Împărțită în trei secțiuni, noua carte a doamnei Rodica Opreanu – ”LITERATURA CĂILOR PARALELE”, Editura Eubeea, 2010 – se întrupează ca un document recuperator. Ea scoate la vedere nume semnificative ale spațiului cultural autohton (și nu numai), retrasându-le în conștiința publică și, poate, zgândărind astfel nițel memoria ”somnambulă” a posterității.
De-a lungul vremii, Rodica Opreanu s-a ilustrat ca lider de șezători literare – ipostază în care însușirile sale pozitive au rodit necurmat. Pendulând între funcțiunile de animatoare cenaclieră și cea de critic de întâmpinare, ea și-a conturat un traiect spiritual aparte, învestind în contul altora câte un pic din preaplinul sufletesc și râvna de-a transmite viitorimii informații revelatoare vizând fenomenul literar.
De la Personalități feminine în literatura română, la Precursorii lirismului modern și până la Scriitori români și nu numai, autoarea trece în revistă condeie mai mult ori mai puțin consacrate, semnalându-le, precis și lapidar, caracteristicile. Astfel, ca într-o derulare secvențială riguroasă, ne defilează prin fața ochilor scriitoare ca Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Veronica Micle, Carmen Sylva, Anna de Noailles, dar și creatoare mai umbrite de ignorarea semenilor sau vrăjmășia destinului : Emilia Lungu Puhallo, Iulia Hașdeu, Elena Farago, Anișoara Odeanu, Magda Isanos ș.a.m.d. Rodica Opreanu reușește să concentreze la maximum date esențiale despre personalitățile în cauză, izbutind să ne ofere o imagine adecvată a lor. Același lucru se întâmplă și la capitolul Precursorii lirismului modern, începând cu Jean Jacques Rousseau și Diderot, și sfârșind cu Andre Breton și George Sand. Tuturor acestora, autoarea le remarcă trăsătura definitorie, zestrea particulară sublimată în mugurii expresiei și amperajul mesajului. Ultima facțiune a volumului – Scriitori români și nu numai – cuprinde analize și interpretări similare cu celelalte două. Rând pe rând,sunt supuși observației Nichita Stănescu, Vasko Popa, Urmuz, Ion Creangă, Eminescu, Tristan Tzara, proza lui Ion Popovici-Bănățeanul și Tudor Arghezi.
Toate aceste individualități reunite în cartea ”LITERATURA CĂILOR PARALELE” reprezintă repere de marcă în cultura națională și universală, motiv pentru care Rodica Opreanu a considerat că merită să stăruie asupra lor. Este un gest, în fond, de respect, dar și de generozitate, de altruism creator vizavi de valorile spiritului, indiferent pe ce azimut se ”coc” ele. Ca tezaur mondial, opera de artă nu suportă limitări în timp și spațiu. De aici și fascinația exercitată de ea și căreia i-a căzut ”victimă”, de bună seamă, și autoarea.
Dincolo de tenta ușor didacticistă a lucrării, se întrezărește starea febrilă, încordată, a omului ce arde întru cunoaștere și frumos. A ființei acaparată profund și definitiv de magia cuvântului plăsmuit la temperatura superioară a inspirației fecunde, descătușate. ”Datorie și fidelitate!”- pare a fi deviza acestei remarcabile și neostenite iubitoare de armonie și de estetic. Elemente ce compum un profil psihologic distinct și consacrat exclusiv laturii stenice a existenței, acolo unde limbajul pur și unic al artei resetează conștiințele și elimină asperitățile.
Cu ”LITERATURA CĂILOR PARALELE”, Rodica Opreanu ne oferă atât o expunere concisă de scriitori, teorii și principii literare sub formă de compendiu, cât și o dovadă în plus a, deja, proverbialului ei devotament pro cultură.
_____________________________________________
x) Rodica Opreanu – Literatura căilor paralele –
Editura Eubeea, Timișoara, 2010