În ultima perioadă, citind câteva cărți, am constatat abundența „torențială” a scenelor erotice. Descrise savant, cu lux de amănunte, ele reprezintă, probabil, în viziunea autorilor, pilonii de rezistență ai volumelor. Și fără de care, desigur, lucrările n-ar avea nicio valoare.
Aflăm astfel despre preludii mirobolante, împerechieri extatice, înnodări metafizice și încopcieri eclatante. Despre penetrări subtil-reflexive, ori simple coțăieli la firul ierbii, pe masă, pe sub masă, la podea… Peste tot – acuplări brizante, tehnici rafinate, manevre ingenioase de stârnire a libidoului și de procurare a plăcerii carnale cu orice preț și prin orice mijloace. Tot ce contează e senzația, trăirea intensă, procesarea ei continuă și maximă, ca un apogeu al simțurilor veșnic ațâțate.
Pare-se că o erecție incontinentă bântuie în rândul unor scriitori, exacerbându-le copios apetitul sexual. Sau, mai degrabă, mimându-l prin expuneri publice din care nu rezultă virilitatea lor „excepțională”, ci exact contrariul! Prin proiecție în imaginar compensează carența de testosteron, gonflând la superlativ starea de impotență ca slăbiciune organică și utilizând ca remediu alternativ fanteziile amoroase. Care de care mai suculente – adevărate piscuri ale spiritului lubric descătușat de norme morale sau principii filosofice. Așa că te întrebi: baș cred unii condeieri că publicul larg e „topit” după asemenea „creații”? Că duduca Virginica s-a branșat în dungă cu Nelu Sculă de pe luncă? Ori că diva din vârtej s-a înșurubat pe vrej? Asta interesează, fascinând cu precădere și aruncându-te în delir?
Cantonați în deficit existențial – lipsa experienței originare, directe – destui scriitori își exhibă frustrările (neputințele) printr-o imagistică erotică opulentă. Chiar luxuriantă dacă ne gândim la mulțimea, diversitatea și coloratura detaliilor legate de exploatarea intensivă a omniprezentei și devoratoare pofte trupești. Lecturându-i , oamenii aceștia lasă impresia că sunt ași în materie – campioni ai seducției instant, maeștri ai hedonismului neaoș sau performeri ai deflorărilor spontane. Că, pentru ei, a lua fecioria unei codane e floare la ureche – ceva insignifiant, banal, ca mărturie peremptorie a șarmului și bărbăției viguroase de care dispun.
Numai că, în realitate, lucrurile stau taman pe dos. Majoritatea dintre ei sunt slabi de țâțână. Ca să nu mai pomenesc de cei atinși de-o boală și mai grea: sexopatie. Sau de vânătorii de orgasm fără „instrument”, amicii lui Onan, amatorii de bacanale etc. Instinctul e puternic, de bună seamă, dar nu de neînvins. Dacă ajungi să te conducă el, e bai. Înseamnă că te lași în voia lui, că nu-ți mai aparții. De aici și noianul de exagerări și devieri comportamentale, multe cu substrat patologic, care umplu mintea și sufletul creatorului de frumos. Căci, la urma urmei, nu scabrosul, desfrâul sau obscenitatea dau măsura talentului tău, ci abordarea firească, naturală, lipsită de stridențe și extravaganțe forțate.
A nu se înțelege acuma că, în literatură, referirile pendinte de sex sunt tabuu. Nici vorbă! Aria liubovului e imensă, oferind un câmp bun de prospecțiune și în viitor. Dar una e expunerea în cadru optim, obișnuit, și cu totul alta e să proiectezi depravarea, viciul, imoralitatea ca elemente înglobând carate estetice superioare! Puțini creatori au reușit să transfigureze o copulație de factură (aproape) faunistică într-o scenă verosimilă și, finalmente, acceptată. Cvasitotalitatea autorilor nu posedă harul sublimării coitului, motiv pentru care resuscită convenționalul la nivelul inferior al receptării viscerale și nu în cel al valorizării reale. Și asta nu fără un oarecare succes, fiindcă doritori de secvențe fierbinți, picante dar vulgare, vor exista mereu și vor fi atrași ca fluturii de lampă de asemenea „opere”. Cuceritori de duzină, fanți de cartier, donjuani de salon, pești și curtezane vor popula și pe mai departe viața noastră, oferind „materie primă” cât încape. Fiecare cu ciudățeniile și năravurile sale iscate fie din alterări psihice sadea, fie din interese mercantile ori de altă factură.
Un ins echilibrat, stăpân pe afectele sale, nu va fi încântat de astfel de „perle” beletristice. În relația cu o femeie, știe ce are de făcut. Adică, o tratează conform codului ancestral ce stabilește unele reguli. Din acest motiv, și din încă altele, n-are nevoie de expertiza/sfatul nimănui. Experiența strict individuală a cuiva nu poate exceda propria trăire și simțire! O asemenea pretenție din partea autorului ar fi ridicolă, subliniind o dată în plus precaritatea sa emoțională legată de sex. Și care îl sperie atât de mult, încât, pentru a scăpa de angoasă, preferă soluția platonică unei relații fizice nemijlocite – fază în care plăsmuiește, la hurtă, toate fanteziile.
Dar cum eroii sunt „plozii” scriitorului, ce constatăm? Că majoritatea protagoniștilor au conduite pidosnice, ca să nu zic altfel. Unul, ca prolog al contopirii trupești, de pildă, tot înnoda și deznoda cearșaful. Ba îl boțea, ba îl netezea, ba îl storcea și-l sugea apoi frenetic. Alături, o dameză despuiată îl aștepta cu „pitpalacul” încins. Bietul om, probabil că dorea să se spânzure cu așternutul, căci „trandafirul” persista în nesimțire… Un altul, după ce-a plonjat vârtos în „Groapa Marianelor”, și-a regăsit eul zdruncinat și setea de viață. Amicul său a sondat și el infinitul cuprins în „ușița dintre coapse”, unde a descoperit extazul eternității și amperajul fericirii. Prospectarea sa a fost așa de profundă, încât a trebuit să-l descarcereze cu pompierii și să-l arunce într-un ciubăr cu apă rece. Din care, însă, a evadat urgent, și unde credeți că s-a oprit? Direct în „veșnicia dintre sfârcuri”, pe care le-a mozolit strașnic cu protezele incendiate.
Aflate într-o permanentă criză hormonală și excitate la „roșu”, personajele acestea fac din acuplări alfa și omega existenței lor. Totul se învârte în jurul sexului ca actualitate și perspectivă, sens și finalitate! Nimic nu e mai important decât combinarea corporală și senzațiile declanșate de ea. Comprimarea trupurilor, cabrarea lor simultană, explozia descărcării și relaxarea adiacentă – ce poate fi mai atractiv? Mai ispititor în plan organic și sufletesc?
Așa este, dacă nu se depășesc măsura și bunul-simț. Altminteri, comparația cu instinctul necuvântătoarelor e de neevitat. Ceea ce e în dezavantajul omului, care se pretinde o ființă superioară, nu? Or, exhibându-se în fel și chip, nu face altceva decât să coboare la nivelul împerechierii primitive impulsionată și întreținută grosier de accesoriile și stimulentele modernității.
Să zugrăvești în detalii pe pagini întregi un banal, în fond, raport sexual, insistând voluptos pe latura lui „neortodoxă”, reprezintă, cred, chiar o carență morală a autorului. Dacă numai prin așa ceva poate ademeni cititorul, atunci, cu siguranță, dotarea sa artistică e în suferință. În definitiv, atracția sexuală ține și de gust, nu doar de imboldul, oricât de imperativ, al „înțepării” oriunde și oricum. Fără perdea, fără limite sau minimă decență protectoare.
Nu poți fi original prin intruziunea neavenită într-o zonă a intimității absolute. Cine își închipuie contrariul, greșește neîndoios. A miza excesiv (și obsesiv) pe expunerea trupească – și aia negativă – strică echilibrul, dozajul optim al lucrării, întrucât, în afară de „pachetul genital”, mai persistă și alte elemente de interes. Doar combinate priceput dau imaginea de ansamblu a volumului și a statutului său axiologic din raftul bibliotecii. Altminteri, eșuarea în maculatură e de neocolit. Ori, și mai grav, în pornografie, ca sarcofag al autenticului spirit creator.