Astăzi, orice s-ar spune, trăim vremuri palpitante. Din cauza veștilor electrizante, a succesiunii lor torențiale, nu prea mai ai timp să te odihnești. Să respiri normal, în ritm domol și sănătos. Dimpotrivă, viețuim accelerat, la cota maximă a tensiunilor generate de schimbarea spectaculoasă a paradigmelor existențiale. Și care, evident, răstoarnă vechile raporturi în relațiile interstatale, consacrând noul sub toate aspectele sale. Iar aici avem parte de o evoluție fulminantă a calității și cantității mărfurilor, care îmbracă trăsături deosebite. Chiar revoluționare dacă ne gândim la complexitatea și efectele lor în câmp practic și social.
Modificarea cea mai importantă este dată de restrângerea gamei sortimentale ale produselor la câteva repere esențiale. Decât sumedenie de accesorii și bricolaje ieftine, mai bine un set de lucruri de înalt nivel tehnologic și competitiv. Și care, ca valoare adăugată, întrece orice marfă existentă actualmente pe piață. Așa se și explică interesul major pentru ea și rapiditatea cu care e achiziționată, indiferent de preț.
În competiția aceasta frenetică avantajul reciproc e sacrosanct. Vânzătorul își umple traista cu parale, iar cumpărătorul exultă de bucurie că a pus mâna pe ceva aparte. Atât de diferit, încât îi asigură un somn liniștit indus de pacea sufletească pe deplin întremătoare. Câtă vreme posedă asemenea facilități, siguranța sa și a familiei sale e pecetluită, iar perspectiva-mai mult decât promițătoare. Fiindcă întotdeauna va putea târgui noi loturi de produse similare din stocurile refăcute uimitor de repede, pentru ca fiecare amator să aibă de unde alege. Și, de bună seamă, nu de varietate și valoare duce lipsă. Ci, poate, de eficacitate. Le-ar dori mai fiabile, mai percutante, cu aport energetic scăzut, dar cu rază de acțiune considerabil extinsă. Autonomia lor e remarcabilă, desigur, însă nu e suficient. Există loc de ajustări, de progres susținut pe calea îmbunătățirii performanțelor deja atribuite. Cum ar fi, de pildă, sporirea încărcăturii transportate. Sau accelerarea panoramărilor nocturne în scoarță geologică. Ori capacitatea de stimulare a fluxurilor sanguine pendinte de fazele lunii ș. a.
Bogățiile acumulate în urma unui asemenea negoț sunt uriașe, umplând de satisfacție inimile părtașilor. Și de ce n-ar fi așa, din moment ce fiecare e mulțumit de afacere? Beneficiarul a dat un ban, cam piperat, e drept, dar a și primit ce poftește! Ofertantul, la rându-i, a obținut un profit baban, mai vârtos decât cel scontat, fapt ce-l încântă pe de-a-ntregul. Împrejurare în care și solicitantul și distribuitorul se declară fericiți că au parafat o tranzacție strașnică, ce i-a proiectat în lume ca pe adevărați ași ai mercantilismului triumfător.
Din acest punct al relatării, abandonez tonul sibilinic și cârmesc pe traiectul limpede al redactării. Și unde observăm cu toții o mutație bizară intervenită în tiparele consacrate ale existenței noastre, cu referire specială la comerțul mondial. Aici, în domeniul acesta vast și divers, se petrec lucruri uimitoare. Cum ar fi, bunăoară, răsturnarea fățișă a raporturilor comerciale tradiționale axate pe schimbul de bunuri cu destinație pașnică și înlocuirea lor cu angrenaje și dispozitive cu dedicație militară. Pe scurt – cu arme!
Pare-se că negoțul cu praf de pușcă tinde să-l sufoce pe cel clasic, probabil prea „demodat” în răstimp. Încât, din nefericire, asistăm la o nouă cursă frenetică a înarmării pe toate planurile și calibrele. De la marile puteri la cele mai mici state există o poftă strașnică în dotarea cu armament. Nu obiecte de larg consum, nu medicamente, nu educație, nu utilități stringente, ci mitraliere! Nu ameliorări ale vieții comunitare, ci tancuri, avioane și tunuri! Nu învățământ și protejarea faunei și a florei, ci submarine, sateliți de spionaj și rachete! Nu salvgardarea vieții, în fond, ci focoase nucleare periclitând perpetuarea speciei umane!
Acesta este tabloul întristător al zilelor noastre. Goana smintită după supremație globală, ca hegemon absolut, în care sunt angrenați „greii” planetei. Și care, nefiind mulțumiți cu ce au, râvnesc și mai mult! Chiar totul, de parcă au pus monopol pe Terra și numai lor li se cuvine rolul de lideri „providențiali”.
Dacă fiecare dintre aceștia ar sta la el acasă, climatul politic internațional s-ar detensiona semnificativ, iar riscul unui conflict atomic generalizat s-ar diminua considerabil. Altminteri, vor pieri și ei în iadul radioactiv declanșat de inconștiența și megalomania lor incurabile. Și atunci, când există certitudinea anihilării reciproce, unde e logica?! Cui folosește o asemenea eventualitate terifiantă?!
Evident că nimănui. Nici măcar un singur cronicar nu va supraviețui, care să consemneze în analele omenirii că aici, pe Terra, a ființat cândva o civilizație înfloritoare și care, din ambiția, orgoliul și prostia unor potentați vremelnici, a fost nimicită într-un război apocaliptic. Însă, dacă decidenților nu le pasă, nouă, poporenilor de rând, ne pasă. E drept că noi nu pierdem trilioane de creițari – cum s-ar întâmpla cu dregătorii temporari și acoliții lor – dar pierdem ceva infinit mai valoros: Viața! Avuție pe care, moralmente, n-au voie să ne-o ia, fiindcă n-am primit-o cadou de la dânșii și nici n-am câștigat-o la bursele din capitalele lor prospere.
Așadar, în loc de întrecere în economie, instrucție, sport, cercetare științifică, am ajuns să concurăm în fabricarea de… bombe! Nu de locuințe, uzine, așezăminte culturale, ci de pușcoace! Care mai de care mai sofisticate și mai „performante”! Performante în… ce?! În sfârtecarea ta, ca om, firește! Altfel, cum le apreciezi eficacitatea? Randamentul, echilibrul calitate – preț, cum le evaluezi? Doar probându-le practic pe pielea inamicului, care, la rându-i, te împroașcă cu snop de ghiulele târguite de la același furnizor. Și care vinde arme cu toptanul nu pentru a escalada un conflict, ci, din contră, ca să-i pună capăt cât mai repede.
Natural că beligeranții apreciază in corpore atitudinea democratică a acestuia și, în consecință, se încing și mai abitir cu durde și muniții, ca să isprăvească o dată războiul. Sigur că securitatea lor presupune un cost ridicat, dar ce nu fac ei în cinstea păcii râvnite din răsputeri? Ca s-o dobândească, sunt în stare să cheltuiască și ultima firfirică din visterie, ce va poposi în conturile negustorilor de armament. Și care, sensibili la pretențiile și gusturile clienților, le oferă marfă extra, cu însușiri letale de maximă precizie.
Precum vedem, soluția dezamorsării unei bătălii nu rezidă în interzicerea/eliminarea exporturilor de echipamente militare, ci în intensificarea diseminării lor pe toate palierele și meridianele mapamondului. Strategii armiilor au conchis că doar așa se obține victoria, burdușind taberele cu proiectile „inteligente” și mortiere „selective”, care te și salută din zbor. O fi așa ori ba, poți să-i contrazici? Să le pui la îndoială reputația dobândită în „teatre de operațiuni” faimoase?
O experiență însușită rămâne un bun câștigat și n-o poate contesta orice pârlit de „civil”. Orice fârțângău ce se crede as în materie ostășească, dar habar n-are ce înseamnă pregătirea de luptă. Efortul permanent în concretizarea tacticii, a strategiei conducând la biruința finală, după ce ți-ai spulberat toți potrivnicii, iar pe linia frontului n-a mai rămas nici fir de iarbă!
Realizată la parametri calculați, izbânda (re)confirmă contribuția decisivă a arsenalului modern în adjudecarea succesului. Ghidaj cu laser, senzori electronici, termoviziune, sistem cibernetic, conexiuni satelitare – toate superlative ale minții umane dedicate armoniei și progresului. Cât privește desuetul negoț cu produse banal-tradiționale, mai dă-l încolo! Anacronismul lui, zău, e inacceptabil! Ce, conține el vectorii tehnologiei futuriste? Speranța zilei de mâine? Trambulina propulsării în miezul științei pure, de unde poți accesa codul cunoașterii absolute? Mă îndoiesc.
Dacă până deunăzi eficiența economică se cuantifica în volumul și calitatea mărfurilor de larg consum, astăzi acești indicatori se circumscriu produselor cu destinație cazonă. Pe scurt – complexul militar-industrial tinde să egaleze și chiar să devanseze „oponentul” de factură civilă! Aici se regăsește acuma performanța, criteriul omologării și al plasării pe podium nu al automobilelor, de exemplu, ci al… blindatelor! Nu al aeronavelor de pasageri, ci al supersonicelor de vânătoare! Nu al vapoarelor de croazieră, ci al submarinelor ticsite cu rachete nucleare!
Adepților noii „reforme” economice – recte marile puteri – le convine de minune celebra maximă ”Si vis pacem, para bellum” (lat. Dacă vrei pace, pregătește-te de război). Dar nu numai ele sunt încântate de faimoasa expresie, ci și țările mărunte cu PIB confidențial și populații rărite ciclic de uragane tropicale. Deși n-au vecini cu care să se încaiere, importă, totuși, mari stive de arme în scop preventiv. E bine să ai întotdeauna stocuri de pulberi și cartușe, căci nu se știe niciodată cine te pândește din umbră și-ți vrea repauzarea prematură.
Și uite-așa, mesagerii firmelor de armament circulă în toată lumea, oferind la discreție minunatele unelte ale concordiei universale. Schimbul mi se pare cât se poate de echitabil. Vânzătorii câștigă valută cu toptanul, iar cumpărătorii își asigură o securitate beton, chit că rămân fără o lețcaie în hazna și se îndatorează pe viață instituțiilor financiare. Datori, datori, dar liberi! Cu arsenalul achiziționat – fie și la suprapreț – vor sonda cu încredere viitorul. În caz de asediu, pot riposta, fiindcă au cu ce. Și, mai cu seamă, au prieteni care vor sări mereu în ajutorul lor, sporind oricât tonajul echipamentelor de toate profilurile și utilitățile. Căci pacea e bună, dar e scumpă și musai întreținută adecvat. Adică nu impusă brutal, cu forța, ci inserată blând, elegant, pe aripile imaculate ale arhanghelilor pacifiști.