL (intervenind): La dezalcolizare ai fost vreodată?
ȚÂPURAȘ (prompt): Fost și acolo. Cu ani în urmă. Mi-a prins bine , că m-am lecuit de băutură. DOCTORIȚA: Și vrei să te credem?
ȚÂPURAȘ (ritos): Mi-s limpede ca lacrima. Muierea mea e mai tulbure ca mine, fiindcă suge toată ziua la cafă și-a sporit în buci. I-am și zis: ”Mă, te-ai lățit ca balta după ploaie, că nu te mai cuprinde sucna”.
DOCTORIȚA (reprimându-și un surâs): Din câte deduc, confiscarea cheii de la pivniță e cauza conflictului.
ȚÂPURAȘ: Just!
DOCTORIȚA: Și dacă ți-ar înapoia cheia, te-ai împăca?
ȚÂPURAȘ: La milimetru! Însă nu vrea, că-i căpoasă ca berbecu’ lu’ Pircea. De aia, ca să vâr o țâră spaimă în ea, i-am țâpat c-o dejghin, că-i fac și dreg…
DOCTORIȚA: Și aveai de gând să o brutalizezi?
ȚÂPURAȘ: Eu, vă jur, nu burtalizez pe nimeni. Da’ câta frică musai să bagi, nu? Că, altcum, te călărește muierea peste comanda ”ho!”
DOCTORIȚA (către haidamac)): Scoate-i cămașa. Într-adevăr, ai avut dreptate. Îl redirecționăm la dezalcolizare. (Apoi, spre pacient.) Au apărut tratamente noi, mai eficiente. Dacă le urmezi cu seriozitate, te vei întrema. Mulți și-au recăpătat vigoarea și pofta de viață. Depinde doar de…
ȚÂPURAȘ (fragmentându-i discursul): Apăi, scumpă doamnă, dulci și frumoase vorbe ai rostit. Ele mi-au mers drept la inimă și mă furnică în cuget. Da’ cheia, cheia de la beci, când o capăt?