Micșorată, raza lămpii
Alungă anevoie umbrele
Pitite în cotloanele odăii.
Miasma petrolului ars
Stăruie în nări, ca un
Parfum puturos și greu
Moșit din urdorile abisului.
E frig și e târziu, și mama
Nu mai vine… Jarul din
Sobă se stinsese de mult,
De la ultimul țipăt al
Cucuvelei. Motanul absenta
Și el, atras probabil
De o promisiune mincinoasă.
În tot acest imperiu al
Tăcerii, doar singurătatea
E vie, având protuberanțe.
Din fibra lor se zămislesc
Profile logodite automat
Cu nimbul palid al penumbrei
Descrescând și ea în chițcăitul
Trist al unui șoricel solitar.