Neîndoios că astăzi asistăm la o invazie fără precedent a poeziei. Fenomenul ar trebui să ne bucure, însă tot atât de real e și faptul că, în marea ei parte, această ”poezie” nu e altceva decât o simplă alăturare de vorbe pritocite în cuva unei false înzestrări artistice. Zilnic, asupra noastră se năpustesc ”uragane” de încropeli liricoide, care, ambalate strălucitor și ridicate pe scripeții orgoliului nemăsurat, emit pretenții la podium. La noi, febra stihului amplificându-se excesiv, are toate șansele să împrumute aspect de veritabilă epidemie. De aceea, este realmente o plăcere când, din masa uriașă de veleitari repeziți, descoperi un poet autentic.
Se impune o precizare încă din start : Vlad Cerna Jerca – el fiind ”împricinatul” – aparține restrânsei familii a autodidacților. Desigur, faptul în sine nu-i conferă automat și valoare, dar relevă o trăsătură definitorie a structurii sale umane și artistice pe baza căreia putem face mai ușor distincția dintre un autor născut și unul artificial.
În ultimii ani, Vlad Cerna Jerca a publicat mai multe lucrări : Diagnostic fals – scenariu de film, Studioul Cinematografic București, 1989 ; Vremuri surde – epigrame, Editura Marineasa, 1999 ; Vânătoare de stele – poezie, Editura Marineasa, 2000 ; Cântecul furtunii – proză pentru copii, Editura Mirton, Timișoara, 2000 ; Nu cereți zeilor să plângă! – teatru, Editura Alexandru Ștefănescu, Târgu Jiu, 2001 ; Hello mister Will! – teatru, Editura Eubeea, Timișoara, 2002 ; Îmbrățișând cocorii – poezii, Editura Gorjanul, Târgu Jiu, 2002 ; Recurs la condiția umană – teatru, Editura Spicon, Târgu Jiu, 2003 , Rebel pentru eternitate – poezie, Editura Eubeea, Timișoara, 2003 ; Paradisul durerii – poezie, Editura Eubeea, Timișoara, 2003. Mai deține în portofoliu și alte ”producte”, printre care și trei romane.
Precum se poate lesne observa, Vlad Cerna Jerca e un scriitor prolific și polivalent. Palmaresul său include scenariu de film, epigrame, poezie, proză destinată celor mici, teatru, romane, etc.. Este și membru al Uniunii Epigramiștilor.
Tăvălit serios prin ”ghiontul” vieții, bonom, jovial, dar și cu replici prompte și usturătoare, acest veritabil epicurian și-a însușit ca și concept existențial un enunț al regretatului Nichita Stănescu : ” Poetul nu are biografie. Biografia este opera sa!” Mucalit și hâtru, consideră că se află abia în faza de adolescență și speră într-o vară bogată și-o toamnă lungă pentru a-și completa biografia.
Reiau o părere pe care am susținut-o și cu alt prilej : la urma urmei, nu contează în ce stil scrii ; important e să faci bine ceea ce trebuie (și știi!) să faci. Exact așa procedează și Jerca : își săvârșește treaba cu temeinicie, deși, în contextul postmodernismului contagios, maniera sa tradițională de lucru poate să pară unora iremediabil depășită.
Ceea ce atrage atenția încă de la prima vedere, în volumulde versuri Îmbrățișând cocorii (Ed. Gorjanul, Târgu Jiu, 2002), este melodicitatea strofelor. O metrică perfectă și rime așijderea nasc salbe euritmice de cea mai bună calitate : ” Se mai strecoară gânduri între noi/Cu răni de vis cioplite în penumbre,/Când cad peste culori a nopții umbre,/Urzind blestem de fulgere și ploi.” (Lăsându-te cedării).
Riguros, cu o ureche muzicală de invidiat, poetul resuscită convenționalul, dar o face cu pricepere. Totul e cântărit, împărțit și aranjat în tipare din care ies apoi poemele ”frezate” milimetric. Aici intervine iscusința fină a meșteșugarului ce-și cunoaște integral meseria și acționează în consecință, fără a se lăsa corupt de mode și curente, ci ghidat doar de instinctul și forța sa creatoare. Remarcabil prin consistența lui, orizontul componistic al autorului glisează de la stihul de dragoste la pastel, și de la elegie la idilă – diapazonul său afectiv oscilând permanent între nostalgie și exuberanță. Și, mai departe, acaparând registrul umoristic, între ironie, sarcasm acid și șarjă demolatoare.
Când june-prim înamorat lulea de o hangiță nurlie, când înțelept sau justițiar impetuos, Vlad Cerna Jerca etalează un cod relațional axat pe sensul unui umanism neechivoc. Poetul degajă o irepresibilă sete de viață, o dorință aproape mistică de a-i sorbi esența și de a se euforiza cu ea : ” Veniți, colindători la hanul/În care-am petrecut aseară -/ Nu-i clipa cumpănă, nici anul/Măsură-n tot ce ne-nconjoară.”(Veniți, la hanul dintre vii!…) Pasele melancolice își fac și ele simțite prezența, atunci când autorul cade în ”stază” meditativă : ”Cu fiecare zi ce mă condamnă/ Și fiecare clipă de-nvoire,/ Sunt mai bogat în suflet cu o toamnă,/ Dar mai sărac în viață c-o iubire.” (Însângerarea amurgului). Nu lipsesc nici accentele critice, de protest civic la adresa unor nereguli : ”Avem săraci, n-avem haiduci,/Nu mai sunt cai și doru-i greu./ Cei ce promit devin uituci/ Și fără jenă mint mereu.” (Avem, n-avem…).
Lirica poetului e potențată în chip fericit de bogăția și plasticitatea lexicală. Opulența termenilor generează belșug de conotații incluzând simbolistica, metafora, contingentul ș.a.m.d.. ”ÎMBRĂȚIȘÂND COCORII” reprezintă nu doar o carte oarecare de poeme concepute în stil tradițional, ci exprimă limpede talentul robust al unui bard adevărat. Și care, ca orice gorjean ce se respectă, nu scapă nicio împrejurare pentru a-și (re)afirma nobila-i descendență . ” De n-am la nume pus și… escu,/ Rămâne discutabil cazul -/ Căci am un unchi Vladimirescu/ Și-un străbunic Mihai Viteazul!” (Închinare).
x) Vlad Cerna Jerca – Îmbrățișând cocorii –
Editura Gorjeanul, Târgu Jiu, 2002