Anul 2012 completează palmaresul scriitoarei Nina Ceranu cu încă o lucrare scoasă la Editura Eubeea. Vorbim de un volum bilingv (româno-italian), intitulat ”PULBEREA DE SUB PICIORUL TĂU”, cu o prefață și traducere de Viorica Bălteanu.
Cartea este, de fapt, un poem. Mai bine zis, o proză cu ritm de poezie, în care autoarea expune etapele unui periplu în mirifica Italie.
Orice pelerinaj, indiferent unde, are și rol inițiatic, în măsura în care te reconfigurează spiritual. Ca ființă simțitoare, nu poți rămâne imună sau nepăsătoare față de atâtea ispite pământene, fie că sunt ipostaziate în monumentalitatea pietrei, în fascinația priveliștii ori în cromatica străzii. Laolaltă, ele mișcă struna sensibilității trezind dorința de a le releva și împărtăși ca pe o convingere intimă. Vecină cu aplecarea religioasă, ea iscă în conștiința omului mutații cu rost despovărător, dar proiectând simultan și latura percepției disforice pendinte de relativismul și tragismul existenței noastre raportată la dimensiunea spațio-temporală.
În ”PULBEREA DE SUB PICIORUL TĂU”, Nina Ceranu îmbracă veșmânt de menestrel și, cu ”mandolina” sub braț, purcede la hoinăreală : ”Drumeț/mereu în urma grupului,/voi încerca să-mprietenesc/neantul albastru/cu potrivnicia mării,/răsăritul năvalnic,/cu calmul înserării”.
Tonul dominant este acela al evocării. De redeșteptare și impulsionare a memoriei stârnind noi senzații și reprezentări, alte sensuri și fațete ale comuniunii cu sinele provocat. O aură aparte se insinuează pe alocuri, conferind stihurilor potențe sporite prin impact senzorial derivând din armonia și picturalitatea unor strofe : ”Prin arcade,/bat neauzite clopotele./Între ele a răsărit un măslin,/un oleandru s-a parfumat/pentru balul nopții,/ un dafin se preface-n cunună/împletită cu raze de lună/pentru înnegurate frunțile lumii./Memoria s-a pozat în mii de vitralii,/s-a multiplicat în toate melodiile vremilor,/a luat culoarea pustiului,/s-a alăptat din laptele/ce păstrează încă dorința viului./S-a îndoit în trecătoarele făpturi/și-a născut acest paradis”.
În tot ce concepe (proză ori poezie), Nina Ceranu se dovedește a fi o afectivă rezonând profund la stimuli exteriori și supunându-i unei metamorfoze continue. Încât, trecută prin filtrul sensibilității în alertă, intensitatea inițială a incidenței imaginii poetice suferă distilări variate, rezultând finalmente versiunea ”îmblânzită” a impresiei originare. Este o trăire centrată, de regulă , pe rama atitudinii calme, resemnate, degajând un gen de renunțare în acțiune – sau de operare în absență – sinonim cu aura predestinării. Între cerebralitatea pură, seacă, uneori cinică, și suflet, autoarea alege sentimentul. Pe el mizează cu precădere, fără a eșua însă în sentimentalism siropos, etalând duioșii suspecte ori false emotivități. Este și motivul pentru care Nina Ceranu nu contenește nicio clipă în a se mira de conturul și măreția lumii. De aceea, o și contemplă cu nesaț în perindarea ei neîntreruptă, meditând întins și necurmat la rostul și însemnătatea ei : ”Captivă,/ca și Iona,/în pântecele de fier al acestei balene,/înnod stropi de ploaie albastră./Gândurile mele, cocori/plecați prea târziu,/se desprind cu-nfrigurare/de-un fel de vis/sărăcit/de lumină./Pământ! Aș striga/de nu mi-ar/lua-o în nume de rău/apa care se adună/și se risipește/în hău”.
Reflecții cu substrat filosofic, un panteism temperat cu mugurii credinței, imagini retrasate ale statutului voiajorului – toate împreună impun profilul creatorului preocupat de aspectele adânci, temeinice, ale existenței. Sens în care această compoziție epică în versuri, sau proză cu ritm de poezie, emană solemnități vădite : ”Cu ce gând ai venit spre mine?/părea marea a mă întreba./Avea haina strălucitoare,/aurită cu spinări de valuri,/zbuciumată,/muncită,/adunată,/înadins,/între maluri./Sunt omul care se-nchină eternității ei,/care își unge iubirea cu apa undelor ei,/ca un mir/pentru toate poticnirile sufletului,/Dar nu i-am spus astea./Nu i-am răspuns imediat./Stăteam,/privind-o,/sau privindu-ne./Ea ispitindu-mă,/să-mi scot la mezat,/visu-mi tăinuit…”
Cu cele 75 de strofe ale sale descriind atâtea spații, orașe și întinderi de ape, poemul ilustrează meșteșugul autoarei de a reda în registru liric un perimetru fabulos prin amprentă istorică și inventivitate umană. Nina Ceranu transformă Pulberea de sub piciorul tău într-un veritabil ghid turistic, care, pe tine, ca drumeț pasionat, nu poate decât să te incite și mai mult. Pare-se că un imbold irepresibil, de substrat abisal și misterios, a stat la temelia întrupării prezentei cărți. Dacă e așa, nici nu trebuie să ne mirăm. De bună seamă că gena ancestrală mai emite semnale peste timp, chemându-ne la obârșii.
______________________________________________
x) Nina Ceranu – Pulberea de sub piciorul tău –
Editura Eubeea, Timișoara, 2012