-parodie-

Au fost odată trei ciobănei

Ca trei pui de zmei.

Și erau mândri-n toate cele,

Cu brațe vânjoase și piepturi păroase,

Cu dor nebunatic și ochi de jeratic.

Și, într-o zi, doi se-ntâlniră și se sfătuiră

Cum ca să-l înșface și să mi-l dezghioace

Pe-al treilea ciobănel, că e mai spârnel

Și-are cheag mai mult, bașca acareturi

Și-alte marafeturi rânduite toate taman ca la carte.

Și-are și-o dugheană trasă pe sprânceană,

Cu ghete, acadele, oale și lulele,

Sticlă înzăuate, țoale colorate,

Praf de copt, castane, cuie și burlane,

Pâini gătite-n țest, vinuri și rachiuri

Să le bei pe șest.

Iar în bătătură, mai în jos de șură,

Ține fierotănii ca niște dihănii,

Care scuipă foc și sapă-n draci țărâna

Mai abitir ca râma.

După ce vorbiră și se ortăciră,

Pe loc se urniră ca să-i dea de urmă

Pe lângă vreo turmă,

Ori la zăcătoare – ceva mai la vale –

Unde-s bulucite oile cornute,

Sure, dolofane, crețe și bârsane.

Colindară astfel steiuri și virogi,

Plaiuri și hârtoape, surpături și stânci,

De căzură-n brânci,

Iară către seară încă nu-l aflară

Și se-napoiară cu mânie aspră,

Cu chipuri de iască și priviri zălude,

Fierți de arșiți crude.

Și iar plănuiră și se perpeliră

Pân’ la ceas de noapte pe spuză de șoapte,

Cum să le chitească și să izbândească

Iute, cu folos, și cât mai din gros.

Pizma ce-i mâna, liniștea le-o lua,

Aprig îi scurma să-și plinească

Vrerea cât îi țin puterea.

Mâine-zi porniră de cum se treziră

Și se îndârjiră pe fărtat să-l caute

Până hăt-departe,

Și cum îl găsiră degrabă-l stropșiră,

De-l lăsară lat, cu trupul zvântat,

Răstignit pe plai, fără strop de grai.

Iar spre asfințit veni o mioară, dulce, bălăioară,

Cu sufletul stins, coaptă de plâns,

Ce prinse a jeli printre stropi de lacrimi:

”Stăpâne, stăpâne, de m-ai fi ascultat un pic,

N-ai fi înjghebat butic…

Acu’ te-a înghițit pământu’

Pe care paște-n voie vântu’

Și te veghează nopțile,

Luna și cu stelele…

Stăpâne, stăpâne, mi-e greu fără tine,

N-ai fi pătimit nimic

De n-ai fi ridicat butic

În inima munților,

Pe cărarea frunților,

Pe-un tărâm de vis,

Colț de paradis…”