Sedus ireversibil de vraja muzei Clio, scriitorul Ioan Crăciun Petrișan a scos recent de sub tipar o nouă lucrare : ”GLASUL DIN URMĂ”. Subintitulată Joc străbun, ea ni se prezintă ca un pseudoroman psihologico-istoric axat pe reperele definitorii ale nației, începând cu etnogeneza și continuând cu evoluția ei ulterioară, până astăzi.
Dintre personajele volumului, se detașează Carador (nume străvechi, de aromân). El este un erou arhetipal, depozitar al etosului și al conștiinței de neam. Rănit în Revoluție, Carador devine amnezic, dar, în compensare, i se dezvoltă facultăți extrasenzoriale ce îi permit să facă incursiuni în diferite faze și etape istorice. Din tot ce vede și aude, doar Glasul din urmă al precursorilor are relevanță, doar el îl răscolește. Carador întruchipează un adevărat univers prin suma calităților intrinseci. El e ” un ins, o generație, o societate, o lume încarnată pe care nu-l încape pielea, ambientul, vremea,mentalul dat… Un caz tipologic remarcabil, un sinistrat, un vâef de trăire în veac, o << parolă >> genetic de esențe : pe plan mental, spiritual, inelectual : un star de agora, care preferă anonimatul ca stare existențială (…)”. Cu alte cuvinte, el este un prototip al neamului, rațiunea sa lucidă, iubitoare și critică totodată.
Din varii motive și constrângeri (inclusiv de ordin financiar), Ioan Crăciun Petrișan a concentrat și a sintetizat la maximum tema cărții. Numerotarea și înșiruirea subcapitolelor ne duce mai degrabă cu gândul la un studiu sau la un eseu de remarcabilă viziune și expresivitate artistică, în care inserția tragicului și a poematicului interferează într-o simbioză de înalt efect patetic. Subiectul e extrem de generos, dar și dificil, întrucât aduce în discuție paradigme socio-culturale de mare amploare și impact. Elementele de etnologie, etnografie, folclor, antropologia și istoria culturii, etnopsihologie ș.a.m.d. conferă lucrării un statut axiologic aparte.
Doctorul-preot Axel și preotul-doctor Ioannis, alături de Silvana (Ana Pădurii) completează lista personajelor memorabile ale tomului. În acest pseudoroman psihologico-istoric, autorul reușește un fapt remarcabil. El reînvie o lume a străbunilor, a rădăcinilor identitare, copleșitoare și fabuloasă prin vastitatea și bogăția ei. Demers ce, în contextul globalizator al desțărării și al resorbției conștiinței naționale, nu poate fi decât salutat. Deocamdată, în ”GLASUL DIN URMĂ”, Ioan Crăciun Petrișan ne dezvăluie numai un crâmpei din ceea ce ar fi în stare să facă. Rămâne ca viitorul să ni-l releve nu doar ca poet, publicist, istoriograf, dramaturg, epigramist ș.a., dar și ca romancier capabil a scrie – de ce nu? – o monumentală și atât de necesară Carte a Neamului.
__________________________________________________
x) Ioan Crăciun Petrișan – Glasul din urmă –
Editura Zamolxara, Timișoara, 2006