-scheci-
(Flancată de doi ambulanțieri, o femeie este adusă în cabinetul medicului psihiatru. E trupeșă, nurlie, în jur de treizeci de ani.)
DOCTORUL (înșurubând stiloul): Ce e cu doamna?
UNUL DIN AMBULANȚIERI: A încercat să se sinucidă. A salvat-o în ultimul moment.
DOCTORUL: Poftim? Cine a salvat-o?
AMBULANȚIERUL: Un pieton. Victima a vrut să se arunce de pe podul „Armonia”. Tocmai încălecase balustrada, când a apucat-o de braț.
DOCTORUL (spre nou-venită): Așa e? Ați plănuit să vă curmați zilele?
FEMEIA (murmurând): Lăsați-mă în pace…! Fac ce vreau cu viața mea!…
DOCTORUL: Desigur… Dumneavoastră decideți cum trăiți. Numai că, aici, e altceva de… (Se oprește din vorbit și croiește un semn, în urma căruia ambulanțierii părăsesc încăperea.) … comentat. Înțelegeți?
FEMEIA (ocolindu-i privirea): Nu înțeleg nimic.
DOCTORUL: De ce? N-am fost suficient de clar? (Pauză.) Uitați, reformulez întrebarea: ce v-a determinat să recurgeți la acest act disperat?
FEMEIA (răbufnind): Am fost violată! Repetat!!
DOCTORUL: Da?!… Cine e făptașul?
FEMEIA: Toți!
DOCTORUL (nedumerit): Care „toți”?!
FEMEIA: Instituțiile statului.
DOCTORUL (mirat de-a binelea): Adică?! Nu pricep…
FEMEIA (timorată): Astă-primăvară… chiar de paște… m-a siluit odrasla primarului. Când l-am reclamat la poliție, șeful de post mi-a spus că mă ajută, apoi m-a încălecat în sediu. Un călărit țapăn, la voltaj maxim, c-am umblat trei zile crăcănată.
DOCTORUL (exclamând): Incredibil! Chiar omul legii să se preteze la…
FEMEIA (întrerupându-l): Stați, că mai e. După viol, m-am dus la preot, să mă spovedesc. Popa m-a ascultat, pe urmă, brusc, a sărit pe mine și mi-a tras-o strașnic, la podea. Atunci am simțit adânc lucrătura sfântului duh, că prea a fost părintele focos. Da’, în fine, scap și din capcana lui și merg la gară. M-am suit în tren și, în loc să ajung acasă, în Jecmănești, m-am pomenit la Furtuleasa! Au încurcat ăia macazu’, ori nu știu ce dracu au făcut! Controlorul a poftit și el să mă necinstească, însă m-am ascuns sub banchetă și nu m-a dibuit.
DOCTORUL (săltând brațul drept): O clipă! Chiar ați trecut prin toate astea?
FEMEIA : Credeți că inventez?
DOCTORUL (retractil): Nu zic… Însă totul pare, așa, ireal.
FEMEIA: Vă asigur că vă declar numai adevărul. Dar, dacă vă plictisesc…
DOCTORUL (intempestiv): Nu, nu…! Continuați!
FEMEIA (aranjându-și tivul fustei): În ultimele zile, am avut parte de ghinioane în serie. Am comandat, prin internet, un aspirator. Și ce credeți c-am primit?
DOCTORUL: ?!
FEMEIA: O cursă de șoareci. La supermarket – marfă expirată. La bancă, mi-au dispărut economiile din cont. La promoție ne-au păcălit, că ne-au băgat pe gât doar marafeturi stricate. La bloc, administratorul a fugit cu banii asociației și l-au dat în urmărire generală. Se zice c-a roit-o cu amanta în nu știu ce insule, unde e veșnic cald și verdeață duium. (După o pauză.) Ca și cum astea n-ar ajunge, mai am un necaz. Cât casa de mare!
DOCTORUL: Legat tot de hărțuirea sexuală?
FEMEIA (foindu-se pe scaun): Apropo de soțul meu. Mă bănuie.
DOCTORUL: De ce?
FEMEIA: De necredință.
DOCTORUL: De infidelitate?
FEMEIA: Da.
DCTORUL (tușind protocolar): Vă suspectează de adulter, dar, într-un fel, e de înțeles.
FEMEIA (fixându-l cu privirea): Adică?
DOCTORUL (schițând un surâs): Sunteți tânără… frumoasă… Ten stil piersică, păr blond și ochi negri. O combinația mai rară, recunosc…
FEMEIA (impetuos): Să știți că nu l-am trișat niciodată. Ionel e un soț bun și țin la el. Fiindcă și el mă iubește.
DOCTORUL: Nu mă îndoiesc. Totuși, nu vă înțeleg poziția.
FEMEIA: În ce fel?
DOCTORUL: Dacă afirmați că-l iubiți, de ce intenționați să vă despărțiți de el?
FEMEIA (surprinsă): Dar eu nu divorțez!
DOCTORUL: Sinuciderea nu-i tot un gen de divorț? De abandon? Cel drag, nu rămâne singur?
FEMEIA: Nu neapărat. Se va însura curând și mă va uita.
DOCTORUL: Credeți?
FEMEIA: N-am încotro.
DOCTORUL (notând ceva într-un registru): Să recapitulăm! Multiple agresiuni sexuale, înșelăciuni online, zdruncinare spirituală, haos în transporturi, debandadă și promiscuitate în administrație… Pe scurt – harababură generalizată și lipsa perspectivei întremătoare. Împrejurări ce au favorizat apariția și instalarea depresiei ca ingredient principal al unei afecțiuni psihice cu potențial evolutiv. (Părăsește scaunul și, venind la fereastra cabinetului, scrutează verdele gazonului dinaintea clădirii.) Cu atâtea năpaste pe cap, nu-i de mirare că ați cedat nervos. Dar de aici și până la suicid e, totuși, cale lungă. Garantez că aveți destule resurse interioare pentru a vă remonta. Dețineți două atuuri, de ce nu le folosiți?
FEMEIA (cu jumătate de glas): Ce atuuri?
DOCTORUL: Tinerețe și aspectul fizic.
FEMEIA (croind o grimasă): Vax! Până acuma, ele mi-au adus numai suferință. (Pauză.) Ce contează frumusețea, dacă n-ai liniște din cauza ei?
DOCTORUL (revenind la birou): Apropo de liniște. Vă trimitem, cu salvarea, la sanatoriul nostru. Veți sta acolo o perioadă și, în urma tratamentului, vă asigur c-o să depășiți intervalul nefast din viața personală.
FEMEIA (ușor impacientată): Unde, ce sanatoriu?
DOCTORUL: Într-o zonă colinară, propice meditației și relaxării.
FEMEIA (ridicându-se brusc de pe scaun): Nu merg nicăieri! Vreau acasă! (O podidește plânsul, apoi se reașează și-și șterge lacrimile cu buricele degetelor.)
DOCTORUL (cu blândețe): Vă rog să vă calmați. Aveți încredere în noi. În determinarea noastră de-a vă reda sănătatea. Pentru asta, însă, trebuie să colaborăm în avantajul ambelor părți. Dar mai ales al dumneavoastră.
FEMEIA (îngăimând): Degeaba mă amăgiți… Ce mi-am propus, tot am s-o fac. Pe drum, în pădure, acasă… Oriunde am ocazia.
DOCTORUL: Momentan, vă macină gândurile negre, însă ele vor dispărea.
FEMEIA (continuând să bocească): M-am săturat de toți și de toate…! Pretutindeni – numai nenorociri: crime, violențe, jafuri…! Bețivani, drogați și curvărăsaie cât încape! Prăduiri c-an codru, molime și accidente… (Pauză.) Nu mai rezist! Nu mai vreau!! Nu sunt obligată să îndur la nesfârșit asemenea calvaruri! Decât așa, mai bine pierită!
DOCTORUL (conciliant): Se vede că sunteți supărată rău.
FEMEIA (ștergându-și ochii cu podul palmei): „Supărată”? Puțin spus! Dar știți ce mă încurajează?
DOCTORUL: ?!
FEMEIA: Că mă voi elibera. Curând. Poate chiar mai repede decât bănuiți. Fiindcă toți sunt ticăloși.
DOCTORUL: Așa, la grămadă?
FEMEIA (sentențios): Fără excepții!
DOCTORUL: Sunteți prea drastică în aprecieri. Există și oameni cumsecade. Altruiști, dezinteresați, dedicați semenilor… De ce-i vârâm de-a valma în aceeași oală? (După o pauză.) Avem destui binefăcători…
FEMEIA: Pe care i-ați întâlnit, probabil, dumneavoastră. Eu – nu! N-m avut șansa asta.
DOCTORUL: Hm… Vom trăi și vom vedea. (Apasă butonul încastrat în tăblia biroului și, la scurt timp, apar ambulanțierii care aduseseră pacienta la consultație.) O transferăm pe doamna la sanatoriu. Rămâne în custodia noastră. (Pauză.) Iată aici biletul de internare, la pavilionul 26. Atenție la traseu, fiindcă n-au astupat gropile. Când terminați, mă informați telefonic.
UNUL DINTRE AMBULANȚIERI: În regulă, domnule doctor… (Se răsucește spre pacientă și-i pune, ușor, mâna pe umăr.) Haideți, doamnă, să mergem.
FEMEIA (azvârlindu-i brațul în lături): Ia laba de pe mine, libidinosule! Crezi că nu te cunosc? Pe amândoi vă știu, desfrânaților! Nu m-ați violat, atunci, în garaj, ca pe o iepuroaică? (Se ridică de pe scaun și flutură arătătorul spre medic.) Și tu, depravatule, ce te hlizești la mine? Te scalzi în dezmăț și apoi pozezi în sfânt! Îți închipui c-am uitat orgia din antreu, când am stat capră și mi-ai pus-o de „n” ori? Așa un destrăbălat – mai rar! (Pauză.) Iar acuma, ce? Vreți să mă închideți la balamuc și să mă înțepați pe rând? Îngheța-v-ar „seringile”, craidonilor!