-parodie-
”Poemul are-un <<ce>> de truculență
Ivită din bruiaj de emergență.
În pasul de la imanent
Spre irizări de transcendent
Apar subtilități frapante
În ronduri dense, eclatante,
Topind lirismul incipient
În albii reșapate de torent.
Ce este aici fenomenal?
Plonjonul bărbătesc în abisal –
Oniricul de pe taluz argotic
Marcat subtil cu balizaj erotic.
Și mai departe: ca stil
Predomină puseul erectil
Ce dă lucrării nimb diamantin,
Configurând răspântii în destin
Cu sens puternic, vibratil.
Și cred că ar mai fi util
Să insistăm pe faza transpoetică,
Unde tot ce ține de estetică
Obstacolează libera creație
Răpind poemei nota de senzație!”
Așa grăit-a Mentorul Suprem
Cu tonu-i unic, sec și ferm,
La o amplă adunare
Prilejuită de-o lansare,
În care, pe post de poetă,
A tronat ca vedetă
O jună brună ca amnaru.
Iar în final maestrul Cobzaru
A rostit înflăcărat:
”Sunt fericit c-am apucat
Să văd așa un creator.
Drept urmare, cu onor,
Și sincer să fiu,
Declar pe față că subscriu
La ideea colosală –
De a da estetica afară –
Enunțată de ilustrul antevorbitor.
C-un asemenea corset pe talia liricii,
Vor muri de foame criticii!
Tocmai de aceea, să nu dăm în boală,
Propun poemu-n pielea goală!”