”IARNA REVEDERII” – astfel se intitulează volumul scos de către Veronica Balaj, în anul 2016, la Editura ”Gordian” din Timișoara. Cu subtitlul ”Jurnal canadian”, cartea se află la cea de-a doua ediție revăzută și adăugită.
Cunoscută publicului, cu un palmares editorial remarcabil, autoarea ne poartă, în paginile tomului, pe un traseu deja consacrat : Timișoara – Budapesta – Frankfurt – Toronto – Ottawa. Mai direct spus – România via Canada.
Este îndeobște știut că orice voiaj, indiferent pe ce meridian, poate reprezenta o experiență. O probă a rezistenței și a îndrăznelii. Un contact salutar, benefic, ori, dimpotrivă, unul dezagreabil, cu urmări nefaste. Nicio drumeție nu seamănă între ele. Fiecare cuprinde ceva în plus sau în minus, știrbește ori înnobilează demersul. Ca mod de existență, excursia / turismul constituie prilejul cel mai nimerit de a arunca o privire și dincolo de ”gard”. De a vedea (și simți) și ”altceva”, depășind convenționalul placid și forțând limitele cunoașterii. Cu alte cuvinte, vilegiatura deschide orizonturi nebănuite, reanimând conștiința eșuată în letargie păguboasă și teamă de necunoscut. Ceea ce înseamnă noi energii și perspective, alte viziunii și senzații cu rol întremător.
”IARNA REVEDERII”, este un melanj de reportaj, jurnal de călătorie, memorialistică ”domestică” și crochiuri sentimentale concepute în perioade distincte. Un gen de mixtum compositum, în care coexistă toate ingredientele, ca într-o rețetă bine ajustată și de maximă necesitate. Secțiunea reportericească, însă, își ia partea leului, dominând autoritar aria lucrării. Intercalate, ansamblul tiparelor prozastice formează un caleidoscop de-o cromatică aparte (sur)prinsă într-o infinită mișcare și reconfigurare.
Volumul e centrat pe eternul (și tragicul) binom al revederii și al regăsirii în diverse locuri și ipostaze. Tot acest periplu în spațiu și timp se produce sub egida unei ireparabile pierderi sufletești ( recte a partenerului de viață), dar și a regăsirii altor afectivități la fel de puternice : cele întrupate de membri familiei separate de un ocean.
Veronica Balaj este un artizan al brodajului narativ pe suprafețe ”înguste”. Neobosită, ”împletește” din orice firul epic al concretului semnificativ. O privire, un fapt anume, o secvență aparent banală, stârnesc în ea elanul prospector și plăcerea nedisimulată a consemnării. Considerații, aprecieri, observații – toate se adună, aglutinând finalmente într-o percepție vie, proaspătă, mereu la ”pândă”, ”adulmecând”, analizând și comparând stări, situații și evenimente ce se năpustesc și o copleșesc ”torențial”. De la cele oficiale, serioase, până la cele cu tentă anecdotică sau picarescă.
Emoția reîntâlnirii, fiorul reconectării la ”glasul sângelui”, își găsesc în Veronica Balaj un receptor fidel și un cronicar de familie avizat. Cu atât mai mult, cu cât, având și spirit ludic, ea intră ușor în jocul copiilor, lăsându-se purtată pe valul magiei proiectată asupra-i de către aceștia.
Voiajor temerar, autoarea posedă o dinamică proprie, care o definește integral și de la care nu va abdica niciodată. ”IARNA REVEDERII”, este încă o dovadă în acest sens. Probabil că de aceea ne și avertizează chiar de la începutul cărții : ” … E clar. Eu sunt <<eu>>. Structura mea dictează ritmul. Exact cum spun. Dictează. Mă percep ca pe un vas în care fierbe, se amestecă și, uneori, se ordonează tot felul de trăiri care ies la iveală trufașe, timide, sau pur și simplu curioase”. (pag.5) Și putem să nu-i dăm dreptate?
_______________________________________________________
x) Veronica Balaj – Iarna revederii –
Editura Gordian, 2016, Timișoara