-schiță-
Într-o zi, când Relu veni acasă însoțit de patru inși, comitetul de bloc se întruni degrabă în uscătorie, alertat de baba Smirna, care, locuind la parter, îi reperase prima.
-Ăștia au gânduri necurate! zise ea transfigurată. Așa am presimțire.
-Doamne ferește! exclamă președinta asociației. Mai știi că nu?
-Relu e capabil de orice, interveni administratorul. Amintiți-vă de episodul cu doamna Berechet.
-Chiar! strigă responsabila comisiei de cenzori. Nemernicul! Biata femeie a zăcut o săptămână din cauza teroristului.
-Ce tupeu! se auzi o voce.
-Ordinar! completă o alta.
-Gestul mi se pare incalificabil, aprecie și domnul Rozmarin, fost milițian de sector. Individul e un pericol public și trebuie demascat. Operativ! Propun să activăm organele.
-Ce organe? întrebă baba Smirna.
-Ăăă… Poliția.
Se produse vacarm și, pentru a-l potoli cât de cât, administratorul fu nevoit să-și scoată pantoful și să izbească cu el în masă.
-Liniște! ceru autoritar. Să ne păstrăm calmul! Să nu cedăm nervilor! După care urmă la fel de tranșant: Supunem recomandarea la vot. Cine e de acord?
-Cu ce? se interesă cineva.
-Ca să chemăm poliția, îl lămuri administratorul. E sugestia domnului Rozmarin.
-Nu! se opuse președinta asociației. Mai bine îi anihilăm noi.
-Cum? Cu mâinile goale? Ăia… precis sunt dotați.
-Hait, bătu-i-ar bunul Dumnezeu! exclamă cu obidă baba Smirna. Cum de îi rabdă pământu’!
Între timp, se înapoie și Pantaze – omul ce fusese trimis să cerceteze terenul, la etajul trei, unde locuia Relu.
-Ei? făcu administratorul.
-Tăcere, raportă iscoada. N-am observat mișcări suspecte.
-Asta mă pune și mai tare pe gânduri, zise responsabila comisiei de cenzori. E acalmia dinaintea furtunii.
-Și mie mi se pare anormal, interveni doamna Mimi, recent pensionată. De ce atâta fereală?!
-Eu mi-am îndeplinit misiunea, îi asigură Pantaze. M-a tras curentu’ la timpan cât am ascultat pe la ușă…
-Hai să formăm o delegație și să abordăm problema frontal, sugeră administratorul. Mergem la el.
-Perfect! sări prima președinta asociației. E cea mai nimerită soluție.
Doamna Mimi se arătă mai curând sceptică:
-E riscant. Dacă ne întind o cursă?
-Are dreptate, îi luă apărare femeia de serviciu. De ce să ne primejduim viața? Toți avem copii și nepoți.
Mai vorbiră câțiva, pe urmă, treptat, elanul combativ scăzu vizibil, lăsând loc unei atmosfere defetiste. Iar când moș Pantaze – ieșit în răstimp pe hol – reveni cu știrea că Relu și haidamacii săi coborau scările, se instală panica, temperată anevoie de apelurile insistente la calm ale administratorului.
-Vin să ne atace! țipă isterizată responsabila comisiei de cenzori. Ce facem?
-Noroc că avem aici niște sape și lopeți, zise administratorul. Împărțindu-le, adăugă: Nu răspundeți provocărilor! Acționați numai în caz de necesitate și în legitimă apărare.
-Trăsni-i-ar Maica Precista de bagabonți! blestemă baba Smirna. Ăștia-s diavoli trimiși să ne încerce.
-Ar putea fi și o diversiune, se hazardă președinta asociației. Nu le cunoaștem planurile, ce urmăresc…
-Psssst! sâsâi administratorul brusc. Pregătiți-vă, vin!
Dincolo de palier, de undeva de sus, se propagau tropăituri grele, reverberând direct în creierii celor baricadați în uscătorie. Ecourile se amplificară monstruos, până dispărură cu totul și ușa răsună ca o toacă izbită de ciocan.
-Nu deschideți…! imploră doamna Mimi împreunându-și palmele a rugăciune. Simt că leșin.
Lovitura în ușă se repetă, apoi se lăsă liniștea și asediații înregistrară clar un glas răgușit:
-Sunt înăuntru, dom’ Relu. Țin un fel de adunare, mi-a spus nevastă-mea.
-Exact asta ne trebuie, veni răspunsul. Să rezolvăm chestiunea definitiv.
Abia în clipa aceea administratorul realiză că, în spaima generală, uitase să răsucească yala. Vru să-și repare iute greșeala, însă nu mai avu când, căci Relu și ai săi se proțăpiră în prag, cu figurile încruntate și cu brațele noduroase încrucișate pe piept.
-Domnu Cucu – se adresă administratorului – cred că a sosit vremea să punem odată punctul pe ”i”! Ce rost are s-o mai tărăgănăm?
Luat prin surprindere, administratorul fu incapabil să articuleze un cuvânt, și Relu vorbi mai departe:
-Am fost cu băieții ăștia pe acoperiș. Sunt de acord să ne pună țiglă, luna viitoare. La revedere!