Când aud de sintagma aceasta – om de afaceri – ciulesc imediat urechile. Ce vrea să însemne ea? Care e semnificația ei? Reprezintă un blazon, o etichetă? Ceva deosebit, măreț? Reflectă statutul aparte al vreunui ins demn de stimat și de urmat? Un reper inconfundabil – pildă de aptitudini pozitive, dinamism și ingeniozitate?
Precum știm, un întreprinzător autentic, în primul rând, zidește. Croiește locuințe, fabrici, șosele… Clădește, edifică statornic, dând de lucru semenilor care, astfel, își asigură traiul cotidian. Datorită destoiniciei sale, siguranța zilei de mâine nu mai e pusă sub semnul întrebării, căci angajații săi își vor primi lefurile corect și la timp. La muncă cinstită – răsplată pe măsură, altminteri nu se poate.
Patronul, antreprenorul veritabil, nu e preocupat cu prioritate de propria-i chivernisire. De aceea și reinvestește o cotă substanțială din profitul obținut, știind cu numai așa indicatorii economici vor cunoaște o evoluție favorabilă. Condiție esențială pentru extinderea afacerii și, implicit, pentru amorsarea și concretizarea a noi oportunități lucrative. A altor și altor proiecte cu destinații și impact major în ceea ce numim progresul general al societății. O dezvoltare firească și absolut necesară în contextul vastei concurențe interne și externe, când doar priceperea și flerul prospectiv te pot scoate la liman.
Pentru mulți pragmatici, a deține, azi, o unitate productivă, constituie proba de foc a curajului și a tenacității. O adevărată luptă cu sine însuși, cu ceilalți competitori, cu cine vrei și nu vrei din acest formidabil conglomerat uman ce-i împresoară. Provocator și deseori ostil, climatul concurențial nu-i sperie. Nu-i dezarmează. Industriașul de vocație nu va dezerta la primul eșec, nu va fugi ca lașul, părăsind corabia în toiul furtunii. Va căuta să iasă din bucluc, chiar cu prețul unor sacrificii mari, dacă ele vor duce în final la rezolvarea situației. El știe că are un scop bine definit, o misiune de îndeplinit și exclude din fașă abandonarea proiectului constructiv la care se înhămase cu aplomb și optimism. Va face tot ce depinde de el, fără ezitare, indiferent de opreliști. Nu-l lasă conștiința să procedeze altfel, căci responsabilitatea față de salariați și de familiile lor e maximă și nu-i poate dezamăgi.
Acesta ar fi, grosso modo, portretul unui fabricant ce intră deseori în emulație cu un alt soi de afacerist. Cu viziuni de conducere și de marketing total diferite. Chiar de avangardă, aș zice, întrucât răstoarnă legitățile contabile și jonglează dezinvolt cu principiile economice. Bunăoară, fiind mai prevăzător din fire, ce-a făcut cu primele beneficii? Cu întâiul câștig suculent? L-a reinvestit, desigur. Unde? În Palatul de Cleștar. O fortăreață neasemuită, cu turnuri și metereze, firide și vitralii multicolore. Lângă ea – debarcaderul de la marginea lacului, iar dincolo de el – pădurea foșnind duios în boarea zefirului de primăvară.
În curtea cât un stadion, patronul a reprodus la scară naturală câteva decoruri văzute în filme și care l-au mișcat adânc. Cum ar fi, de pildă, Capela vampirului. Sau Peștera bandiților. Ori salonul tip western, în care Chad Bad, temutul pistolar, a ciuruit raftul cu whisky al proprietarului proxenet. Însă marea ambiție a antreprenorului a fost să construiască Piramida Inversă și, până la urmă, a reușit, chit că era să falimenteze din cauza cheltuielilor excesive. Dar a meritat efortul, din moment ce, zilnic, apar vizitatori ce se zgâiesc la monument mai ceva ca la stafii. Datorită afluxului mare de turiști dornici de senzații tari, chiar se gândește să instituie o taxă, asimilând exponatele cu un gen de muzeu în aer liber. În felul acesta își va recupera barem o parte din banii alocați proiectului și care, inițial, fuseseră destinați modernizării liniilor de fabricație.
O altă investiție majoră a croit-o în domeniul tehnologic. Mai precis, în cel al sectorului automobilistic. Și-a achiziționat patru mărci de limuzine – una mai scumpă decât cealaltă. Și mai performantă, se-nțelege. Tehnica avansată le permite, prin dispozitive acustice rafinate, utilizarea comunicării non-verbale reflectate în răget de măgar, cotcodăcit de găină sau behăit de oaie. Un potpuriu de armonii melodice, în stare să te scoale și din comă, ca leac al tuturor metehnelor. Despre interioare, ce să mai vorbim? Tot confortul: bar, televizor, GPS, frigider, computer… Chiar și cuptor cu microunde lângă mini seiful încastrat sub bord. Iar, la nevoie, scaunul se rabatează în pat, unde se poate trage un pui de somn. Ori – de ce nu? – o rundă de sex pentru relaxare și resuscitarea poftei de viață.
Fiind în permanență asaltat de idei, omul nu prea avea odihnă. Spiritul creator îl mobiliza întruna, încât planurile îl amețeau prin scop și anvergură. Tânjea să înalțe neîncetat, să dureze obiective nemaivăzute purtând parafa personalității sale unice. După ce va isprăvi noua piscină, va trece la pasul următor. Va cumpăra un elicopter. Din ăla iute și încăpător. Degeaba se tot agită cârcotașii: că nu mai sunt fonduri, că visteria e goală… Aiurea! Să gestioneze ei mai bine gologanii firmei și să nu mai pretindă salarii nesimțite! Ce, el e mama răniților? Vărsătorul de pomeni? Să-și mai pună pofta-n cui și să-l lase în pace cu pretențiile lor absurde! Ce, nu văd că piața e fluctuantă? Nestatornicia ei te îngrozește, încât habar n-ai în ce să mai investești. Noroc, însă, cu flerul său pragmatic, ce i-a procurat nenumărate satisfacții. Și care nu-l va părăsi nici acuma, căci are o intenție majoră. A cugetat intens la ea, răsucind-o pe toate laturile. În ciuda complexității ei, i se pare perfect fezabilă, deși, la un moment dat, avusese dubii serioase apropo de viabilitatea transpunerii în fapt.
Dar, în fine, temerile i s-au risipit. Vede lucrurile clar, în perspectivă, iar succesul nu va fi doar o palidă dorință, ci o realitate imediată, palpabilă. La nevoie, pentru finalizarea planului, va pune la bătaie orice sumă. În caz de urgență, se va și împrumuta. Va lua un credit baban, cum mai făcuse în trecut. Dat fiind statutul său – de fabricant respectabil – nu va fi o problemă obținerea ajutorului financiar. E doar o chestiune de timp.
Ideea proiectului a pornit tot de la o peliculă. Personajul principal, un prosper om de afaceri, și-a săpat, în secret, un tunel. Care trecea pe sub vilă și ieșea în patul șoselei din vecinătate. Excelentă realizare, căci, fără ea, patronul ar fi picat ca flețul în plasa polițiștilor sosiți în trombă la reședința lui, deși nu-i invitase nimeni.
Iată ce înseamnă să fi precaut, luându-ți anticipat măsurile adecvate. În universul comercial, ”prudență” este cuvântul de ordine. Fără ea, riști enorm, putând ajunge la treapta de jos a existenței, iar uneori și mai grav. Așadar, un motiv în plus să-și foreze și el propria-i galerie, mai ales că distanța până la asfalt nu e mare. Iar de acolo, cu Jeep-ul plasat strategic, descinde rapid la aeroport, de unde zboară încotro poftește.
Da, așa va proceda. De atenția sa depinde totul. În ce-l privește, fusese mereu grijuliu – vigilența salvându-l din numeroasele capcane montate de slujbași ai statului ori de ceilalți ortaci de breaslă. Până azi scăpase teafăr din urzelile și ambuscadele concurenților, dar pe viitor… Nu știe ce curse i se vor mai întinde, așa că musai să fie pe fază. Chiar de poimâine va demara lucrările, mascând investiția sub denumirea oficială de ”Canal colector al pânzei freatice”. Fiind realizat în cont personal, puțul nu interesa, în fond, pe nimeni, exceptând, firește, beneficiarul. Doar el cunoștea adevărata destinație a pasajului – aceea de ascunzătoare și portiță de evadare în caz de primejdie.
Din păcate, însă, tunelul nu s-a mai inaugurat niciodată. Întreprinzătorul nostru a fost arestat și acuzat de asociere la un grup infracțional organizat. Tocmiți de-a valma, avocații au ostenit din greu să-l scoată basma curată, dar judecătorii nu s-au lăsat. L-au priponit cu niscai ani de gherlă, iar castelul și celelalte proprietăți le-a confiscat statul.
Așa e cu soarta asta ingrată, retezând brusc elanul unui compatriot a cărui pasiune se regăsea deplin în amploarea și originalitatea ctitoriilor particulare. Acuma, că a fost au ba implicat în treburi necurate, habar n-am. Însă știu precis că un campion al agoniselii individuale suferă cumplit, fiindcă nu-și mai poate exercita formidabila vocație ziditoare. Ceea ce, evident, constituie o pierdere regretabilă.
Asemenea ortaci, cu facondă lustruită și jar în priviri, sunt mulți pe olaturile noastre. Prin viziunea lor temerară și har profetic, ei reprezintă tezaurul pragmatic al țării, întrucât combină două virtuți esențiale: dragostea de cheag și iubirea de faimă. Iar asta nu doar pentru ei, ci, ca altruiști rarisimi, în contul tuturor cimotiilor amatoare de sinecuri zemoase și binecuvântate.