Pe cine mai interesează, astăzi, că X a clacat psihic, că Y a scăpătat galopant, ori că Z e torturat de angoasa solitudinii? Prea grăbiți și încorsetați în urzeala propriilor interese, adesea nu vedem drama semenului de lângă noi. Sau, dacă o vedem, aproape că nu ne mai impresionează, de parcă sensibilitatea s-ar fi scurs brusc printr-o hemoragie imensă.
Gazetar iscusit și prozator, Dumitru Oprișor a debutat la Editura Facla, 1989, în volumul colectiv ”ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PREZENT”. Trei ani mai rârziu, în 1992, apare într-o culegere de reportaje intitulată ”TIMIȘOARA – 16-22 DECEMBRIE” (Editura de Vest”. Urmează o carte de proză scurtă – ”BALUL RĂTĂCIȚILOR”, Editura Renașterea, 1994, pentru ca, în rotundul an 2000, să-i iasă de sub tipar volumul de reportaje ”ZIUA ANONIMILOR” (Editura Eubeea).
În ”ZIUA ANONIMILOR”, personajele sunt, de regulă, dezabuzate, copleșite de o soartă ostilă, dar mereu dispuse la spovedanii cu efect descătușant. Bun confesor, autorul e preocupat de destine, chiar e fascinat de ele. Ursitele nefaste ale oamenilor umili, nevoiași, îl atrag în mod special, constituind materia primă la care se raportează constant și din care extrage apoi seva scrierilor sale. Suferință, resemnare, singurătate – iată triada ipostazelor emblematice rezultate din lectura reportajelor lui Dumitru Oprișor. Mediile investigate predilect (sanatorii, azile, pușcării, spitale ș.a.m.d.) evidențiază caractere și tipologii extreme. Oscilând între straniu și grotesc, ele relevă o existență trunchiată, în care, pentru a supraviețui, ori faci compromisuri sadea, ori – ca o ”preamărire” a decăderii umane – îți tranzacționezi un organ (Vânzătorii de rinichi).
Dumitru Oprișor este un povestitor înnăscut și un observator perspicace. Acolo unde alții nu disting nimic interesant, el descoperă faptul notabil, elementul memorabil, definitoriu. Știe să desprindă esențialui, miezul, ”nervul lucrurilor”. Având forță de sinteză, nu-l tentează atât amănuntele, cât ansamblul – detaliul fiind și el bine plasat și sugestiv. Autorul posedă o acută percepție a concretului. Comparativ cu prezentul, trecutul sau viitorul contează mai puțin. Prioritar e prezentul palpabil, viu, real. Reportajele și schițele sunt străbătute de un sentimentalism discret, sub nimbul căruia se ghicește înțelegerea și compasiunea autorului/omului vis -a-vis de noianul avatarurilor trăite de eroii săi anonimi.
Ca specie publicistică vizând latura documentară, obiectivă, a evenimentelor, reportajul are, firește, limitele sale; dar, în ciuda dependenței de contingent, el poate atinge și nivele expresive superioare. În unele proze, tușa literară e mai accentuată, alcătuind acel summum a cărui ”revărsare” conferă un plus valoric întregului volum. Situații neobișnuite, funambulești, în care comicul, burlescul, țin ”trena”, apar frecvent : un olog amărât metamorfozat ad-hoc în filantrop (Însemnările unui uitat) ; un ”prestidigitator onorabil” (Proprietarul străzii) ; un escroc monumental ce refuză să-și achite debitul scadent (Necăjitul era mărinimos) etc.. Material faptic curent, secvențe, instantanee, bruioane – toate se adună și formează un tablou cu simetrie variabilă, din care răzbat circumstanțele infinite și tragice ale vieții. Aura tragică a protagoniștilor, senzația nimicniciei, a derizoriului, a inutilului, ”escortează” cititorul pe mai tot traiectul lecturii. Deși triste, schițele prozatorului Dumitru Oprișor nu sunt îmbibate cu acel ton cinic-pesimist, cu acel limbaj stufos, patetic și profetic, întâlnit deseori în construcții epice similare. Este mai degrabă o tristețe calmă, solemnă, indusă și întreținută de asaltul concertat al precarităților cotidiene.
Cu ”ZIUA ANONIMILOR”, Dumitru Oprișor ne reamintește că, printr-un oarece efort, poate am reuși să redescoperim ființa din preajmă și care se numește (încă) om. Căci, sincer, pe cine mai interesează, azi, că X a fost jecmănit oficial, că Y e ros de oftică, sau că Z – pentru a nu ”prăși” în gheena de gunoi – și-a vândut copiii?
_________________________________________________
x) Dumitru Oprișor – Ziua anonimilor –
Editura Eubeea, Timișoara, 2000