-scheci-
(Revizorul școlar participă la un curs de perfecționare pedagogică și răspunde chestionărilor elevilor.)
ELEVUL: Domnule inspector… E adevărat că, dacă ai prea multă carte, ești un ratat?
REVIZORUL (intrigat): Fii serios, băiete! Cine ți-a spus tâmpenia asta?
ELEVUL: Păi… atunci de ce nea Scotocescu, care-i intelectual, e falit, iar Mișu Coțofană, care n-are școală, e stup de pitaci?!
REVIZORUL (mirat): De ce?!
ELEVUL: De lovele, de parai… Te zidește în ei, să mor! Și atunci, pe bune, nu e mai deștept ca toți filozofii ăștia?
REVIZORUL (măsurându-l chiorâș): Cine e mai deștept?
ELEVUL: Mișu Coțofană. Ori Nicu Baracudă. Sau Fane Cremosu… Ca să nu mai pomenesc de Tică Zbici, care-l depășește și pe Jery Clonț – patronu’ de la ”Pa&Pusy”. Tică e un lord, ce mai! Știți ce mi-a parlat într-o zi?
REVIZORUL: N-am de unde să știu…
ELEVUL (însuflețit): Dau bot în bot cu el, la colț, și-mi zice: ”Bă handicapatule, vrei să rămâi ciumete? Să curgă boarfele de pe tine și să n-ai ce îndesa în plisc? Zi-i, asta vrei?” ”Nu!” – i-am ciripit. ”N-am chef să fiu calic.” ”Atunci ascultă la mandea”, mi-a spus. ”Ești pârguit la minte, ai față de artist… Așa că te iau la mine.” ”Unde mă luați?”, l-am tras de limbă. ”La afaceri”, zice. ”Dacă percutezi fest, te umpli de parale și ești fericit.” (După o pauză.) Ce părere aveți, dom’ inspector? Mai rentează să vin la ore?
REVIZORUL (surprins): Bineînțeles că da. Cum să abandonezi studiile?!
ELEVUL (scărpinându-se la noadă): Tică Zbici susține că mă prostesc la școală, adică mă ratez. ”Uită-te la mine” – mi-a povestit. ”Eu n-am decât patru clase, da’ îi bag în jeb pă ăia cu facultă. Păi ce, au ei biștarii mei? Au cheagul meu? Hai sictir!” Așa mi-a declarat, să dispar de vă trombonesc!
REVIZORUL (clătinând din cap): Și ce-ai de gând să faci?
ELEVUL (cu siguranță): Să mă angajez la el, normal. Știți câte firme are?
REVIZORUL: Habar n-am.
ELEVUL (admirativ): Patru. Și are nevoie de oameni.
REVIZORUL: Bine, dar ești în ultimul an de liceu. Nu e păcat să renunți baș acuma la carte?
ELEVUL (decis): Nuuu! E timpul să termin cu chinul ăsta. Sincer, îmi ajunge ce-am buchisit până acu’.
REVIZORUL (croind o grimasă): Chiar așa?!
ELEVUL: Egzact. Uitați, vă mai destăinui un secret. Tică Zbici m-a pus la probă. Mi-a dat un extreporal.
REVIZORUL (corectându-l): Extemporal.
ELEVUL: Da, da… Ex… ter… În fine, înțelegeți `mneavoastră… Și l-am lăsat mască!
REVIZORUL: Pe cine?
ELEVUL: Pe Zbici.
REVIZORUL (mirat): La ce materie?
ELEVUL (descumpănit): Cum adică?!
REVIZORUL (repetând): La ce materie? La ce disciplină?
ELEVUL (concentrându-se): A! Pricep. La artimetică. I-am ”fluierat” din tabla înmulțirii.
REVIZORUL: Și?
ELEVUL: Am avut succes colosal. Tică Zbici a jurat că am stofă de combinagiu și că o să mă facă contabil. (Pauză.) Ce părere aveți, nu e mortal?
REVIZORUL (înghițind o gură de apă): Îți recomand, totuși, să te mai gândești. Să nu iei decizii pripite și apoi să regreți.
ELEVUL (semețit): Ce să regret, domnule? Treaba e oablă și musai să profit de ocazie. (Încetează din sporovăit și, sumecându-și mânecile bluzei, își ridică brațele împestrițate cu tatuaje reprezentând nuduri în diferite poziții.) Vedeți, m-am pictat la salonu’ lu’ Zbici. Săptămâna viitoare, pe joi, am iarăși programare la el.
REVIZORUL: Pentru ce?
ELEVUL: Ca să-mi montez cercel în ureche. Și agrafă în nas. Da’ mai poftesc și altceva.
REVIZORUL: Anume?
ELEVUL (vizibil emoționat): Ștangă în buric.
REVIZORUL: Tu vorbești serios?
ELEVUL: Bravo! Sută la mie!
REVIZORUL: Hm… Și de ce-ți trebuie astea? La ce-ți folosesc?
ELEVUL: Pentru senzații. Așa e moda astăzi. Iar cine nu e cu ea, e idiot. Și eu nu vreau să fiu idiot. Adică să rămân în urmă. Ca să-și bată alții joc de mine și să mă arate cu degetul. Nu cred c-aș suporta rușinea, pe cinstite! (Pauză.) Și padre al meu are.
REVIZORUL: Ce?
ELEVUL: Lițe și table. Și tijă în pleoape.
REVIZORUL (exclamând): În pleoape!?…
ELEVUL (imperturbabil): De ce vă mirați? Vărul meu, Dolomică, și-a tras și nit în bărbie. O să-mi montez și eu unu’, da’ mai încolo, când voi prăsi destui mangoți. Fiindcă vreau să fie din aur curat sau diamant, nu din argint, ca a lui Dolomică, înțelegeți?
REVIZORUL: Ba nu prea înțeleg.
ELEVUL (nițel derutat): De ce?! Vă depășește capacitatea?
REVIZORUL (ignorându-i întrebarea): Hai să revenim la chestiuni serioase. Problema e: ce-ai de gând să faci? Cum întrevezi viitorul? Sau mai concret: Ce aștepți de la viață?
ELEVUL (căscând sănătos): Să-mi livreze ce poftesc.
REVIZORUL: Și ce poftești?
ELEVUL: Păi… nu v-am spus? Să-mi dea mălai… gagici… motorizate… Un ogeac mișto. Și respect, că ăla-i de bază. Care nu te respectă, nu merită stima ta. (Coborând tonul.) Știți, eu nu sunt atât de pretențios. Mă mulțumesc și cu excursii pe insule, nu doar pe continente. De ciugulit, o pot face și la pensiune , nu neapărat la hotel, unde am auzit că haleala nu-i totdeauna extra. Iar cu distracția, pe bune, mi-e paralel cu cine mă combin. Să fie proaspătă și veselă, cu ”pescaj” valabil și jar în uitătură. În rest, e vrăjeală în varză. Pe cu…
REVIZORUL (întrerupându-l): Bine, bine… Ajunge. Nu știu care va fi reacția directorului când va afla că intenționezi să părăsești liceul. De aceea, te sfătuiesc să mai meditezi.
ELEVUL (sărind ca ars): Eu?!… Să mai iau meditații…?! Nici mort! Ce, am căpiat definitiv?
REVIZORUL (conciliant): Liniștește-te… Nu să iei lecții, ci să cugeți în plus la situația ta. La destinul tău. Asta am preconizat să-ți transmit.
ELEVUL (încruntându-se): Tromboane! Știți că n-aveți voie să mă stresați. Vreți să vă acuz de presiune? De… de… na, cum se cheamă? De torționarism? Eu sunt sensibil și cu depresie, și nu suport hărțuielile. I-am trântit-o și lu’ Secetă, când m-a decojit la poker: ”Am pus la bătaie mobilul, ceasul, medalionul bunicii… Mi-ai umflat și ultima firfirică, iar acu’ mă ușurezi și de blugi? Bine mă, i-ai și pe ăștia, da’ să știi că atunci mă spânzur și te faci vinovat de moartea mea.” Gealatul s-a speriat și mi-a lăsat țoala că, altminteri, mă întorceam în curu’ gol acasă. Am bolit o săptămână de ciudă și de necaz. Mi-am revenit greu și numai după ce l-am falimentat și eu pe Limonadă – un șuț de trei lulele. Însă am recuperat câta din paguba dintâi, iar chestia m-a calmat oarecum. De nu – esplodam, în puii mei!
REVIZORUL (inspirând adânc): Repet: domnul director nu va fi încântat dacă te retragi de la școală.
ELEVUL (zâmbind malițios): De dânsul să nu vă faceți griji. Garantez că nu se va încontra.
REVIZORUL (sceptic): Pe ce te bazezi că nu se va împotrivi?
ELEVUL (cu siguranță): Pe cele două baterii cu rubiniu topite împreună la terasa ”Licurici”, unde directorul are o cadână.
REVIZORUL (holbându-se la el): O … ce?!
ELEVUL: O gagică. Picoliță. Arzoaică de categoria lux. I-am prins în obțaid, motiv pentru care șefu’ n-o să-mi bage strâmbe când o ușchesc de la voi. N-am dreptate?
REVIZORUL (deconcertat): Bine, bine, ia loc… Vom mai analiza problema ta între patru ochi, cu alt prilej. (Răsuflă ca după un efort, smucește de nodul cravatei și-și aruncă privirea spre fundul clasei.) Mai vrea să intervină cineva? (Zărește o fată cu mâna paratrăsnet și dă aprobator din cap.) Hai, spune! Cum te numești?
ELEVA: Nefertiti. Și vreau să vă întreb ceva.
REVIZORUL: Te ascult…
NEFERTITI: Ce părere aveți de cea mai nouă meserie? Cea de pițipoancă.
REVIZORUL (zgâindu-se la ea): Piți… ce?!
NEFERTITI (examinându-și decolteul generos): Pițipoancă. Tipă de gașcă. Sau coruptă. Ori retardată.
REVIZORUL: Și de ce dorești să ajungi așa?
NEFERTITI: Fiindcă aud mereu: ”Uite la pițipoanca asta ce avere are!” Sau: ”Ce mișto le merge corupților! Au de toate și-i doare-n pix!” Sau: ”Retardații ăștia sunt cei mai băftoși. Nici să fi halit rahat nu agoniseau atâta!”
REVIZORUL (articulând anevoie cuvintele): Tu… ești… Unde crezi…
NEFERTITI (intempestiv): Ce, nu vă simțiți lejer? Pariez că vă chinuie prostata, că se vede pe fason. Da’ nu importă. Vă trag un masaj la ”clopot” și vă scap de belea.
REVIZORUL (albit de-a binelea la chip):Doamne, mă sufoc…! N-am aer… mă înăbuș!… Ești incredibi…
NEFERTITI (retezându-i vorba): Fiți calm, că nu pretind tarif. O fac din plăcere, ce dracu’!