Din suma răscoaptelor neliniști, în anul 2003, poetul Geo Galetaru a publicat încă o carte. Evenimentul s-a produs sub sigla Editurii timișorene Eubeea. (Editură care, de-a lungul vremii, s-a impus prin tipărirea unui număr apreciabil de lucrări, în special beletristice. Dacă ar fi să o definesc dintr-o ”suflare”, aș spune așa : mică, dar voinică. Deși cu resurse financiare limitate, grație unei bune gestionări, Editura reușește să scoată volume remarcabile, apreciate de cititori. Faptul e posibil datorită vrednicei scriitoare Nina Ceranu, care, alături de poetul Ilie Chelariu, este nu doar o artistă de primă linie, ci și un lăudabil editor. Tactul, înțelegerea, lipsa de prejudecăți și o largă deschidere umanistă face ca tot mai mulți autori să se îndrepte spre ea, ca spre o o oază a salvării din anonimatul literar. Această ”mamă a răniților” a ajutat numeroși condeieri să-și imprime opurile într-o perioadă în care costul manoperei tipografice mai suporta unele ajustări în favoarea solicitanților. Astăzi, în privința asta, situația s-a schimbat – actul caritabil fiind într-un dureros recul. Însă, cel puțin la nivelul comunicării directe, Nina Ceranu rămâne aceeași persoană agreabilă și receptivă dintotdeauna. Iar dacă mai adăugăm că ea păstorește și o revistă de amplă respirație culturală – ”Orient Latin” – atunci profilul acestei creatoare neobosită și providențială se întregește cu încă un ”detaliu”).
Rană, umbre, deznădejde, pedeapsă, cenușă, cranii, rug, vid, masacru, plânset, moarte – iată câteva dintre expresiile rulate predilect de Geo Galetaru în noua sa plachetă ”EPIFANII PENTRU DANIEL”. Ghidându-ne exclusiv după asprimea lexicului uzitat, am fi tentați să credem că poetul e scris o epopee în care încrucișarea armelor răsună cumplit. Lucrurile nu stau deloc așa, deși, în prezentul volum, numai de acalmie nu avem parte.
Autorul a inclus în titlul creației sale un cuvânt mai rar (Epifanie) și al cărui sens trebuie mai întâi deslușit, întrucât el aparține strictei terminologii clericale și e mai puțin cunoscut de public. Epifania înseamnă arătare, cu sinonimele ei : ivire, ițire, viziune etc.
În cartea de față avem 64 de epifanii, deci șaizeci și patru de arătări. Destinatarul lor este (bănuim) Daniel Turcea, unul dintre exponenții semnificativi ai curentului onirist al deceniului șase, alături de Dumitru Țepeneag, Emil Brumaru, Virgil Mazilescu, Leonid Dimov ș.a.m.d.
Volumul poate fi interpretat îndeosebi pe două planuri : fie pe acela al reeditării unei ”alte” Apocalipse în registrul suprarealismului pur – (” se pregătesc/dezastre/în inimele păsărilor/când/munții/ fug/ cu umbrele/noastre/în brațe”) – fie ca o alternanță de proiecții onirice terifiante în care elementul biblic prevalează autoritar. Dar cum frontiera dintre suprarealism și onirism e extrem de laxă – onirismul nefiind altceva decât o categorie a suprarealismului clasic – putem avea de-a face, finalmente, cu variațiuni ale aceleiași teme. Ambele versiuni au în comun fundamentul religios, pe care poetul țese panorama insolitelor sale reprezentări.
E lesne decelabilă la Geo Galetaru obsesia neantului, a umbrei, a amurgului. A disoluției, în fond. Însă, contradictorie osmoză, specifică (și) marilor romantici, există și obsesia zborului, a înălțării, a eliberării (de altfel, termenul ”pasăre” apare frecvent în carte). Autorul preferă totuși aria nebuloasă, crepusculară,acolo unde palpabilul și irealul aglutinează în forme inedite, rezultând oglindiri surprinzătoare, nu o dată șocante. ”Adâncă/eternă/noapte/perisabil/extaz/înviere/din/roua/cuvântului” –notează poetul în Epifania 1., ca într-o virtuală și laconică definiție a Genezei. Universul, cerul e cel ce fascinează, provoacă și atrage mereu prin misterele-i niciodată cuprinse : ”se vor desprinde/tălpile/ca neaua/de pe/pământ/spre/a iubi/cum/se cuvine/cerul” (Epifania 11.). În cosmos se decide și destinul, căci ” sorții/au hotărât/de mult/în cine/se/înserează/și cine/se-adaugă nemărginirii” (Epifania 12.)
Geo Galetaru cultivă o poezie subtilă, interesantă, în care, alături de nimbul suprarealist și de reminiscențe romantice, întâlnim și fiorul unui misticism larvar : ”limpede/se-arată/înger/de mătase/din apele/cu nuferi/deznădăjduiți” (Epifania 25.).
Fiecare arătare include cadre imagistice luxuriante – de altfel proprii oniricului omniprezent și devorator. Derularea lor accelerată sporește senzația de carusel halucinatoriu, biciuind percepția și atribuind subconștientului un rol primar. Având rădăcinile în transcendent, creația autorului marchează un spațiu în care fabulosul/fantasticul alcătuiesc substanța esențială a acestor secvențe lirice cu o atât de pronunțată încărcătură caleidoscopică.
Cele 64 de arătări, înșirate de-a lungul a șaizeci și opt de file, reprezintă tot atâtea imersiuni în straturile imaginarului. Un conținut filosofic adânc și o formulare distinctă fac din ”EPIFANII PENTRU DANIEL” o lectură incitantă.
x) Geo Galetaru – Epifanii pentru Daniel –
Editura Eubeea, Timișoara, 2003