-scheci-
Personajele:
TATĂL
FIUL
MAMA
(Bucătăria unui apartament de bloc. Tustrei, la masă, servesc cina.)
FIUL (înghițind un cub de brânză): Ați auzit de ultimul tărăboi?
MAMA: Poftim? Iarăși un scandal?!
FIUL: Și încă unul monstru! Eram la Pavilion când s-a întâmplat.
TATĂL (ridicând privirea din farfurie): Și ce s-a întâmplat?
FIUL: Război în lege. Măcel din ăsta, sincer, n-am mai văzut!
MAMA: Chiar s-au bătut?
FIUL: Bravo! La podea!
MAMA: Tu glumești!
FIUL: Ce să glumesc, mamaie? Potop de pietre și de răngi, ca în filme! Au făcut praf tot holul! Nicio vitrină n-a mai rămas întreagă! Până și grilajele le-au smuls și le-au îndoit ca pe niște bețe!
TATĂL: Chiar așa?!
FIUL: Pe bune! Dacă nu venea poliția, jandarmeria și pompierii, dărâmau și pereții!
TATĂL: (rupând un crâmpei de pâine): Și de ce s-au ciomăgit?
FIUL: Din cauza unui vedete.
TATĂL: Adică?!
FIUL: E vorba de Penalita Sfârc.
MAMA: N-o cunosc. N-am auzit de ea.
FIUL: Nu, fiindcă e nouă în branșă. Da’ e mortală, în puii mei! Are ”hoit” și papagal fantastic!
TATĂL (intervenind): Bon, bon, dar care a fost pricina? De ce s-a aprins fitilu’?
FIUL (tăind o felie de salam): Un fan de-al ei a declarat că, la un chef, Penalita a ținut furculița în mâna stângă. Celălalt simpatizant – că în mâna dreaptă.
TATĂL (curios): Și care e adevărul?
FIUL (surâzând vag): Niciunul. Diva n-a avut furculiță, ci lingură!
TATĂL (înveselit): Adică i-a cam lăsat în ceață!
FIUL: Ba, mai mult: i-a băgat în tornadă!
MAMA: Da, dacă ne gândim ce-a urmat. (După o pauză.) Nu credeți că s-a-ndesit violența? Că ne copleșește?
FIUL (mestecând bucata de mezel): Pe mine mă întrebi?
MAMA: Indiferent pe cine. Peste tot – numai ciondăneală și chelfăneli!
TATĂL: Ai dreptate. Ciorovăieli și răfuială cât încape! Parcă s-a răzvrătit satana și-și cerne deasupra noastră toate zoaiele!
MAMA (oftând): C-așa-i, zău! Ne-am înrăit nespus și nu știu de ce.
TATĂL (sorbind o gură de vin): De ce te miri? Unde nu-i civilizație, nimic nu e.
FIUL: Just! Ce poți cere unor sălbatici care-s montați doar pe distrugere și prăduială? Le pretinzi maniere elegante? Stil de salon? Haida-de!
MAMA (gustând un crâmpei de șuncă): În ritmul ăsta… ne ducem de râpă. Lege – ioc; ordine – așijderea… Habar n-am încotro vâslim.
FIUL (împăciuitor): Lasă, nu te necăji. Mai sunt și oameni, adică familii, care se înțeleg. Cum ar fi a noastră, de pildă.
TATĂL: Da, dacă există o chestie.
FIUL (interesat): Anume?
TATĂL (golind vinul din pahar): Respectul. Care e sfânt și decisiv. Greșesc cumva?
FIUL: Deloc. La fel socotesc și eu.
MAMA (zâmbind larg): Mă bucur că sunteți de aceeași părere. Adică suntem, fiindcă o împărtășesc și eu.
TATĂL: Așa, nevastă, cugetăm la unison. Ceea ce înseamnă că ne respectăm. Iar de aici, ghiciți unde putem ajunge? (Se uită când la soție, când la flăcău și, neprimind niciun răspuns din partea lor, continuă.) La armonie. La pace, înțelegeți?
MAMA (exclamând) A, da! Normal că acolo.
FIUL (ținându-i isonul): Bineînțeles! Liniștea sufletească e cea mai importantă. Da’ nu întotdeauna te ajută.
MAMA (mirată): Cum așa?!
FIUL: Păi… Când mergi în alt cartier și te agață gagiii, ce faci? Le tragi și tu în freză cât poți, înainte să-ți umfle ei mufa. Dacă ai vână și scapi, te poți considera băftos al naibii.
MAMA: Bine, dar duhul blândeții…
TATĂL (întrerupând-o): Bre, femeie, n-ai auzit ce-a ciripit fii-tu? La trosneala, ca la trosneală. Că doar n-o sta să-l pocească de zor, ca fraieru’!
FIUL (decis): Asta în niciun caz! Nu m-ai învățat tu să nu rămân dator nimănui?
TATĂL: Ba bine că nu!
FIUL: Și că, de primesc o labă, să nu întorc și celălalt obraz?
TATĂL: Corect.
FIUL: Vezi, mamaie, tata m-a instruit okei, încât mă descurc în orice daraveră.
TATĂL (cu un accent de mândrie): M-aș fi mirat să nu! Doar ești din vița mea, dă-te-n visterie!
MAMA (inspirând adânc): Eh, voi, bărbații… Mereu năpustiți și gata de arțag. Una-două vă sare muștarul și nimeriți cu oiștea-n gard.
TATĂL (plesnindu-se cu palma peste frunte): Stai, că mi-a picat fisa!
MAMA: Adică?
TATĂL (spre băiat): Tipa aia… de care ne-ai povestit…
FIUL: Penalita Sfârc?
TATĂL: Da, da… Acu’ mi-am amintit. Cu ea e o daraveră mai țapănă.
FIUL: În ce sens?
TATĂL (golind încă un pahar cu vin): Cică deține un record.
FIUL: Da?!… În ce domeniu?
TATĂL: Al organismului.
FIUL: Zău?! Bănuiam eu că-i deșteaptă.
TATĂL: Brici! Are cei mai lungi craci din românime!
FIUL (înseninat brusc): Du-te! Chiar e adevărat?
TATĂL: Sută la sută!
FIUL (entuziasmat): Asta da veste! De azi înainte avem și noi cu ce defila peste hotare. (Ia sticla, își umple paharul și soarbe rapid tot conținutul.) Îți dai seama… concursuri internaționale, parade, ședințe foto… Ce mai, o nebunie întreagă! Iar mai presus de toate, un nou renume pentru noi.
TATĂL (nedumerit) Care ”pentru noi”?!
FIUL: Pentru țară.
TATĂL: Te referi la un alt… cum se cheamă… La un nou brand?
FIUL: Păi! Ai altă deschidere, vizibilitate mai bună… Realizezi ce șanse avem?
TATĂL (pleoștindu-se nițel): Mda… Însă mai e o problemă. Când și-a asigurat copanele contra unui tomberon cu verzișori, experții au stabilit că un țurloi e mai scurt cu 0,1mm decât celălalt. Ceea ce, natural, i-a scăzut din valoare.
FIUL (intempestiv): Și ce? Tu n-ai o ureche bleagă? Iar mamaia nu-i ceacâră?
MAMA (intervenind): Și tu ai un cusur.
FIUL: Știu. Degetele de la picioare. S-au încălecat.
MAMA (cu regret): Așa te-ai născut. Am încercat să le îndrept, dar nu s-a putut.
FIUL: Lasă, mamaie, nu te consuma. Defectul nu m-a împiedicat să mă dezvolt și să practic sportul.
TATĂL (fixându-l acru): Nu te-a frânat să ai un fizic baban, însă nici prea mult creier n-ai dobândit.
FIUL (surprins): De ce?!
TATĂL: De-ai fi posedat materie cenușie în plus, mi-ai fi spus că am ureche bleagă? Și că mă-ta e zbanghie?
FIUL: N-am vrut să…
TATĂL (retezându-i vorba): Ce legătură e între cotoaiele pițipoancei și urechea mea? Ce, mă confunzi cu ea?
FIUL (defensiv): Ți se pare.
TATĂL (tăios): Când vei fi la casa ta, acolo să faci mișto de cine vrei. Deocamdată, stai la mine și nu-ți permit obrăznicii din astea. Pricepi?
MAMA (croind o grimasă): De ce te legi de băiat? Nu te-a jignit cu nimic.
TATĂL (biciuind-o cu privirea): Tu să taci! Nu te băga! Odorul tău și-a închipuit că nu mă prind de figură.
MAMA (timorată): Te rog, nu țipa…! Aud vecinii și…
TATĂL (tot mai înfuriat): Și ce? Mă doare-n sorcovă! Ce, dau socoteală cuiva? (Bea din nou vin, apoi și mai stârnit.) Hai, cărați-vă la naiba! M-am săturat de aluziile voastre! (Pauză.) Auzi, dom’le, să râdă de tine! De necrezut!