În peisajul literar de astăzi, dominat de compoziții formale, e un adevărat noroc să nimerești o carte care să aibă și conținut. Și încă unul viu, dens, incitant. O astfel de lucrare este și cea aparținând scriitorului timișorean Titus Suciu. E vorba de romanul ”PÂNDA” apărut la Editura bănățeană Amarcord, Editură ce, în timp, și-a câștigat un bun renume prin calitatea prestației.
Volumul redă strădania obsesivă a unui maior – membru al armatelor de ocupație din prima conflagrație mondială – de-a întregi un muzeu în aer liber al construcțiilor din lemn. Familia sa cărase deja destule piese pe domeniul din țara lor de pustă, dar el e frustrat că din colecție lipsește cel mai prețios exponat : moara cu făcaie din Hobănești, pe Valea Mureșului, în Ardeal. Declanșarea războiului și aranjamentele părinților săi fac ca divizia sa să treacă pe lângă Hobănești, unde rămâne o lună. Numai că , atunci când decide să demonteze moara și s-o ducă, un incendiu misterios o preface în scrum. Furios, ofițerul ordonă ca moara să fie restaurată în trei săptămâni. De aici încolo asistăm la o succesiune de evenimente care mai de care mai ciudate : o relație stranie între om, animal și mediu, un joc bizar al perspectivei opacizate de revărsarea infernală a apei dintr-un nor în formă de cometă, gesturi și atitudini inexplicabile…
Ca personaj principal, Aron Geamănu e un inițiat. El atinge dimensiuni fabuloase, fiind un arhetip al plaiului și depozitar al eresurilor și cutumelor. Probează virtuți de solomonar și comunică cu natura prin percepții extrasenzoriale. E un ”produs” al locului, tipul relevant, ancestral. El ”simte” ce este și ce va fi, în stil de vizionar. Tălmăcește semnele și se ghidează după ele, într-un raport particular și profund cu elementele primordiale : focul, apa, pământul. Reunite, aceste forțe îl ajută în redobândirea echilibrului existențial tulburat de acțiunea intrusului în uniformă. Aparent disparate, dar, în fond, strâns legate, faptele reflectă întru totul ”complotul” firii. În final, maiorul părăsește zona, renunțând implicit la ideea monomană de-a mai reconstitui moara. Ostilitatea mediului și cea a băștinașilor l-au învins în cele din urmă.
O aură de realism magic plutește în paginile acestui roman de remarcabilă adâncime psihologică. Titus Suciu se dovedește un analist subtil al etosului rural. Există la autor o știință a trenării, a ”pasării” intrigii până la deznodământul precipitat și surprinzător. Pe întreg parcursul cărții are loc o confruntare surdă, tăioasă, în care inteligența nativă a țapinarului Aron se contrapune trufiei și voluntarismului ocupantului vremelnic. Filajul îndârjit, schimbul de replici, nuanțarea cuvintelor, ”adulmecarea” reciprocă a celor doi protagoniști dau sevă epicului, conferindu-i atribute superioare. Marcat de o impresionantă tărie interioară, Aron Geamănu reprezintă conștiința apartenenței la un spațiu geografic bine definit și care, prin alianță străveche, îi acordă potențe demiurgice.
Volum excelent, ”PÂNDA” se constituie într-o oglindă a bărbăției, demnității și tenacității unor oameni simpli, modești, dar pătrunși neechivoc de sentimentul nobil și curat al patriotismului autentic. Căci, dacă moara n-a mai ajuns în muzeul invadatorului, s-a întâmplat fiindcă ” Era a noastră! A noastră, domnule! Făcută de noi, pentru noi! Ș-așe se cade, că de ce-i a altuia, să nu te atingi! Noi, mureșelenii, știm asta de când deschidem ochii. Da’ și mai bine știm altceva : că de ce-I al nostru nu trăbă să îngăduim să ne ieie nimeni, nicicând! De dat dăm, da’ cu sila nu îngăduim să ni se ieie nimic!”
______________________________________________
x) Titus Suciu – Pânda –
Editura Amarcord, Timișoara, 1998