-pamflet-
Se zice că, uneori, de prea mult bine, omul turbează. Adică, intră într-un soi de revărsare din matcă, întrucât malurile ei strâmte nu-i mai permit traseul domol și firesc de până deunăzi. Nu-i mai îngăduie ruta pașnică, consacrată, fără praguri și capcane, adâncimi ascunse și vârtejuri primejdioase. Iar atunci, pentru a se afirma îndoit, are nevoie de spațiu. De lărgimi cât mai ample și orizonturi vaste oglindind noul său statut. Acela de ins robust și incisiv, croit din armătură și conștient de valoarea sa unică. Și din moment ce e atât de vânjos, simte nevoia să acționeze singur ca un factotum de excepție și providențial. Cu alte cuvinte – să se emancipeze deplin.
Sens în care se desprinde de ortaci, de cimotii și de căuzași, de toți cei ce i-au stat în preajmă și l-au sprijinit la nevoie. Ba l-au ridicat chiar și din glod, când omul nostru s-a afundat în el și era cât pe ce să se înece. De fiecare dată, la ananghie fiind, camarazii l-au ajutat necondiționat, oferindu-i nenumărate dovezi de respect și înțelegere. L-au tratat impecabil, fără discriminări, deși în unele privințe erau în dezacord manifest.
Părăsindu-și binefăcătorii, respectivul a aterizat în alt olat, unde și-a luat soarta în propriile mâini. Era încredințat că va izbândi singur în alegerile obștești în care tocmai se angajase, refuzând orice proptă din partea vechilor parteneri. Ba, mai mult, luându-i și în răspăr cu vorbe grele, de ocară, și învinuiri înșirate ca pe funie. Și cu cât trecea vremea, cu atât își spurca și mai vârtos potrivnicii, uitând reazemul dat cândva de aceștia și socotindu-i dușmani de moarte.
Iar la spartul târgului, ce să vezi? De unde credea că-și va birui toți rivalii în dobândirea caftanului, a ajuns pe un loc de rușine! Taman el, care se închipuia predestinat câștigului gras și necurmat – un fel de zmeu al urnelor și stăpân al adevărului absolut. Al înfumurării sterpe și al semeției vane nutrite din teza unei superiorități, în fond, inexistente, dar dospită îndelung în mintea sa înfierbântată.
Cam așa s-au petrecut lucrurile în mariajul dintre Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat. Precum capra râioasă, urmașii brătienilor și-au ridicat coada și au purces în trombă la torpilarea alianței. Consecința? Antagonizarea graduală și, finalmente, destrămarea convenției. Care învoială – spun analiștii – n-a funcționat baș rău, asigurând stabilitatea țării într-un context geopolitic fluid și amenințător.
Scrutinele prezidențiale și parlamentare au indus în concepția PNL-ului falsa idee că, despărțindu-se de PSD, va obține un scor zdrobitor. Că va „rade” tot, adjudecându-și postul de președinte și majoritatea parlamentară. Calcule greșite, speranțe năruite… Precum se vede, liberalii au dat-o iarăși în bară! O strategie păguboasă i-a adus în pragul disoluției, promovând pe timpul campaniel electorale politici ostile PSD-ului, pe care l-a demonizat în fel și chip, deși a guvernat alături de el!
Dă-i omului Puterea ca să-i cunoști caracterul. Riguros exact! Să recapitulăm: liberalii au distrus promițătorul USL (Uniunea Social Liberală), ni l-au vârât pe gât pe voiajorul Iohannis, iar acuma, prin conduita lor trufașă și agresivă, au pulverizat și coaliția! Un șir de isprăvi reflectând natura lor belicoasă și duplicitară – pofta teribilă de parvenire și dominare. În bătălia aceasta furibundă, nici social-democrații nu s-au lăsat mai prejos și au contraatacat, la rându-le, cu muniție verbală aidoma de „performantă”. Încât, per total, a rezultat o păruială strașnică, de pe urma căreia ambele tabere au avut de pierdut.
Iar aici, PNL-ul a fost principalul actor. Nu i-a convenit să guverneze, aliat doar cu un singur partid, de pe poziții de egalitate. I-a cauzat la sughiț să mențină în continuare tandemul stânga-dreapta, care – repet – n-a cârmuit neprielnic. Nu, n-a dorit așa ceva. O colaborare mai suplă și nemijlocită, comprimând etapele și reducând semnificativ deciziile multiple și inoportune ce ar fi emanat fatalmente din prezența mai multor formațiuni în cabinet. Și acuma, în loc de un partener unic, s-a trezit, cel puțin deocamdată, cu… patru! Încât, se naște o întrebare firească: dacă nu s-a înțeles cu un singur asociat, cum se va armoniza cu un cvartet ce „cântă” în game atât de diferite?!
Având cu totul alte partituri, noile grupări politice vor căuta să-și impună fiecare punctul de vedere, ceea ce, mai devreme ori mai târziu, va conduce la atomizarea raporturilor dintre ele, cu urmări nefaste pentru țară. Din vrajba și gâlceava lor nestrunită vor apărea noi subiecte și problematici, alte chestiuni și prestații ciudate. Apoi: manevre dolosive, scamatorii legislative, conspirații oculte, inginerii financiare… Festival de combinații, lovituri sub centură, șmenuri bugetare, jocuri de glezne, oratorii absurde… Un nesfârșit șirag de perle lingvistice și percepții „extrasenzoriale”, viziuni apocaliptice și profeții reîncălzite la flama credulității și a stupidității incurabile. Din meniul acesta atât de variat și suculent nu vor lipsi acuzele de trădare, de cedare și mituire, de servilism abject, de idolatrizări fanatice și de renegări furibunde. Astfel, ne vom „bucura” de un breviar al tarelor umane mai dihai decât cel conținut în tratatele de medicină legală, unde găsim esența deviațiilor psihologice a lui Homo sapiens.
De bună seamă că ședințele viitorului parlament ne vor desfăta in corpore. Nu ne vom plictisi defel, într-atât de interesante și atractive vor fi. Mai ales când aleșii neamului se vor trimite reciproc la control psihiatric. Sau la dracu, că-i totuna. Ori direct la pușcărie, dacă nu cumva, în răstimp, dispar de pe radarele patriei și sunt găbjiți ulterior în cealaltă emisferă terestră. Va fi un spectacol pe cinste, garantat, pentru care să-i mulțumim Partidului Național Liberal. Prin decizia sa, de-a „divorța” de PSD, ne-a scos din starea larvară, aruncându-ne fățiș în focul existenței. În turația ei culminantă. Una captivantă, plină, la amperajul maxim al metabolismului politic gestionat ireproșabil de tacticieni și strategi cu ștaif.
De regretat postura jalnică în care a ajuns trupa Brătienilor. Dar, capul face, capul trage! Acuma, liberalii culeg roadele amare ale aroganței lor proverbiale și, pare-se, intratabilă. Să crezi cu atâta nonșalanță că vei câștiga ambele scrutinuri, denotă o defazare/ignorare impardonabilă a realității. O conduită precară, amatoristică, în care trufia aristocratică și disprețul față de partener au jucat rolul decisiv. Iar rezultatul final îl știm cu toții. În loc să guverneze împreună, în progres și stabilitate, vor coabita forțat într-un talmeș-balmeș parlamentar vindicativ și turbulent. Un ghiveci insolit și eterogen, insuficient de coagulat pentru a se menține laolaltă multă vreme.
Acceptată de majoritatea românilor, alianța PNL-PSD s-a dovedit viabilă, asigurând statornicia țării. Iar cei ce au distrus-o au fost, din nou, liberalii! O tradiție nefastă face ca tot ce ating să arunce în aer. Exact așa s-a întâmplat și acuma, când și-au imaginat că vor ajunge pe primul loc în preferințele norodului. Halal să le fie! Și să torpileze și pe mai departe, cu același randament, orice construcție politică sau măsură în favoarea națiunii. Ca specialiști în demolări, nu mă îndoiesc că nu vor obține aceleași „performanțe” care le-au asigurat, încă din vechime, celebritatea. Și, evident, veșnica „gratitudine” a neamului.
Slabe nădejdi, însă, ca focoșii peneliști să tragă niscai învățăminte de pe urma chefului de mardeală partinică. Țâfne, fițe și săpături cât încap, bașca încrederea monomană în rostul lor predestinat vizând soarta țării. Care rost nu e nici pe departe așa de important precum au sperat, supraestimându-și cotele de audiență și simpatie în ochii românilor. Ba, dimpotrivă, atracția lor a scăzut semnificativ, răstimp în care, ca adaos compensator, s-au ivit noi forțe politice în peisajul autohton, care complică și mai abitir configurația parlamentară.
Luând în calcul antecedentele arhicunoscute, putem estima că PNL-ul, în viitor, va dinamita cu același succes orice structură guvernamentală la care e parte. Orice proiect viabil în interes național sau zidire dătătoare de încredere și speranță. Iar de nu va fi așa, cu atât mai bine. Până la proba contrarie, însă, succesorii brătienilor rămân o mare dezamăgire.