-pamflet-
Cu referire specială la proximele alegeri prezidențiale, mă bântuie un gând apăsător. Cum va arăta viitorul șef al Statului? Ce hram va purta el? Cum va înțelege (și aplica) actul de guvernare? Va reitera isprăvile predecesorilor sau se va distinge prin atitudini și năstrușnicii și mai zdravene?
Precum știm, am avut deja președinte-dictator (Ceaușescu), președinte-paternalist (Iliescu), președinte-transcendental (Constantinescu), președinte-jucător (Băsescu) și președinte-voiajor (Iohannis). O pleiadă de corifei scoși din urne și plasați în fruntea nației prin voință populară. Prin vot majoritar, astfel că legitimitatea lor postdecembristă nu poate fi contestată. Căci, nu-i așa?, vocea norodului e sfântă și musai ascultată întocmai.
Cunoscând de-acum prestația fiecărui lider în parte, mă întreb, iarăși, nu fără îngrijorare: ce fel de conducător vom avea în urma apropiatului scrutin? Ținând cont de tipologii și de apucături, nu-i exclus să ne trezim cu un președinte-jongler. Ori cu un președinte-autist. Sau cu un președinte-calamburgiu. Poate chiar cu un președinte-proditor, mai știi!?
Adevărul este că te poți aștepta la orice din partea aleșilor neamului, care una promit în campania electorală, iar apoi, odată înscăunați, cârmesc pe șleaul fanteziilor particulare și al nesocotirii cutumelor consacrate. Motiv pentru care mă și îngrozesc la perspectiva că va trebui să suportăm iarăși incompetența, ifosele și sfidarea unor candidați mediocri propulsați întâmplător în vârful piramidei. Și nu pentru scurt timp, nu! Ci neapărat revendicând două mandate, indiferent dacă le merită au ba! Căci numai așa se împlinesc deplin, prin practică și experiență neîntreruptă, altminteri cad în depresie și adio „implementare”, „predictibilitate” și „sustenabilitate”!
Realitatea aceasta, deloc îmbucurătoare, nu trebuie să ne mire. Ea ține de psihologia individului atât de versatilă, duplicitară și interesată. Mai ales când miza e Puterea, mirajul și atractivitatea ei cu totul aparte. Etern seducătoare, ea dinamizează conștiința, oferind aspiranților la fotolii nu doar iluzia supradotării geniale, ci și convingerea monomană a plenipotenței în (mai) toate sectoarele. De aici și amestecul lor în domenii necunoscute, deciziile arbitrare, măsurile eronate și voluntariste, ori, dimpotrivă, încremenirea în proiect. În stagnare păguboasă și letargie prelungită, ca expresie peremptorie a neputinței constructive.
Mărturisesc că m-am săturat deja până la cotor de asemenea politicieni! Dacă li se pot trece cu vederea mici neajunsuri/slăbiciuni pasagere, în schimb, sunt de neiertat apropo de absența a două trăsături psihologice cruciale: lipsa cvasitotală a patriotismului și atrofierea demnității. Capitole la care șefii de stat de până astăzi au fost mereu repetenți. N-au transpirat în afirmarea orgoliului național, n-au cultivat sentimentul înalt al apartenenței sau consolidarea genei identitare a stirpei. S-au mărginit să troneze peste o mare de oameni vrăjiți de ascensiunea lor fulminantă la manetele Puterii. Încât, ideea predestinării a devenit dominantă, cimentându-le credința că sunt favoriții ursitei și, în consecință, autorizați să croiască tot ce poftesc. Să șunteze grosolan Constituția, să interpreteze legile după bunul plac și să intervină intempestiv și abuziv în justiție și în alte compartimente de care n-au habar.
În ce mă privește, aș vota un președinte-normal. Adică, în primul rând, un ins echilibrat. Un om cumpănit, de bun-simț, cu dragoste de țară și osteneală curată în numele ei. Și căruia să-i pese întâi de România – patria sa – și nu de organisme internaționale sau de ONG-uri dubioase și dirijate/finanțate invariabil din străinătate
Un astfel de conducător ar putea deveni un factor coagulant la nivel obștesc, deși spiritul concurențial politicianist, acerb și nemilos, nu-l va menaja. Depinde de motivații și de tăria de caracter, dacă va rezista sau nu asaltului concentric și demolator declanșat de adversarii lui politici. Dar cum seducția guvernării va precumpăni, cu certitudine că nu va ceda ușor dârlogii Puterii și o va proiecta cu întreaga energie și forța necesare. Asta în ipoteza că va beneficia în continuare de sprijinul semnificativ al norodului. Altminteri…
Altminteri, vom avea din nou președinți-saltimbanci, președinți-trepăduși, președinți-doinitori sau președinți-metafizici. O galerie completă de personaje exotice și ciudate, dar chemate să „salveze” țara! S-o scoată din „groapă”, replantând-o pe șina prosperității și a vizibilității mondiale. Pe scurt – s-o relanseze în toate componentele sale definitorii. Ceea ce, barem declarativ, nu e rău. Ba chiar sună bine, căci vorba dulce mult aduce, iar râvnitorii la dregătoria supremă au facondă șlefuită și directețe în uitături. Calități cu care nu doar că atrag atenția electorilor, dar îi și farmecă prin făgăduieli și ziceri împrăștiate la temperatura caldă a înțelegerii umane. Iar câștigul e reciproc: candidatul culege voturi cu ghiotura; alegătorul – zâmbete și promisiuni cu nemiluita.
Spuneam, mai la „deal”, că aș prefera un șef al Statului ponderat și patriot. Însă m-am răzgândit. Nu cred că ar fi cea mai potrivită soluție. Cel puțin, nu la momentul acesta. Mai sunt și alte variante, așa că e de unde selecta. Numai că, aici, dăm de o necunoscută. Ce ne facem dacă urnele ne varsă un președinte-zărghit? Din ăla care confundă stângul cu dreptul și se hlizește la Constituție mai dihai ca pălmașul la talonul de pensie!? Poate fi ceva mai rău de atât? Da, poate. De pildă, un președinte-cosmic. Avantajul ar fi că, navigând intens prin spațiul sideral, rar l-ar vedea cineva la post, iar motive de gâlceavă sau de răzmerițe n-ar mai exista. Și unde mai pui că vidul l-ar steriliza integral, redându-l comunității în parametri inițiali ai genezei.
Mda, aici e o problemă. Aparent, gravă și complicată. Zic „aparent”, fiindcă, în fond, nimic nu e un dat inexorabil și definitiv. Există soluții și alternative pentru orice, numai să vrei a le găsi și aplica. Tocmai această prespectivă m-a luminat, sporindu-mi cota optimismului în justețea și necesitatea unei opțiuni electorale corecte. Adică ancorate în realitate, nu în fantasme de doi bani și închipuiri tembele. Motiv pentru care, cugetând adânc, m-am hotărât. Chiar cu riscul de a părea demodat, voi alege un președinte-teafăr. Din acela sănătos tun, cu capul pe umeri, control al motricității și fără hlizeală. Fără accese de hăhăit anapoda sau de muțenii „asurzitoare”. Fără derapaje temperamentale și eschibiții vulgare apreciate ca reacții colocviale și „democratice”. În esență – un compatriot integru și dedicat misiunii încredințate de nația care și-a pus nădejdea în el și nu mai vrea să fie (iarăși?) dezamăgită.
Știu, portretul pare exagerat, chiar neverosimil, întrucât un asemenea exemplar uman este (aproape) imposibil de găsit. Și totuși, să nu disperăm. Poate, nu-i exclus să apară și un astfel de semen care să ne convingă prin decență, maniere și inteligență ziditoare. Și, mai cu seamă, printr-o infuzie de patriotism autentic, ca să arate norodului că el e pe primul loc în cadrul preocupărilor sale și nu directivele organismenor suprastatale externe sau presiunea agențiilor stipendiate generos de te miri cine.
S-au mai văzut și minuni, deși profilul evocat n-ar trebui să constituie o excepție, ci o regulă. Una firească, robustă, în acord cu datele bunului-simț și ale realităților cotidiene. Numai că, dincolo de intențiile pozitive, apar mai mereu și ispite negative subordonate altor interese decât cele naționale. Altor combinații, planuri, scopuri și idei, altor alișverișuri și învârteli. Toate cu impact nefast asupra tuturor, ca într-o nesfârșită (și blestemată) horă a neputinței generalizate și întreținută ocult la nivel decizional.
Este un adevăr de care ne-am ciocnit nu rareori, încât acordarea unui credit amatorilor de funcții înalte devine problematică. Tocmai de aceea, înainte de-a plasa votul în urnă, să ne gândim de zece ori. Nu de alta, dar ce ne-am face dacă ne-am pomeni cu un președinte-somnambul? Ne-ar place? Evident că nu. Însă, să zicem mersi de s-ar întâmpla așa, fiindcă există o variantă și mai nocivă. „Ce poate fi mai periculos decât un președinte adormit?”, veți comenta. Iată ce: un președinte-canibal! Caz în care aș prefera, de departe, un președinte-hologramă!