-scenetă-
Personajele:
AVOCATUL
CLIENTUL
IULIANA – soția clientului
(Un cabinet de avocatură. Bărbatul de la birou aude o bătaie în canat și ridică privirea de pe registrul dinaintea sa.)
AVOCATUL: Intră! (Ușa se deschide încet și pătrunde un ins între două vârste, blond, de statură mijlocie.) Bună ziua! Cu ce vă putem servi?
CLIENTUL: Să trăiți! Știți… aș avea o problemă…
AVOCATUL: Penală?
CLIENTUL: Poftim?
AVOCATUL: De natură penală?
CLIENTUL: A! Nu, nu… Civilă. Mai precis, una domestică.
AVOCATUL (tușind protocolar): Presupun că vreți să divorțați!
CLIENTUL: Ați ghicit. După zece ani de căsnicie.
AVOCATUL: Decizia dumneavoastră e fermă?
CLIENTUL: Adică?
AVOCATUL: E definitivă, ori o mică supărare de moment?
CLIENTUL: N-am niciun dubiu: e categorică!
AVOCATUL: În cazul acesta, luați loc.
CLIENTUL: Mulțumesc. (Se așază pe scaun, răstimp în care juristul aprinde o țigară și trage cu nesaț fumul în piept.)
AVOCATUL: Așadar, ați hotărât să vă separați…
CLIENTUL: Întocmai.
AVOCATUL: Din vina cui?
CLIENTUL (prompt): A ei, firește!
AVOCATUL: De ce, nu e gospodină?
CLIENTUL: Nu despre asta e vorba.
AVOCATUL (lepădând scrumul în cafetieră):
AVOCATUL: Dar, despre ce?
CLIENTUL (inspirând adânc): Mă trișează…
AVOCATUL: La bani?
CLIENTUL: Nu. Cu bărbații.
AVOCATUL: Vă încornorează?
CLIENTUL: Da.
AVOCATUL: De când?
CLIENTUL: Nu știu exact. De un timp.
AVOCATUL: Și ați descoperit abia acuma?
CLIENTUL: Da. Bine, suspectam eu ceva, însă n-am intervenit imediat. Am lăsat lucrurile în suspans, dar ele au luat o turnură urâtă.
AVOCATUL: Hm… Poate vă înșelați.
CLIENTUL: În ce sens?
AVOCATUL: Asupra infidelității soției.
CLIENTUL (nedumerit): Ce vreți să spuneți?!
AVOCATUL: În locul dumneavoastră, n-aș fi atât de sigur.
CLIENTUL: Nu înțeleg…
AVOCATUL (didactic): Apropo de adulter. Mai gândiți-vă. Mai meditați… La nervi, câte nu face omul?
CLIENTUL (ritos): Vă asigur că demersul meu e pe deplin justificat și dacă am stabilit să…
AVOCATUL (întrerupându-l): Domnul meu, nu mă îndoiesc de asta. Sunt convins că acționați în cunoștință de cauză. Dar totuși, despărțirile nu-s ușoare. Ele sunt stresante. Apoi, împărțirea averii, partajul… Nu mai pomenesc de onorariu, cheltuielile de judecată! Toate astea presupun trei lucruri: nervi, timp și bani. Vă asumați aceste riscuri?
CLIENTUL: În totalitate!
AVOCATUL (strivind mucul în cafetieră): Hm… Observ o încrâncenare maximă în ce vă privește. (După o pauză.) Îmi permit o mărturisire: sincer, nu-mi plac divorțurile.
CLIENTUL (surprins): Adică?!
AVOCATUL (doctoral): Eu judec chestiunea și din alt punct de vedere. Social și demografic.
CLIENTUL: Și ce legătură are asta cu mine?!
AVOCATUL: Are, are… Nu vedeți că tot mai mulți oameni se înstrăinează? Că tot mai multe căsnicii se duc de râpă? Și ce înseamnă fenomenul? Împuținarea cuplurilor și, implicit, reducerea natalității. E un proces extrem de îngrijorător și de preocupant, nu credeți?
CLIENTUL (croind o grimasă): Mda…
AVOCATUL (energic): Repercusiunile pe termen lung sunt catastrofale și nu putem rămâne indiferenți. Gândiți-vă că ne depopulăm în ritm alarmant și implacabil. Și cine e culpabil de situația creată? Cine? Vă spun eu: noi toți purtăm vina. Dar mai ales voi, cei ce doriți să renunțați la atributele sacre ale familiei: procreare, educație, statornicie… Într-un cuvânt – vigoarea și viitorul nației!
CLIENTUL (fâstâcit de pledoaria celuilalt): Bine, dar, în cazul meu, realitatea e mai gravă decât vă imaginați. Menajul comun e compromis iremediabil.
AVOCATUL: Chiar? Nu mai e loc de întors?
CLIENTUL: Nicidecum! Nici măcar în vis!
AVOCATUL: Hm… Baș că mă faceți curios. În fond, ce s-a întâmplat? Relatați-mi pe larg.
CLIENTUL (încruntându-se nițel): Domnule avocat… Cum să vă spun… (Tușește și-și șterge nasul cu batista.) Soția mea a ajuns în ultima fază a decăderii conjugale. (Pauză.)
AVOCATUL: Continuați!
CLIENTUL: Are doi amanți.
AVOCATUL: Doi?!
CLIENTUL: Pe ăștia îi știu eu. Însă mai are unul la serviciu. Chiar pe șeful ei.
AVOCATUL (curios): Și ea unde lucrează?
CLIENTUL: E secretară la o firmă.
AVOCATUL: Aha, înțeleg! Combinația clasică dintre șef și subaltern.
CLIENTUL: Corect!
AVOCATUL (scriind ceva în bloc-notes): E o simplă supoziție sau o certitudine?
CLIENTUL: Certitudine, evident. I-am urmărit și i-am văzut deseori împreună, după program. Pentru a-i surprinde, m-am transformat în detectiv.
AVOCATUL (aprinzându-și o nouă țigară): Parcă ziceați de încă doi ibovnici. Cine sunt?
CLIENTUL (mușcându-și buza inferioară): Vecinii mei. Sasu și Dorel.
AVOCATUL: I-ați prins în flagrant?
CLIENTUL: Nu chiar. Dar, în timp, am strâns o droaie de indicii.
AVOCATUL (părăsind jilțul și venind în centrul încăperii.) Deci, îi imputați consoartei dumneavoastră trei derapaje conjugale majore!
CLIENTUL (stârnit): Ce ”derapaj”, domnule avocat? Trădare în toată legea! Cu cine vrei și cu cine nu vrei!
AVOCATUL (măsurându-l atent): Doar nu susțineți că a mai ”sărit” și alte ”garduri”!?
CLIENTUL (săltând din umeri): Mai știi!?… În privința ei, nu garantez nimic.
AVOCATUL: Interesant! Pare un caz deosebit.
CLIENTUL: Este. Are un avânt vulcanic.
AVOCATUL: Soția?
CLIENTUL: Da. Nu ieși la cale cu ea.
AVOCATUL: E violentă?
CLIENTUL: Are și duritate. Însă mă refer la pat.
AVOCATUL: Mai clar, vă rog…
CLIENTUL (ocolindu-i privirea): Vă spun, da’ rămâne între noi.
AVOCATUL: Mai încape vorbă? Confidențialitatea e sfântă!
CLIENTUL (pe ton coborât): Te rupe la orizontală! Nu-i rezistă nimeni! E nurlie și fragedă ca o codană de la munte.
AVOCATUL (aplecându-se nițel spre el): Zău?! Vă referiți la… la ”hopa-țupa”?
CLIENTUL (umezindu-și buzele): Îhî… E zvârlugă în piele de drac!
AVOCATUL: Înseamnă că are temperament, nu glumă!
CLIENTUL: Au, maica-mea! Da’ ăsta nu-i un avantaj, ci un defect.
AVOCATUL: Credeți?
CLIENTUL: Absolut! Dacă tot mănânci și nu te saturi niciodată, cum se numește asta? Nu e o boală?
AVOCATUL (meditativ): Da, ar putea fi…
CLIENTUL (cu un gest de resemnare): Vedeți, nu m-am gândit până acuși…
AVOCATUL: La ce?
CLIENTUL: La starea ei. La suferința ei. Discutând aici, cu dumneavoastră, parcă mi s-a luat o pânză de pe ochi. (Pauză.) Probabil că m-am pripit.
AVOCATUL (reocupându-și locul la birou): Cu ce?
CLIENTUL: Cu divorțul.
AVOCATUL (inhalând un ultim fum de țigară): Doriți să-i mai acordați o șansă?
CLIENTUL (șovăielnic): Hm… Păi… de ce nu? Abandonezi un om beteag? Nu știu de ce, însă am impresia că săvârșesc un păcat prea greu. În definitiv, am un copil cu ea.
AVOCATUL (ridicându-se brusc în picioare): Nu v-aș sfătui să renunțați acuma. Din experiența proprie, vă dezvălui un secret: cel mai dificil moment e acela al primului pas. O dată croit, scapi de tensiuni și angoase fiindcă realizezi că te-ai înscris pe traiectoria ce duce spre eliberare. Aici se relevă tăria de caracter a omului, determinarea lui întru reușită. De aceea, repet: nu dezertați acuma!
CLIENTUL (aburindu-i-se privirea): Aveți dreptate, dar…
AVOCATUL (incisiv): După atâta sperjur, ce credit mai merită? Sperați să se îndrepte? Să-și revină?
CLIENTUL: S-au mai produs minuni…
AVOCATUL (arborând o mască blazată): Iluzii! Din câte mi-ați istorisit, deduc că femeia e irecuperabilă. (După o pauză.) Ea e de acord cu anularea căsătoriei?
CLIENTUL: Presupun că da. Încă nu mi-a răspuns precis, doar așa, evaziv. (Pauză.) Știți ce bănuiesc?
AVOCATUL: Ascult.
CLIENTUL: Că nu și-a clarificat îndeajuns sentimentele. Da, da! Asta e explicația. Caz în care, regret, nu pot să merg nici eu mai departe.
AVOCATUL (sceptic): Sunteți sigur?
CLIENTUL: În mare, da.
AVOCATUL: Bine, cum poftiți. Nu vă pot obliga. Însă, referitor la sentimentele soției, am o sugestie. Trimiteți-o, mâine seară, la mine.
CLIENTUL (nedumerit): De ce?!
AVOCATUL: S-o evaluez psihologic. În toți parametri. N-ați știut până acuma, dar nu sunt un simplu avocat.
CLIENTUL (mirat): Nu?!
AVOCATUL (cu un accent trufaș): Posed și o licență în psihologie. Adică citesc în sufletul persoanei și culeg informații esențiale despre ea.
CLIENTUL: Scuzați-mă… Într-adevăr, n-am știut.
AVOCATUL: Nu-i nimic. Nu scrie pe fruntea mea că am terminat două facultăți.
CLIENTUL: Mă bucur că am cunoscut un om deștept ca dumneavoastră. Felicitări!
AVOCATUL (schițând un surâs): Mulțumesc…
CLIENTUL (sculându-se de pe scaun): Atunci… domnule avocat… vă trimit nevasta. Mâine seara, cum ați stabilit. Să vorbiți cu ea și să vedeți în ce fază e. Și, mai ales, ce vrea, ce are de gând?
AVOCATUL: În ordine, nicio grijă! O examinez și apoi am să vă comunic concluziile. În funcție de rezultat, demarăm acțiunea sau o stopăm. E bine așa?
CLIENTUL (strângându-i, recunoscător, mâna): Perfect! Ne revedem poimâine. (Dă să iasă, când se oprește brusc și se pocnește cu palma peste frunte.)
AVOCATUL: S-a întâmplat ceva?
CLIENTUL (mijind ochii): Mi-a venit o idee. De ce să mai așteptăm până mâine, dacă putem s-o facem azi?
AVOCATUL: Consultația?
CLIENTUL: Păi! Am isprăvi mai repede și ne-am lua o povară de pe cap.
AVOCATUL: Chiar! Devansăm acțiunea.
CLIENTUL: Soția e acasă. Îi telefonez acu’ și în zece minute ”aterizează”.
AVOCATUL: Are mașină?
CLIENTUL: Bolid. Turbo. I-am cumpărat-o în urmă cu cinci ani, de ziua ei de naștere. A comentat câta apropo de marcă, dar, în final, s-a potolit. I-am și spus: ”Ghiocel, nu-ți ajung două sute de cai putere? Cât mai vrei?”
AVOCATUL (curios): Și ce-a zis?
CLIENTUL (sastisit): Ei, palavre de clacă… (Scoate celularul, presează o tastă și așteaptă cu aparatul la ureche.) Ciao! Eu sunt. Uite care-i treaba. Am găsit un avocat super, care vrea să vorbească cu tine. Cum?… Da, da, în problema noastră… Vino cât poți de rapid pe strada Viforniței numărul șase! Poftim?… Unde e? E paralelă cu splaiul Mateloților. Vila are o firmă cu neon la poartă. Eu…? Ce-i cu mine? Nu, doar tu cu el, între patru ochi. Hai, că e chestie serioasă și ne ajută pe amândoi! Ce?… Lasă, comentăm după aia. Omul te așteaptă. (Închide mobilul, apoi, spre jurist.): Eu nu asist. O să-mi povestiți cum a decurs consultația.
AVOCATUL: E o decizie înțeleaptă. În mod cert prezența dumneavoastră ar inhiba-o, perturbând acuratețea confesiunii. Căci, stimate domn, vreau să-i aplic o metodă novatoare de introspecție psihologică. Ea a fost îndelung probată în laboratorul minții mele și nădăjduiesc să obțin rezultate semnificative și durabile.
CLIENTUL: Grozav! Să aflu și eu, în sfârșit, ce vrea muierea asta!? Care e menirea ei în viață? De ce a cârmit pe șleauri deocheate? Credeți că pretind prea mult?
AVOCATUL: La toate întrebările care vă frământă, veți primi răspunsuri adecvate.
CLIENTUL (deschizând ușa): În regulă. Vă urez succes! (Părăsește încăperea și, nu peste mult timp, apare consoarta lui. Poartă fustă scurtă, pantofi cu toc înalt și o ie albastră, transparentă, cu decolteu adânc.)
AVOCATUL (întâmpinând-o culant): Sărut mâna, doamnă. Bine ați sosit!
FEMEIA: Numele meu e Iuliana. Puteți să-mi spuneți Lili.
AVOCATUL (frecându-și palmele): Sunteți amabilă… (Trage scaunul și, cu un gest, o invită să ocupe loc. Musafira se așază picior peste picior și rămâne cu privirea ațintită asupra gazdei.) Așadar, să trecem la subiect. Soțul dumneavoastră mi-a relatat, în mare, istoricul relației dintre voi.
IULIANA: Poftim?… Care ”istoric”?
AVOCATUL: Al conviețuirii… Al coabitării voastre.
IULIANA (tăios): Fiți serios, domnule! Vă luați după idiotul ăla?
AVOCATUL (surprins): Nu înțeleg…
IULIANA: Traiul cu el nu poate avea decât o singură denumire: chin.
AVOCATUL: Chiar așa?
IULIANA: Întocmai. Nu ajunge că e scrântit, dar mai e și neputincios!
AVOCATUL: În ce sens?
IULIANA (croind o grimasă): Al bărbăției.
AVOCATUL: Adică… nu face față la…
IULIANA: Exact. E terci! Fleașcă!! Mămăligă!!!
AVOCATUL: Incredibil! N-aș fi bănuit așa ceva. Soțul dumneavoastră e un tip zdravăn, bine clădit.
IULIANA (schițând un surâs): Aparent, domnul meu. Aparent…
AVOCATUL: Mă rog… Și acesta e motivul discordiei conjugale?
IULIANA: Unul dintre ele.
AVOCATUL: De ce? Mai sunt și altele?
IULIANA: Suficiente cât să divorțez instantaneu.
AVOCATUL: Asta e și poziția soțului?
IULIANA: Părerea lui mă interesează mai puțin. Aici e vorba, în primul rând, de voința mea, deși…
AVOCATUL (îngânând-o): ”Deși”…
IULIANA: … am observat o încrâncenare tot mai pronunțată în ultima vreme. S-a durificat, neîndoielnic.
AVOCATUL: Știți ce nu pricep eu? Cum poate un bărbat să abandoneze o femeie atât de frumoasă? Cred că nu realizează ce comoară are lângă el. (Părăsește jilțul și, apropiindu-se de bar, ia o tavă cu două păhărele, pe care le umple cu lichior.) Imediat prepar și o cafea. Puteți fuma, dacă doriți.
IULIANA: Da? E voie?
AVOCATUL: Desigur. Și eu pipez.
IULIANA (aprinzându-și o țigară mentolată): Aveți un birou spațios. Și bine dotat.
AVOCATUL (măgulit): După atâția ani în branșă, ce să zic? Meritam și eu un loc de muncă agreabil, nu?
IULIANA: Normal. Nu degeaba se spune că fiecare primește ce i se cuvine.
AVOCATUL: Corect. Sau, cu alte cuvinte, cum îți așterni, așa dormi. E o zicală pe care n-ar trebui s-o uităm niciodată.
IULIANA: De acord. Înțelepciunea populară e mereu actuală, chit că o ignorăm de atâtea ori.
AVOCATUL: Întocmai. (După o pauză.) Vă propun să ne mutăm pe canapea. E mai comod și-mi pot detensiona spatele.
IULIANA: Vă jenează sciatica?
AVOCATUL: Un lumbago păcătos! Pe partea stângă.
IULIANA: Asta nu-i așa grav. Se poate trata.
AVOCATUL: Cu perseverență și conștiinciozitate învingi beteșugul. (Plasează tava, scrumiera și păhărelele pe o măsuță cu rotile și o împinge lângă canapea, apoi iau loc pe suprafața elastică, vișinie, mărginită pe latura dinspre perete cu un spătar tip fagure.) Ce distrat sunt! Am uitat de cafea!
IULIANA (expulzând un rotocol de fum): Lăsați, nu vă deranjați. Am mai băut azi o porție, așa că…
AVOCATUL: Nici eu nu mor după ea. Agreez mai mult vinul.
IULIANA: Da? Și eu.
AVOCATUL (binedispus): Ia te uită! Avem gusturi comune. (Se duce la bar și revine cu o sticlă de un litru și jumătate împodobită cu inscripții și etichete viu colorate.) Flaconul ăsta l-am căpătat când am finalizat cu succes o speță a naibii de încâlcită. E un vin rar, de colecție. Eu zic să-l încercăm, ce părere aveți?
IULIANA: Dacă doriți…
AVOCATUL: Sincer, sunt și eu curios ce aromă are. Că de preț – ce să mai vorbim!
IULIANA: Cu siguranță că e scump.
AVOCATUL: Scump? Puțin spus. E costisitor, motiv pentru care nu-i la îndemâna oricui. (Pauză.) Atunci… renunțăm la lichior și ne concentrăm pe ”lacrima” strugurelui, nu?
IULIANA: Mai bine. Nu prea sunt cu dulciurile.
AVOCATUL: Țineți la siluetă, ceea ce nu-i rău. Din contră! (Îndepărtează țoiurile cu lichior, aduce o pereche de pahare din cristal și, destupând butelia, toarnă vinul în ele.) Sănătate și să fie într-un ceas bun!
IULIANA (ridicând cupa): Să fie!
AVOCATUL (plescăind din limbă): Cum vi se pare? Merită reclama?
IULIANA (sorbind iar din rubiniu): Are un iz deosebit… Ceva între smochin și rodii. Sau curmal…
AVOCATUL (aprobând din cap): E spuma florei mediteraniene, esența miresmei elevate dospite în cuva generoasă a soarelui meridional. E unul dintre cele mai minunate daruri ale naturii hărăzite omului. Iar dacă asociezi acestui elixir magic și un chip superb ca al dumneavoastră, ai înainte imaginea aproximativă a perfecțiunii.
IULIANA (strivind mucul de țigară în scrumieră): Mă flatați, domnule avocat. De altfel, nici nu mă mir fiindcă sunteți specialist în meșteșugul frazelor.
AVOCATUL (umplându-și cupa și bând cu sete din ea): Ce să-i faci, deformație profesională. Dacă juriștii n-au ”papagal”, atunci cine?
IULIANA: Mai sunt și scriitorii…
AVOCATUL: Da, însă ei nu se expun ca noi. Noi luăm în piept realitatea, pe când ei o inventează. E o diferență majoră, nu credeți?
IULIANA: Nu știu, nu mă pricep…
AVOCATUL (surâzând): Ei, nu! Sunteți mai dotată decât vă închipuiți. Din toate punctele de vedere.
IULIANA (golind cupa cu vin): Și care sunt ele?
AVOCATUL: Poftim?
IULIANA: Punctele de vedere.
AVOCATUL: A! Păi… fizic, intelectual… Și celelalte calități… care zac latent.
IULIANA (împingându-și bustul înainte): E cald aici. N-aveți aer condiționat?
AVOCATUL: Cum să nu! Doar că, temporar, instalația e stricată. Am sesizat firma, însă reparația trenează. (Părăsește canapeaua și deschide o parte a ferestrei, după care își reocupă locul.) Așa, e mai bine. Se mai răcorește nițel. (Pauză.) Dar, ce-ați făcut? Văd că mi-ați umplut paharul! Pentru reciprocitate, îngăduiți-mi să vă torn și eu. (Întinde mâna la cupă, răstimp în care survolează cu privirea conturul sânilor presând diametrul iei. Înghite în sec, apoi ochii îi cad pe pulpele albe și pline ale musafirei, pentru a poposi la final pe chipu-i fraged, senin și expresiv.)
IULIANA (ușor impacientată): S-a întâmplat ceva?
AVOCATUL (completându-i licoarea din pahar): Ce să se întâmple? O, ba da! Un moment de ”reculegere” indus de bogăția tabloului. (Saltă cupa și i-o înmânează, pe urmă ciocnesc și beau pe rând.) Excelentă agheasmă! Însă, mai presus de ea, e prezența dumneavoastră aici.
IULIANA: Aș fi preferat să nu mă aflu aici.
AVOCATUL: Vă displac cumva?
IULIANA: Nu e vorba de asta, ci de ipostaza mea. Nu mă găsesc în cea mai fericită perioadă a vieții.
AVOCATUL: Înțeleg. Vă macină problema cu divorțul.
IULIANA: Mda… Și încă altele.
AVOCATUL (golind paharul): Nu vă consumați. Chestiunea aceasta o rezolvăm noi. E sarcina ce ține de tagma noastră.
IULIANA: Voi, avocații, polițiștii, pompierii și medicii, aveți meserii ingrate.
AVOCATUL (mirat): În ce sens?!
IULIANA (zâmbind eteric): Sunteți extrem de utili și, totuși, ar fi bine să nu vă întâlnim niciodată.
AVOCATUL: Interesantă remarcă! Și conține mult adevăr.
IULIANA (încrucișându-și picioarele și aplecându-se nițel spre gazdă): Sper ca el să fie de partea mea.
AVOCATUL: Cine?!
IULIANA: Adevărul. Să am câștig de cauză.
AVOCATUL: Desigur. Dialogul acesta este unul preliminar. Pur informal. Discuția aprofundată, pe fond, o vom programa la altă dată.
IULIANA: Cum doriți. Numai să mă ajutați. Să scap, în sfârșit, din labele acelui nenorocit!
AVOCATUL: Îl urâți?
IULIANA (energic): Poți să nu urăști un monstru? Îl detest din toată fibra mea și tocmai de aia contez pe sprijinul dumneavoastră.
AVOCATUL (punându-i mâna pe braț): Încrederea acordată mă onorează. Și, evident, mă obligă.
IULIANA (surâzându-i galeș): Sunteți drăguț. Nu știu de ce, dar îmi inspirați siguranță. Ciudat! E un sentiment pe care nu-l am în fața oricărui bărbat.
AVOCATUL: Chiar?!
IULIANA: De bună seamă. (Pauză.) Nu mai aveți vin în cupă! Pot să vă servesc?
AVOCATUL: Bineînțeles, stimată doamnă…
IULIANA: Puteți să-mi spuneți Lili. E mai… mai…
AVOCATUL … intim, nu?
IULIANA: Exact. Și mai potrivit. (Îi umple paharul cu vin, pe care gazda îl bea din două-trei înghițituri, apoi își aprinde o țigară și trage câteva fumuri la rând.) Iertați-mi indiscreția, dar aș vrea să vă întreb ceva.
AVOCATUL (mărinimos): Orice!
IULIANA: Sunteți însurat?
AVOCATUL: De un car de ani. Și am doi copii.
IULIANA: Să vă trăiască!
AVOCATUL: Mulțumesc…
IULIANA: Și ea… cum e?
AVOCATUL: Nevasta?
IULIANA: Da.
AVOCATUL: Printre ele… Nici prea prea, nici foarte foarte.
IULIANA: Adică?
AVOCATUL: E cam bleguță. Însă e gospodină. Face crăpelniță picantă și e expertă în murături. Îmi convine că e discretă și nu mă sufocă cu prezența ei. Ca acuma, de pildă. Sunt singur în hardughia asta și pot lucra nestingherit.
IULIANA: E plecată undeva?
AVOCATUL: La munte. Cu odraslele. Are o soră acolo și trage deseori la ea. Fiind mai în vârstă, o ajută cu treburile, una-alta…
IULIANA: Înseamnă că are multe calități.
AVOCATUL (fluturând din mână): E… Ca fiecare om. Lumini și umbre, piscuri și hârtoape… (Cască.) Nimeni nu e perfect, nu? (După o pauză.) Dar, ce, numai eu beau? (Ia sticla, își umple paharul și completează și cupa musafirei.) Așa, ce mai tura-vura! Să-i dăm cep! (Ciocnesc și-și reaprinde țigara, care, în răstimp, se stinsese, apoi cască din nou, repetat.)
IULIANA (răsucindu-se către el): Să nu-mi spuneți că vă curtează somnul!?
AVOCATUL (semețit): Pe mine?!… Exclus! (Cască iară și inspiră adânc, smucind de gulerul cămășii.)
IULIANA: Nu vă simțiți bine?
AVOCATUL (sorbind-o din ochi): Poftim? Să-l văd eu pe ăla care nu-i în largul său în preajma unei zâne ca dumnea… Ca tine, Lili. (Pauză.) Ești ca o stea… Un luceafăr gonind bezna muritorului de rând…! Ah, ce minune! (Cu mâna la gură, maschează un alt șir de căscături, până sughiță zgomotos și-și reazămă ceafa de spătarul banchetei.) Ce naiba, vinul ăsta…
IULIANA (încordată): Ce-i cu el?
AVOCATUL: E tare. Mă sucește rău de cap!
IULIANA: Ați amețit?
AVOCATUL: M-a toropit. Mi-a povestit că-i o băutură specială… da’ nici așa!
IULIANA: Cine v-a atenționat?
AVOCATUL (coborându-și pleoapele): Directorul… ăla care mi-a dăruit-o…
IULIANA (grijulie): Dacă vă e rău, prepar urgent o cafea. Auziți? (Neprimind răspuns, se apleacă deasupra bărbatului, moment în care acesta alunecă spre dânsa, prăbușindu-se cu fruntea în decolteul ei. Cu gesturi ferme, îl desprinde de pe ea și-l readuce la poziția inițială, după care, scoțând celularul din poșetă, tastează numărul de acasă.) Ascultă, Virgile! Craidonul a adormit abia acuma. Cum?… I-am dat o doză dublă de somnifer. Într-adevăr, e rezistent, dar l-a doborât. Ce anume?… Fii calm, n-a apucat să mă violeze. Am calculat totul la milimetru… Da, da… Fantele e înstărit, fără discuții. L-ai scanat la precizie când ai cercetat terenul și l-ai îmbrobodit cu divorțul. Ce…? Oho, avem ce căra! Vino repede cu furgoneta! Dacă biroul e atât de luxos, îmi închipui ce-o fi în restul vilei! Ei, na! Parcă nu știu! Normal că ne mișcăm rapid. Repet adresa: strada Viforniței numărul șase. Așa, perfect! Da, da… Hai, bagă viteză!