Interesanți mai sunt unii compatrioți! Plini de zvâc și de căldură participativă. Adică de elan ziditor. De trudă statornică în numele unui scop măreț. Al idealurilor cu valoare absolută pe scara estimărilor obiective și al racordării maxime la elementele concretului omniprezent.
Oamenii de factura aceasta percutează prompt la cerințe prioritare și ies masiv în stradă la cel dintâi semnal de alarmă. Ei luptă din răsputeri pentru cauze nobile și incendiază cu ardoarea lor până și statuile înnegrite de vreme. Devotamentul în etalarea principiilor este exemplar, ca și puterea sacrificiului, oriunde și oricând. Un admirabil spirit civic îi obligă să ia poziție tranșantă față de orice chestiune de importanță vitală pentru soarta nației. Cum ar fi, de pildă, problema goangei-stufate. Sau a celenterului-pedant. Ori cea a macrozinei-fără-cap. Toate creaturi de însemnătate stringentă întru dăinuirea noastră în pace și prosperitate, căci rolul lor trofic și economic e de netăgăduit. Tocmai de aceea respectivele gâze musai apărate și salvate prin toate mijloacele, ca un tezaur neprețuit și emblematic al mirificei faune autohtone.
Aderența la subiect a unor concetățeni este așa de profundă, încât celelalte componente și teme ale existenței trec în plan secund. Prețuri, salarii, pensii, sănătate, învățământ – ce înseamnă asta? Reprezintă ele motiv de proteste? De revolte cu inundarea bulevardelor și asaltul instituțiilor? De greve și răzmerițe ample? Haida-de! Nu asta îi preocupă, ci mântuirea hexapodelor! Nu izbăvirea semenilor de neajunsuri crase, ci scăparea insectelor din capcana perfidă a costului vieții! Aici e miezul, conceptul nodal. Între gândac și om, s-a preferat gângania ca mostră supremă a milosârdiei protectoare. Nu e frumos? Atât de uman și de echitabil?
Mai nou, se aud îndemnuri tot mai insistente apropo de primenirea consumului alimentar. După ce am „implementat” majoritatea prefacerilor impuse de aiurea, iată că, acuma, ni se propune și un alt mod de hrănire. O nutriție epurată de tradiții/cutume străvechi și „îmbogățită” cu ingredientele modernității: lăcuste, reptile, fluturi, buburuze… Iar anacronicul lapte, cu care a crescut jumătate din omenire, nu va mai fi produs de banalele vaci, ci de… gândacii de bucătărie! Formidabil! Asta da revoluție gastronomică! O translație destinată a revigora meniul searbăd și monoton al populației tocmai prin infuzia de noi senzații olfactive și gustative. Fapt ce va conduce inevitabil și la transformări metabolice, în sensul valorificării optime a hranei din punct de vedere energetic.
Asta vor unii căuzași, care sunt obsedați de „reforma” alimentației și de binefacerile ei. Țelul lor este unul și clar: eliminarea deprinderilor nesănătoase și adoptarea unui sistem nutrițional de nivel caloric superior, axat, desigur, pe îngurgitarea de artropode. Însușirile organoleptice ale unor asemenea delicatese nici nu mai trebuie demonstrate, ele fiind vizibile chiar și cu ochiul liber prin proporția și armonia țepilor, crustelor, ghearelor și antenelor translucide. Iar de gust, ce să mai vorbim!? Aroma intrinsecă a preparatelor exclude complet aportul mirodeniilor, într-atât e de penetrant-ispititoare! Trosnetul chitinei între măsele, valsul spinilor în aria bucală, savoarea aparte a cleștilor, deliciul indescriptibil al mustăților flambate… Ah, ce festin! Ce răsfăț culinar!
Când ai la îndemână astfel de bunătăți, te mai tentează altceva? Mitinguri, revendicări, gaze, energie electrică, pensii, lefuri? Te mai atrag gloatele ce nu-și cunosc prioritățile și care, una-două, sar la grumajii ocârmuirii? Mai poți fi în consonanță cu norodul nevoiaș, e drept, dar incapabil să priceapă imperativele modernității?
Bizară această atitudine, de inadecvare la context și de cantonare în habitudini vetuste, când vântul primenirii suflă dinspre azimuturi nevisate! Și, la urma urmei, de ce atâta tevatură? Dacă Homo sapiens, în decursul devenirii sale, a înfulecat râme, șerpi, broaște, câini, mâțe, vrăbii, ciori, culminând cu marile mamifere (vaci, capre, porci, cai, oi, balene), să ne mai mirăm că, azi, unii poftesc la „trufandalele” trecutului? Să reprezinte dorința asta o reîntoarcere în timp – un fel de modă retro? Posibil, dar aici apare o altă problemă. Una de impact cardinal și greu de… digerat. Ce ne facem dacă – printre preferințele culinare resuscitate – regăsim și… antropofagia?! Căci etosul cultural reține în contul omului și astfel de episoade „glorioase” și care, astăzi, din perspectivă istorică, par neverosimile. Așa că (încă) putem sta liniștiți, fiindcă amatorii de senzații tari, cel puțin deocamdată, sunt într-o evidentă minoritate. Pe viitor, însă, cine știe…?
Până atunci, semenii retrograzi continuă să cârtească în piețe, revendicând chestiuni prozaice și mereu aceleași: creșterea pensiilor, scăderea prețurilor, păstrarea slujbelor, sporirea siguranței publice, o justiție imparțială ș.a.m.d. Sunt reduși numeric și, de regulă, se plâng inutil. Nu-i bagă nimeni în seamă, ca pe niște ființe de pripas, care nu merită o atenție serioasă, ci, mai degrabă, un nou set de promisiuni reșapate.
De partea cealaltă, însă, promotorii revoluției gastronomice și al altor idei înrudite inundă străzile cu mulțimile lor. Un singur gest, o singură chemare și – gata!, bulevardele gem de lumeșag. Manifestanți dârji, autentici, combatanți eroici în numele unor cauze cruciale: destinul cârtiței-aviator, confortul bâzei-cu-trei-labe, evoluția moluștei-pațachină. Nu-i lasă indiferenți nici parcursul omidei-călărețe, avatarurile viermelui-drojdier sau interacțiunea țânțarului ciufut cu buha-doinitoare. Acești protestatari, precum vedem, nu sunt interesați de tematici sociale, de nivelul de trai ori de alți indicatori ai calității vieții. Pe ei îi fascinează doar subiectele exotice, motivele extravagante, latura misterioasă a evenimentelor. Numai la ele se raportează, ca niște cetățeni pe deplin responsabili de ursita țării și pe discernământul cărora poți conta fără rezerve. Cu ei ajungi departe, chiar și dincolo de piscuri, dar și de logica primară, care și așa nu mai are relevanță.
Conform ultimelor evaluări, pe lista vietăților ce musai salvate se mai află trei specii: coprozaurus vax, droșca-grizată și molia-vampir. Dar nu și rasa Homo sapiens – ceea ce mi se pare absolut normal. De ce? Fiindcă, sincer, m-am săturat de eternele ei pretenții și văicăreli. Ba n-are una, ba alta – milogeală și pomană cât cuprinde, de parcă cineva ar fi obligat să îi satisfacă la hurtă toate mofturile și fanteziile! Toate ciudățeniile și izmenelile derivând din tare comportamentale având la bază un excesiv (și blamabil) imbold consumist. Altfel spus, nu se mai satură niciodată. Motiv pentru care a și fost exclusă de pe tabel, nefiind eligibilă, datorită viciilor sale intratabile. Când țipi isterizat și cerșești întruna, meriți vreun respect? O atenție, considerație, colea? O minimă prețuire, un dram de stimă? Mai va! Nițică demnitate, zău așa, n-ar strica. Doar astfel, omule, mai poți recupera terenul pierdut în fața altor creaturi cu prestigiul intact. Altminteri, prăbușirea definitivă e de neocolit, devenind o simplă entitate ce, la rândul tău, vei fi salvat de generațiile viitoare purtând combinezon de protecție și mască de oxigen.