Dotat cu un invidiabil tonus vital și nesupus lestului resentimentar – în ciuda unei experiențe existențiale aspre – Laurențiu Cerneț ne mai face să și râdem. Dar, scriitura de registru comic nu dezvăluie decât una din fațetele prolificului autor. Bibliografia sa numeroasă cuprinde și cărți de altă factură, în care strădania de a descifra încâlcitele ițe ale firii omenești te îndeamnă să cugeți măcar o clipă în plus la rosturile ființei. O asemenea lucrare este și recentul volum ”JOCUL DE-A ROBINSON”, ce aduce în prim-plan controversatul raport dintre individ și societate.
Eșuat pe o insulă pustie și amnezic fiind, eroul recreează/redescoperă lumea din secvențe disparate ce-i revin, periodic, în memorie. Deși copleșit de lipsuri și nevoi, nu-și manifestă dorința de a evada din noua realitate. Se simte bine așa cum se găsește, respingând civilizația. E un ins fericit, căci nu are trecut. Neavând trecut, n-are nici identitate. Trăiește în prezent, iar viitorul și-l calculează pe termene reduse. Oscilarea între cele două falii temporale se produce atât prin rememorări bruște, episodice, cât și prin scufundarea în oniric. Visează ”porții” din viața sa anterioară, viață trepidantă, intensă , expusă diverselor presiuni și ”entorse”, iar sentimentul de culpabilitate încearcă să-l diminueze recurgând masiv la îndeletniciri practice ca la o contrapondere opusă tiraniei ideilor ce au contingență cu trecutul.
Ideea libertății interioare, dincolo de stricta ei circumscriere spațio-temporală, e predominantă. Acceptând limitele, eroul nu se consideră constrâns, dimpotrivă, afișează chiar un simțământ de ușurare. Scurta intruziune feminină în intimitatea sa (zeița iluziei Maia) îl debusolează. O percepe ca pe o primejdie, o amenințare menită a-l destabiliza. De aceea nu-l apasă regretul când ea dispare. El, în fond, e mulțumit, și-a asigurat pacea lăuntrică, nu-l mai interesează nimic din ceea ce mișcă în afara perimetrului său protector. Declinarea propunerii de salvare, din epilogul romanului, apare astfel perfect verosimilă, consființindu-i definitiv opțiunea autorecluziunii pe mai departe.
Revolta autorului vis-`a-vis de condiția omului, în sensul că individul e un fleac, o nulitate robită arbitrarului și hazardului, îmbracă, pe alocuri, veșmântul reflecției cu substrat filosofic. În lucrarea de față, Laurențiu Cerneț sintetizează o bună parte a percepției sale vizând impactul omului cu Istoria. Revelatoare sunt paginile 61 și 62, în care ni se oferă, într-o înșiruire grotesc-halucinantă, crâmpeie-simbol ale unor partituri muzicale ce au marcat emblematic, în succesiunea lor, diferitele epoci social-politice ale omenirii. Pretutindeni, în carte, apare, ca un laitmotiv, efortul/zbuciumul sisific, inutil, fără țel și finalitate; un ciclu interminabil, absurd, reluat mereu de la capăt cu îndârjire stranie, paranoidă. Încât constatarea amară a scriitorului cade ca o sentință: ”Fiecare om este un Robinson Crusoe ajuns pe o insulă pustie, necunoscută. Se zbate ca să supraviețuiască, trudește toată viața, iar, spre sfârșit, vine o corabie și-l duce de unde a venit. Asta e tot. Fără nici o urmare. Fără nici un rost. O existență ce are drept scop doar existența în sine…”
”JOCUL DE-A ROBINSON” e un roman pesimist. Încarcerat pe fragmentul de rocă numit Pământ și pierdut undeva în hăul cosmic, omul este propriul său gropar. În lipsa alternativei, senzația de însingurare devine și mai pregnantă, iar greața viețuirii se amplifică, dând grimasei de pe chipul scriitorului conturul unei indelebile tristeți.
_____________________________________________________
x) Laurențiu Cerneț – Jocul de-a Robinson – Editura Eubeea, Timișoara, 1997