-scheci-
(Un post de poliție rurală. Înăuntru, agentul de serviciu molfăie o bucată de sângerete tăvălită în muștar. Felii de pâine, scrum de țigară și un pet cu suc completează spațiul biroului vechi, din placaj furniruit. De pe fișetul alăturat răzbat ritmuri de manele emise de un televizor de format mic, alb-negru. La un moment dat, subofițerul se aude strigat și, imediat, un țăran năvălește în cameră.)
AGENTUL (încetând de mestecat): Dumneata?!…
ȚĂRANUL (gâfâind): Să trăiți! Dom’ șef… am venit tot într-o fugă… de acas’… Vreau să fac o… o reclamație…
AGENTUL: Da’ ce s-a întâmplat?
ȚĂRANUL (surescitat la maximum): D-apăi… m-or prădat lotri, dom’ polițist!…
AGENTUL: Zău? Când?
ȚĂRANUL: În toiul nopții. Ori în zori…
AGENTUL: Nu ești sigur!
ȚĂRANUL: Nu. Amu… tocmai veneam de la closet și am descoperit spargerea.
AGENTUL (mușcând din mezel): Și ai prins hoțul?
ȚĂRANUL: Cum?!…
AGENTUL: L-ai capturat, l-ai dibuit?
ȚĂRANUL (derutat): Păi… nu `mneavoastră faceți asta? Nu voi îl arestuiți?
AGENTUL (înghițind anevoie): Tataie, uite care-i treaba… Pune matale mâna pe el și adu-l la noi. Odată ce-l legăm, vai de soarta lui! Îl prelucrăm la precizie, înțelegi?
ȚĂRANUL (scuturând din cap): Adică… cum dracu’?! Nu mi-s eu păgubitul?
AGENTUL: Și?
ȚĂRANUL: Să vă iau locul?! Să-l popresc eu?
AGENTUL (vârând în gură un nou dărab de sângerete): De ce te miri? Schema e simplă: le iei urma, îi găbjești și ni-i predai.
ȚĂRANUL (îngustându-și privirea): Și voi… voi ce dregeți?!
AGENTUL: Analizăm… Comparăm… Răsucim cazul pe toate fețele, să depistăm tâlcurile ascunse, complicitățile…
ȚĂRANUL (împingându-și clopul spre ceafă): Bine, da’ cum știu eu unde și în ce fel să-i caut?! Aci musai să te pricepi, să ai știință… Să fi din ăla… na… detectiv.
AGENTUL (sorbind adânc din recipientul cu suc): Orice om are fler.
ȚĂRANUL: Ha?…
AGENTUL (râgâind): Simț. Miros. De ce nu te orientezi după ele? Nu-i păcat să ruginească? Folosește-le, omule, că n-ai decât de câștigat.
ȚĂRANUL (pierzându-și răbdarea): Dom’ șef, dumneata ai înțeles că m-au jefuit tâlharii?
AGENTUL (enervat brusc): Da’ tu ai auzit de reforma structurală în plan sectorial? Zi-i, ai auzit?
ȚĂRANUL (retractil): Sincer… nu cunosc.
AGENTUL: Păi vezi! Ți-e ușor să trăncănești când habar n-ai de comunicarea proactivă la nivelul cetățeanului responsabilizat de noul concept al proximității tutelare. Știi matale ce înseamnă asta?
ȚĂRANUL (timorat): De unde, păcatele mele!? Aflu prima oară de așa ceva.
AGENTUL (împachetând merindea rămasă): Aici e tactică, nu glumă! Crezi că ne jucăm? Că ne arde de zbenguială? Nu! Ne preocupă colaborarea totală cu voi, cetățenii. Tocmai de aia vă cooptăm la operațiunile de anihilare masivă a răufăcătorilor. Iar în acest răstimp, aveți idee ce facem noi, cadrele?
ȚĂRANUL (ridicând din umeri): Nu-s ghicitor…
AGENTUL (aprinzându-și o țigară): Gândim. Croim scheme și planuri de atac, pricepi?
ȚĂRANUL: Aha! Ca să veniți de hac bandiților.
AGENTUL: Normal! Să poprim borfașii! La gherlă cu ei! Unul să nu scape, mama lor de lepădături! (După o pauză.) Numai că operațiunea asta n-o putem monta singuri. De aia ne sprijinim pe ajutorul vostru, ca să stârpim fărădelegile. Nu ți se pare echitabil?
ȚĂRANUL: Ce?
AGENTUL: Să ne împărțim corect sarcinile?
ȚĂRANUL: Păi…
AGENTUL (supralicitând): Nu e just ca întreaga povară să apese pe umerii noștri: filaj, probe, anchete, acte… De consumabile – ce să mai comentez? Piese auto, carburant… (Pauză.) Apropo de benzină: n-am un strop în rezervor. Nici să vreau, n-aș putea pleca în mașina poliției. Și atunci, în condițiile date, matale mai pretinzi să-ți descoperim hoții? Ești de toată jena, crede-mă!
ȚĂRANUL: Bine, dar…
AGENTUL (retezându-i vorba): Dumneata realizezi ce faptă comiți?
ȚĂRANUL: Eu?!…
AGENTUL: Păi cine, sân’ Toader?
ȚĂRANUL: Adică?!
AGENTUL (trăgând cu sete din țigară): Săvârșești un lucru foarte urât: abuz în serviciu.
ȚĂRANUL: Ha?… Obuz… în ce?!
AGENTUL (sever): Profiți de bunăvoința noastră și vrei să ne pasezi toate angaralele! Cu alte cuvinte – să ne îneci în corvezi! Numai că, ia seama la mine: nu ține figura! Ăi fi tu șmecher, însă nu ne păcălești.
ȚĂRANUL (pălind): Domnule polițist… Ce rostiri îs astea? Ce urmăriți cu ele?
AGENTUL: Adevărul! Doar adevărul! În locul dumitale, sincer, mi-ar fi rușine.
ȚĂRANUL (uimit): Rușine?!… Pentru ce?!
AGENTUL: Pentru tentativa de-a depune o reclamație la postul de poliție.
ȚĂRANUL (fâstâcit): Atunci… la cine să mă plâng? Cine mă ajută?
AGENTUL: Noi.
ȚĂRANUL: Care ”noi”?
AGENTUL: Organele abilitate.
ȚĂRANUL (ștergându-și sudoarea de pe frunte): Mă zăpăciți de-a valma! N-ați spus că e complicat să prindeți spărgătorii? Că vă trebe câte-n lună și-n stele? Că n-aveți una, alta? Că vă încurcă nu știu ce legi și porunci?
AGENTUL: Da, și?
ȚĂRANUL (ieșindu-și din fire): Domnule! Ce-i năpasta asta pe capul meu?! Dacă nu știi nimic și nu poți lua măsuri, de ce mai stai aici? De ce nu te duci în stațiune?
AGENTUL (încruntându-se): Poftim?!… Mă jignești în exercițiul funcțiunii?!
ȚĂRANUL (schițând un semn de lehamite): Hai, lasă-mă în sărăcie! Parcă grăiesc cu pereții!
AGENTUL: Ce-ai zis?
ȚĂRANUL (dând să iasă din birou): Tot aia!
AGENTUL (ridicându-se brusc în picioare): Stai! Crezi că scapi așa de ușor?
ȚĂRANUL (oprindu-se): Adică?!
AGENTUL: Îți tai proces-verbal și te amendez.
ȚĂRANUL (uluit): Pe ce motiv?
AGENTUL: Pentru ofensă adusă autorității.
ȚĂRANUL (scuipându-și în sân): Ptiu, drace! Cum vine asta?
AGENTUL: Nu respecți uniforma statului, care-i sfântă!
ȚĂRANUL: Nu-i adevărat! O respect, da’ nu șade bine pe dumneata! Îi prea largă și atârnă pe de lături. (Îl fixează cu privirea și flutură arătătorul spre celălalt.) Te mai întreb ca de ultima oară: primești ori ba plângerea?
AGENTUL: Ce plângere?
ȚĂRANUL: Reclamația. Jalba. Cum că m-au călcat hoții.
AGENTUL: Care hoți?
ȚĂRANUL (răbufnind): De unde dracu’ să-i știu, Doamne iartă-mă!?… Ăia care mi-au spart încuietorile și au golit șpaisul de afumături! Că și bițigla mi-au furat-o, și lantopul din soba mare, bătu-i-ar Dumnezeu să-i bată!
AGENTUL (meditând câteva clipe): Bon, treacă de la noi. Uite cum procedăm: am o metodă extra, ce vâră spaima în toți borfașii văzuți și nevăzuți. Ceva ce-i sperie de moarte, de se ascund apoi și-n nodul din parchet!
ȚĂRANUL: Și cum se cheamă grozăvia?
AGENTUL: Tur de forță prospectiv cu vector mecanizat.
ȚĂRANUL (nedumerit): Adică?!
AGENTUL: Mă sui în mașina poliției și execut un ocol pe ulițele satului. La apariția mea, orice pungaș va dispărea instantaneu, încât nu-l mai găbjești nici cu lupa! Pricepi?
ȚĂRANUL: Îhî…
AGENTUL (pe același ton): Manevra are succes enorm, îți garantez! Fug tâlharii ca șobolanii, rasa lor de căzături!
ȚĂRANUL: Bine, da’ nu mai ai benzină!
AGENTUL: Cine, eu?
ȚĂRANUL: Nu așa ai zis?
AGENTUL: Da? Ei, acuma, ceva se mai găsește… Doar nu particip la raliu, să consum în neștire! Pentru câteva învârtiri în cerc, îmi ajunge. Important e să dau un exemplu. Un semnal viguros. Să simtă escrocii că sunt prezent, cu ochii pe ei. Că există autoritate, că cineva veghează la liniștea și siguranța sătenilor. Acesta e scopul final al intervenției mele – contactul nemijlocit cu oamenii.
ȚĂRANUL: Și când plecați la drum? Să le vârâți frica în oase?
AGENTUL: M-aș urni îndată, numai că…
ȚĂRANUL: Că… ce?
AGENTUL: Am uitat că n-am ulei. Nici baterie. Cât despre sirenă…
ȚĂRANUL: Ce-i cu ea?
AGENTUL: S-a paradit și asta! Nu mai ”rage”. Ea fusese arma mea secretă. Când o porneam, era jale! Jurai că trece reactorul – așa de țapăn urla! Gonea tot – animale, păsări, și frunza de pe ram o dezlipea! Făceam curățenie cu ea mai ca la salubritate!
ȚĂRANUL (pleoștit): Amu… dacă toate-s defecte…
AGENTUL (mascându-și un căscat): Vezi și dumneata care-i situația. Din parte-mi – întreaga bunăvoință! (După o pauză.) Poți afirma că nu vreau să te ajut? Evident că nu poți. Așa că, acuma, du-te sănătos și calmează-te! Ți-aș recomanda o juma’ de răchie și-un dărab de șuncă cu usturoi. Și încă ceva: în caz că dai cumva de hoți, anunță-ne și pe noi. Sau nu! Mai bine adu-i legați, direct aici, la sediu. Să le tăiem pofta de fărădelegi, mama lor de borâturi!