Motto: „Suflet candriu, de papugiu,/Cine să-l înțeleagă?/
Râde plângând, plânge râzând,/Viața o ia în șagă.” (Cântec de petrecere).
La întrebarea: „Vreți ordine și disciplină în țară?” – replica e unanimă: „Daaa!!” Cu toții vor instaurarea bunei rânduieli, a echilibrului și siguranței publice. A unei atmosfere propice vieții sănătoase și demne ferite de seisme sociale, acte de violență, jafuri, crime și alte fărădelegi. Numai că, atunci când vine cineva care să aplice regulile de conviețuire invocate, apare o basculare masivă în sens contrar. De negare sau chiar de eliminare a măsurilor privind asanarea climatului existențial! Viraj explicabil oarecum prin faptul că ordinea și disciplina sunt deseori percepute în mod eronat ca fiind trăsături autoritare și, în consecință, inacceptabile!
Așadar, pe de o parte, râvnim la liniște și protecție, dar, pe de alta, le respingem! Evident că, aici, avem de-a face cu o fractură serioasă de logică generală. A vrea și a nu vrea în același timp desemnează o judecată sumară și labilă de tip scizipar. O gândire profund bifurcată, în care reprezentări juste, firești, coexistă cu atitudini participative și retractile în același timp, relevând o structură psihologică particulară și mai greu de decodat.
Se știe că aplicarea reglementărilor de conduită civică și morală nu vine de la sine. Ele nu pică din cer. Nu se autoproclamă, ci trebuie implementate pe cale juridică și administrativă. Sens în care mâna omului e decisivă, de se încumetă să le introducă. Dacă îndrăznește să le pună pe tapet. Fiindcă habar n-are cum va reacționa populația, câte sudalme, critici și ofense va încasa din partea ei. Riscul de a fi linșat în public e mare, deși el, ca demnitar, e animat de bune intenții apropo de toți semenii. Iar acuma, bineînțeles că e bulversat. Întors pe dos, fiindcă nu pricepe cum de norodul s-a răsucit brusc și-l contestă furibund, deși abia i-a jurat loialitate veșnică! Astfel, din „tiran”, „dictator”, „satrap” și „despot” nu-l scot, ba i-au atârnat și eticheta de „criminal în serie”, întrucât vrea să vâre cât mai mulți interlopi la gherlă.
Zdruncinat de rafala injuriilor la adresa lui, omul a ajuns în impas decizional și n-a mai corespuns. L-au înlocuit cu alt guvernant, care, la rându-i, a eșuat cognitiv și l-au schimbat și pe el cu un căuzaș mai vioi. Să nu vă mai spun ce sărbătoare a fost la înscăunarea lui! Tot natul a dănțuit și a petrecut strașnic, bucuros că, în sfârșit, a apărut căpetenia care va reinstaura normalitatea în țară. Trei zile și patru nopți a ținut zaiafetul poporenilor, care s-au întrecut în laude și binecuvântări la adresa proaspătului cârmaci. Se zgâiau la el ca la soare, găsindu-i mereu însușiri în plus și dorința aprigă de a-i scăpa de tâlhari și bagabonți.
De-atâta dragoste față de el, semenii i-au declarat credință eternă anticipând mult așteptata biruință pe calea stârpirii necuviinței și a furtișagurilor de orice fel. Dar, când să concretizeze măsurile promise, alesul neamului s-a pomenit atacat din toate pozițiile. Numai ocări grele și spurcăciuni i-au auzit urechile, bașca alte învinuiri grave ce perforează până și scoarțele Codului penal. Încât, copleșit de iureșul blestemelor, demnitarul s-a cățărat în aeroplan și-a dispărut definitiv de pe radarele patriei. Păcat de el, căci, într-adevăr, a dorit salvarea țărișoarei, dar n-a reușit.
Abandonând nițel tonul satiric, revin la chestiunea de fond. Și anume, absența unității de voință și gândire. A minimei coeziuni vizând proceduri de cert interes obștesc. Atâta vreme cât oamenii nu cad de acord, nu se poate construi nimic. Când azi renegi ce-ai afirmat ieri, ce credibilitate mai ai? Când te dezici subit de propriile angajamente și îmbrățișezi brusc alte idei și păreri, ce concluzii tragem? Este asta o atitudine temeinică, responsabilă, sau e expresia unei labilități/imaturități ereditare? Unde ne plasăm cu asemenea conduită, în ce grilă psihologică ne încadrăm?
Evident că avem de-a face cu o disfuncționalitate perceptivă majoră. Ori, mai pe șleau spus, cu atrofierea personalității, a stimei de sine, dată fiind (și) precaritatea suportului cultural adecvat. Altminteri, ființa n-ar mai oscila ca ramul în furtună, aidoma orbetelui gata să pice în prima groapă. Ar raționa altfel, corect și concret, cunoscându-și temeinic nevoile/aspirațiile și comportându-se în ton cu ele. Nu acționând haotic, la plesneală, sub imperiul emoției momentane sau a ocheadei iluziilor interpretate ca posibile întrupări în folos personal. Nu tânjind după minuni rapide și nemaipomenite, care să satisfacă setea necurmată de inedit și senzațional!
De bună seamă că aici ne ciocnim de o dedublare a eului, de scindare dramatică a lui. Să vrei și nu se vrei în același timp, să râzi și să plângi simultan, să adori azi ce-ai urât ieri – iată un tablou psiho-afectiv caleidoscopic uimitor și tulburător prin multutidinea sa de nuanțe expozitive. Prin cromatica sa unică și vastă incluzând bogăția unor stări sufletești aparte și în necurmată mișcare, transformare, înnoire. Metamorfoze complexe, de anvergură, grefate pe impulsuri obscure în tandem cu dorințe înăbușite și fantezii proiectate recurent în prim-planul conștiinței.
La prima vedere s-ar părea că acest belșug al trăirilor lăuntrice înnobilează individul prin varietatea și amplitudinea sentimentelor ilustrând un preaplin emoțional de excepție. Un prisos de sensibilitate și simțire, pasiune și senzații pozitive. De certitudine, în definitiv. Însă lucrurile nu stau așa. Dimpotrivă, desele modificări de dispoziție oglindesc taman contrariul. Adică, natura extrem de versatilă și imprevizibilă a omului, fragilitatea opțiunilor sale politico-sociale, dificultatea de a duce un proiect până la capăt. Iar peste toate – un scepticism mixat cu derâderea și luarea în răspăr asociat cu fuga de idei și imposibilitatea de a închega ceva valoros și durabil.
La nivel comunitar, ordinea și disciplina nu pot fi instaurate fără rigoare și o anume asprime, întrucât legea nu se discută, ci se aplică! Dar când s-o folosești strict și prompt – hopa!, răsar protestatarii. Adică exact cei care au răcnit cel mai tare că vor siguranță și rânduială! Și iar încep cu marota lor clasică: „dictator”, „drepturile omului”, „antidemocrat”, „uzurpator” ș.a.m.d. Încât, cu toate strădaniile, nu se poate clădi nimic. Ce înalți azi, mâine se dărâmă, și invers! Taman ca în mitul meșterului Manole, atât de sugestiv pentru mentalitatea fluctuantă a unei bune părți a conaționalilor noștri. Care afirmă negând, și neagă afirmând, ca într-un joc facil și infantil perpetuat la infinit de semeni, cel puțin în aparență, serioși.
În cazuistica asta stufoasă, nu remarcăm doar fragilitatea coeziunii sociale la nivel macro, ci și absența îngrijorătoare a concordanței de opinii referitoare la treburile curente ale obștii. Rar se cade la învoială, căci, invariabil, apar opozanți vehemenți care țipă și urlă că se fură democrația și se instalează tirania sau alte năpaste cumplite. Atenți la cel mai mic derapaj verbal, aceștia votează contra a tot ce suflă și mișcă, invocând cu disperare uzanțele decente, pentru ca, mâine-zi, să lupte cu încrâncenare împotriva lor! Și combat frenetic, nu jucărie, după care, bucuroși de izbândă, râvnesc și mai abitir securitatea derivând din respectarea riguroasă a legii. Sens în care încep o nouă bătălie pentru întronarea ordinei. Dar nu una formală, pur declarativă, ci una completă, drastică, nemiloasă vis-`a-vis de infractori. De toți potlogarii și borfașii ce parazitează instituțiile Statului și care trebuie osândiți exemplar.
Grandios, proximul miting a probat o solidaritate nescontată, până în clipa în care o mâță, rătăcită prin mulțime, s-a cățărat pe podium și a miorlăit în microfon. Imediat, au apărut activiștii de la protecția animalelor și s-au lansat în lungi discursuri privind soarta vitregă a bietelor pisici. Dar nu numai a felinelor, ci, în general, a tuturor patrupedelor urgisite de meandrele existenței și de nepăsarea proprietarilor iresponsabili. Încât, finalmente, din manifestația închinată ordinii și disciplinei, a rezultat o prelegere savantă vizând regnul faunistic în ansamblul său. La observația unora că nu aceasta e tema mitingului, s-a replicat cu argumentul îmbrățișării holistice a realității, fapt ce a generat un entuziasm masiv în rândurile participanților, care au aplaudat și ovaționat în neștire.
O zi întreagă a durat întrunirea, iar, la un moment dat, organizatorii și-au (re)amintit subiectul convocării maselor. Brusc, s-a înălțat un cor de fluierături și huiduieli împotriva degringoladei, harababurii, haosului și anarhiei. Lozinci mobilizatoare răsunau de peste tot, în vreme ce invitați speciali își ascuțeau limbile pledând frenetic pentru asanarea morală a societății prin intronarea fermă și echidistantă a legii. Iar participanții au fost atât de convinși de imperativul respectării întocmai a normalor sociale, încât, în majoritate, au decis… respingerea lor! Motivele? Esența totalitară a reglementărilor. Carența nepermisă de spirit democratic. Îngrădirea autonomiei individului și limitarea accesului la libera informare și exprimare etc.
Polemici înfloritoare și ziceri scăpărătoare au marcat acea memorabilă demonstrație dedicată bunei rânduieli și deferenței reciproce. Și chiar dacă, la terminarea mitingului, nu s-a ajuns la o concluzie acceptată unanim, măcar s-a impus o idee crucială. Anume, necesitatea stringentă și obligatorie de implementare a legislației punitive la nivel național. Dură, aspră, fără compromisuri! Doar ea ne va salva din ghearele dezordinii, ale anomiei distructive! Da, da, numai ea! Cu câteva amendamente, însă, ce vor fi adoptate la următoarea manifestație-mamut contra propriilor păreri.